Daniel Comunistea-Enache şi excluderea pe bază de păreri

În weekend, am fost plecată şi am ratat minunăţie de scandal. Nu mă interesa foarte tare acum să mă implic într-un circ care nu mă privea direct, că nu e ca şi cum cineva ar scoate castanele din foc pentru mine vreodată. Dar mai există şi ideea de dreptate, şi atunci, iată-mă într-un război care nu mă interesa câtuşi de puţin.

Din motive pe care nu le ştiu şi nici nu mă interesează, un critic pe nume Daniel Cristea Enache şi un poet pe nume Alexandru Petria au început să se muiască cu sete. Dreptul sfânt al omului de a se certa fără rost pe facebook. Cum se întâmplă de obicei, o grămadă de oameni fără alte treburi în momentul ăla au intervenit ba din partea unuia, ba din partea celuilalt să se simtă şi ei în viaţă, în răvăşitorul război de Facebook. Nimic nou, right?

M-ar fi durut fix în cot, dacă fenomenul nu s-ar fi soldat cât se poate de comunist. Cu excluderi de oameni dintr-un grup literar, numit Literatura de azi, PE BAZĂ DE PĂRERI ŞI PE BAZĂ DE UNDE DĂDEAU CU LIKE-UL.

Daniel Cristea-Enache
21 hrs ·
De 1 Decembrie
Pentru girarea, prin prezență, a insanităților de pe wall-ul dlui Alexandru Petria la adresa unor colegi din Literatura de azi (Oana Boc și Alex Ștefănescu), dna Otilia Tiganas nu va mai face parte, din această zi, din proiectul Lda. Îi mulțumesc pentru colaborare și îi urez toate cele bune.
Prietenii mei de Facebook care au dat like la postările incalificabile de pe wall-ul dlui Alexandru Petria primesc, acum, unfriend.

Say what? Deci stai să înţeleg. Ce grup literar e ăla care exclude autori care scriu decent doar pentru că au trecut şi ei pe peretele nu ştiu cui şi sunt prieteni cu nu ştiu cine?

Manevre de cel mai pur comunism.

Apoi citesc aici. Cum s-a creat acest grup literar. Numind “trendsetteri” pe cei care erau dispuşi să-şi invite toată lista de prieteni să dea like la grup.
Evident, Nemerovschi n-a rămas mult timp trendsetter. S-a pomenit cu “şterge nu ştiu ce din ce ai postat tu ACASĂ, PE PROPRIUL PERETE, că “decazi din poziţia de trendsetter”.

Lamentabil, stupid, penibil.

Apoi, au urmat excluderi ale unora care nu ziseseră absolut nimic în scandal, pe motiv că:

Daniel Cristea-Enache Dna Ana Barton și dl Cristian Gabriel Groman nu mai fac parte, din această zi, din proiectul Literatura de azi. Le mulțumesc pentru colaborare și le urez toate cele bune.
17 hrs · Like · 1

Cristian Gabriel Groman Domnule Daniel Cristea-Enache, pot afla și eu care este motivul?
13 hrs · Like

Daniel Cristea-Enache V. mai sus – ați fost activ pe un cont în care doi dintre colegii noștri au fost calomniați și insultați: contul dlui Alexandru Petria.
13 hrs · Like

Cristian Gabriel Groman Domnule, mi se pare absurdă gândirea dumneavoastră! Adică, dacă eu sunt prieten cu dumneavoastră, sunt prieten și cu domnul Petria, dacă dumneavoastră vă certați cu domnul Petria, eu trebuie să rup prietenia cu dânsul? Fenomenal! N-am mai întâlnit așa ceva până acum!
13 hrs · Like · 2

Daniel Cristea-Enache Nu – trebuia doar să nu girați, cu prezența dvs., postări în care erau insultați colegi ai dvs. Așa “coleg”, mai rar…
13 hrs · Like

Cristian Gabriel Groman Am girat eu ceva? Ce, când și cum? Aveți vreo dovadă în acest sens?
13 hrs · Like

Daniel Cristea-Enache Firește – dar puteți face grup cu dl Petria, cu dl Curea și cu dl Arman…
13 hrs · Like

Cristian Gabriel Groman Vă spun eu, nu aveți nici o dovadă în acest sens… Veți rămâne singur! Toți vor pleca de la dumneavoastră! Începeți să vă arătați adevărata față! Cred că v-a deranjat că am avut curajul să vă spun adevărul în față, de aceea m-ați scos din lista de prieteni, și mi-ați luat ”onoarea” de a fi trendsetter…Asta, după ce mi-am invitat toți prietenii să dea like paginii dumneavoastră, după ce am pierdut ore bune, de parcă nu aș fi avut altceva mai bun de făcut…Asta este răsplata… Vă mulțumesc frumos!


