Cum m-a ajutat Mihai Goțiu

Pe la începuturile blogului, aveam o grămadă de hateri. În general, din categoria gigei.

Dar ce e gigelul, Loreno?

Termenul de “gigel” s-a născut din nedorinţa mea de a lua zucc de o lună pe Facebook încă o dată. Da, mai nou l-am auzit şi în metrou, două fete discutau că nu ştiu cum să scape de gigelul ăla, şi recunosc, am zâmbit pe sub mustăţi.

Gigelul, iubiţi cititori, e genul de mascul foarte low quality, prost de bubuie şi chinuit de complexe de inferioritate pe care nu le asumă, dar care îl motivează să latre cu intensă furie femei la care ştie că nu are acces.

Un bărbat normal, educat şi conştient de valoarea lui nu are de ce să atace verbal persoane cu care nu are treabă. Ok, e o tipă care scrie despre drepturile femeilor, într-o ţară în care una din patru femei e victima violenţei domestice, şi în care pretenţiile conjugale populare la adresa unui bărbat sunt “e bun, maică, că nu te bate”.

Un bărbat normal, educat şi conştient de valoarea lui poate fie să nu spună nimic, că are treabă, fie să admită în sinea lui, sau chiar în comentarii, că e nevoie, din ce în ce mai multă nevoie de voci care să mobilizeze femeile din România să nu mai tolereze abuzuri, să elimine din vieţile lor pe cei care le fac rău şi să pună piciorul în prag, atunci când cineva încearcă să le încalce un drept.

OK.

Şi era un dobitoc din Cluj. Un presar cu jumătate de normă, cu nişte arfe pe el de zici că era minimum Ion Cristoiu, dar care nu suferea faptul că, pe acest blog, misoginismul şi obrăznicia lui încasau prompt bocancul de rigoare. Nu-i spunem numele, pentru că nu-l deservim în nevoia lui de atenţie.

Dobitocul a şi făcut o fixaţie.

Pe un blog, poţi bana un individ după adresa de mail şi după IP. Evident, dacă eşti blocat după adresa de mail, poţi pune la oha gigel@gigel.ro, pentru că nici wordpress nu verifică validitatea adresei, şi în mod sigur eu nu mă voi apuca să îţi scriu bileţele de amor. Deci, ratatul a continuat să comenteze spastic, câte douăzeci – treizeci de mesaje psihopate pe zi.

Atunci, l-am banat după IP. O zi-două, prostul a tăcut. Apoi, a găsit, probabil, un tovarăş care să-i explice că trebuie să schimbi IP-ul, şi a început să mă bombardeze de pe diverse alte IP-uri.

Încă şi azi vin comentarii pertinente şi rezonabile de pe IP-uri de Cluj, care se duc direct în spam, pentru că IP-ul e banat de pe vremea dobitocului.

Pe atunci, sora voastră nu prea ştia legile. Nu ştia că, folosind print screenuri cu aberaţiile prostului, l-ar fi putut plimba pe ăla prin tribunale pentru hărţuire, să-l dezveţe de a pisălogi oameni care ţi-au indicat că nu se doresc pisălogiţi.

Dar, după nişte luni în care prostul se prezenta punctual la datorie, să latre, câte zece plus comentarii pe zi, sora voastră a decis să dea un gugăl. L-a identificat pe prost. Ceva colaborator la o publicaţie clujeană unde era redactor – şef Mihai Goţiu. El nu mă cunoştea, eu nu-l cunoşteam pe el.

I-am scris un mail politicos, am ataşat print screenurile unde prostul încă semna cu numele şi adresa reală de mail, şi i-am spus că am o problemă cu acest individ din redacţia lui care nu binevoieşte să se dea jos de pe capul meu.

Din ziua următoare, s-a lăsat liniştea. Liniştea absolută. Gigelul tare în clonţ şi perpetuu pus pe harţă a tăcut ca şi cum nu existase. Era mare şi tare doar pe net. În faţa şefului, era mic, umil şi supus, ca orice gigel autentic.

E de menţionat că acest blog are mii de lătrăi proşti. Secţiunea de spam e plină de reclame la Viagra, Rolex fake şi spume de rataţi. Nu am de unde să ştiu dacă vreunul dintre proştii ăştia nu e prostul ăla, recidivat. Dar dacă a recidivat, a făcut-o la o distanţă suficient de mare să nu mă mai prind că e el.

Asta apropo de impresia unora că am avea egalitate de şanse în ţara asta. Nu, nu putem vorbi de egalitate de şanse atâta timp cât nici un profesionist bărbat nu are de a face cu genul ăsta de hărţuiri extinse din partea unor străini.

Sigur, acum nu mai am urmă de disponibilitate de a tolera chestii de genul. Dacă îşi mai face cineva hobby din a mă hărţui, răspunde în faţa legii şi învaţă the hard way că un simplu detaliu anatomic, cum ar fi organul sexual al unui străin, nu îţi dă carte blanche să îţi dezlănţui tembelismul peste el.

Revenind la cazul nostru cu ţăranul prost din Cluj:

Nu am apucat niciodată să-i mulţumesc lui Mihai Goţiu pentru asta, dar iată, o fac acum. Faptul că şi-a pus la punct subalternul care hărţuia o persoană necunoscută e o dovadă de caracter.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.