Poţi fi un geniu al literaturii, dar numai azi, până la 13:30.

Pe Daniel Cristea-Enache îl cunosc de mult timp. A rămas acelaşi limbric meschin, orb la talentul interlocutorului, surd la nuanţe, plin de sine până la explozie, cerşetor de atenţie, dar cerşetor în cel mai dictatorial mod. Amuzant e doar că încă găseşte agarici să-i aducă like-uri cu cârca pe un proiect care numai literar nu poate fi numit. Că literatura n-a fost niciodată sclava ţâfnelor infantile şi ranchiunelor stupide ale nimănui, şi nici nu va fi.

Aşadar, dragă listă, hai toată lumea unlike la Literatura de azi, că altfel… vă iau boii de la bicicletă, cred. Nu-s bună la şantaj. Glumesc. Daţi like la ce vreţi voi, chiar dacă asta presupune să vă asociaţi cu genul ăsta de atitudine patologică.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

34 Responses

  1. Nora says:

    Tâmpeala e de ambele părți.

    ”În semn de solidaritate cu scriitorul Alexandru Petria, anunț public faptul că voi șterge din lista mea de prieteni pe toți cei care au dat Like paginii lui Daniel Cristea-Enache sau au vreun rol legat de aceasta. Aveți 24 de ore pentru a alege între mine și Daniel Cristea-Enache. Unlike aici dacă vreți să rămîneți în lista mea de prieteni”

    Asta e de la un tip pe care eu nu-l am în listă, dar un comun îi dădu like.

    Halucinant.

  2. Stimată doamnă. Reacția pe care o considerați halucinantă este doar o consecință, o punere în oglindă a unei reacții a lui DC-E, care a început eliminarea din lista sa a tuturor prietenilor lui Alexandru Petria, în urma unei dispute legate de niște poezii proaste ale Oanei Boc, publicate de ”România literară” într-o formă de compromis valoric șocant. Așadar, puteți adresa toate epitetele pe care doriți să le adresați dlui. DC-E. Evident, are drepturi de autor pentru acestă acțiune. După cum, tot evident, dumneavoastră puteți să nu fiți de acord cu principiul meu potrivit căruia trebuie să îi plătești fiecăruia cu banii lui. Dacă sînteți o bună creștină care întoarce și celălalt obraz atunci cînd primește o palmă, mă bucur pentru dumneavoastră, mai ales pentru că aveți asigurat biletul de intrare în rai. 🙂 Dar nu vă repreziți să judecați o situație pe care nu o cunoașteți în detaliu doar de dragul unei opinii. 🙂 Altminteri, riscați să mă declar fericit de faptul că sînt un tip pe care nu-l aveți în listă. 🙂

  3. şi eu plătesc cu aceeaşi monedă, Adrian, deci subscriu.

  4. Vlad says:

    Întâmplător, am avut și eu în mână numărul respectiv al “României literare”: eu unul găsesc că poeziile Oanei Boc publicate în el sunt drăguțe… 🙂

  5. Călin says:

    nu știu cine-i nen-tu ăsta și nici nu mă interesează. am mai văzut deștepți care în timpul campaniei electorale (că atunci își iau neuronii concediu mai dihai decât în restul timpului) se unfriend-uiau în draci pe motiv de simpatii politice de altă culoare.
    acuma, dacă nen-tu ăsta e tare ahtiat de like-uri și de opinii similare cu a lui, n-are decât să își înființeze un partid. comunist de preferință, că numai ăia îți zic cum anume trebuie să cugeți. sau să își facă o cârnățărie și să se împrietenească cu toți cârnații pe care-i face, că ei nu și-or permite să îl contreze.

  6. Nora says:

    Eu nu sunt nici bună creștină, nici interesată în vreun fel de protagoniștii acestei dramolete.
    Am văzut doar frânturi din conflict. Dar da, și eu mă felicit că nu sunt în lista dvs. Mi s-ar părea jignitor să fiu șantajată astfel.

  7. Ceauşescu has not left the building! He has just multiplied. Go on, comrades! 🙂

  8. partea cu “replica la manevra similară a lui DC-E” failed to reach you, right?

  9. hahahahahaha!
    si pe mine m-a amenintat ieri Florin Iaru ca va avea grija sa ma excluda personal din limba si literatura romana. adica ma cred scriitor cumva si-i arat lui ca e un penibil basinos?

  10. Mircea says:

    Eu am dat UNLIKE paginii încă din luna Ianuarie, după de m-a banat pentru că am îndrăznit să-i spun că nu e bine să facă politică pe o pagină dedicată literaturii. Tocmai se solidarizase cu Andreea Pora și ceilalți “deontologi” supuși “linșajului mediatic” de către Antena 3… Am imortalizat momentul și îl păstrez ca dovadă a comunismului intelectual din România lui 2014.

  11. Nora says:

    Nu, n-a ”failed” deloc. Pur și simplu, nu concep ideea că cineva care mă respectă mă supune la astfel de alegeri. Ar putea respectivii chiar să fie de acord cu DCE, nu doar neutri, și un astfel de gest tot o mare flegmă în obraz ar fi.
    Poate că nu mă interesează, pur și simplu, conflictul cu pricina. De ce să mă oblige cineva să mă înregimentez într-o tabără?

  12. Ion-A says:

    “kinat sofrim” , numesc eveii scabia asta scriitoriceasca … atentie , se ia si nu prea se trateaza !

  13. cu tot respectul, stimata Doamna, stilul dvstra se apropie mult de cel al dlui Petria
    unde va pot vedea pe scena, intr-un spectacol ?

  14. departe de mine intenţia şi disponibilitatea să.

  15. neostoitul says:

    Pe mine unul ma doare la basca de conflictul lor dar de dragul libertatii de opinie le dau friend request si like la toti indiferent de opiniile lor ca doar nu o sa pierd timpul sa le citesc toate timpeniile. Apoi le dau unfollow sa nu ma indispuna cu prostiile lor de 2 bani. Bine, ca sa fiu sincer o fac pt trafic ca nu se stie cind vreau sa vind un kkt sau gen. Unde ii gasesc pe FB pe distinsii intelectuali. Link pls ca nu am chef sa-i caut eu!

  16. Domnul DC-E, prin răspunsurile pe care le dă, mi-a amintit de videoclipul cu o baba de pe net:
    -Cu ce vă spălați pe cap?
    -Cu oțet.
    -De ce?
    -De mere.

  17. Maria says:

    Opinia definitiva a justitiei romane (si obligatorie pentru fiecare cetatean) despre cat de “al meu” e “wall”-ul de pe Facebook:

    “Profilul personal de Facebook, chiar daca este accesibil unui numar restrans de persoane, constituie spatiu public, si nu privat, arata o decizie a ICCJ care a respins ca nefondat recursul unui fost director din prefectura Mures care a contestat o sanctiune primita de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii din cauza unei postari pe pagina personala de Facebook. Inalta Curte de Justitie si Casatie a pronuntat decizia irevocabila pe 27 noiembrie, dupa o luna de amanare a pronuntarii. In Romania cazul a constituit o premiera, iar Facebook are peste sapte milioane de useri.

    Succes cu datul parerilor pe pereti prin Facebook si procesele ce pot si probabil vor si urma pe la unii..

  18. Roxanne D says:

    O cârnățărie care să se cheme Enache Măcelarul.
    Eheee, cenzura asta nu-I așa simplă cum crede toată lumea…

  19. Vlad says:

    Deci, înțeleg că excluderea s-a făcut, pretinde autorul ei, pentru că exclușii nu s-au .. cum să spun io… so-li-da-ri-zat cu niște colegi ai lor care, pretinde același autor al excluderii, au fost insultați și calomniați de un domn poet. Ba dimpotrivă, continuă el, aceștia au dat impresia solidarizării cu domnul poet, fie și prin pasivitatea simplei lor prezențe…

    Interesantă situație, dar mai trebuiau amănunte pentru a ne putea face o idee limpede. Poate că jurnalismul ar trebui, totuși, dus până la capăt atunci când ne apucăm de el – mai cu seamă dacă o facem din simplă plăcere, nu din obligație ori pentru bani.

    Deocamdată, io unu’ nu știu să spun limpede unde-i dreptatea.

  20. Dozator says:

    Nimic nu e mai delicios decat o liota de scriitorasi mic-burghezi care se bat ca niste copii de gradinita pe un forum public.

  21. Vlad says:

    Și nimic mai trist decât aroganța lui Nimeni.

  22. ţi-a dat statul goagăl?

    bun.

    use that fucking goagăl şi nu veni cu pretenţii la mine că aterizezi iar în ban.

    am zis eu undeva că am chef să fac jurnalism gratis în serviciul vostru?

    în serviciul vostru, al unor mocangii cu tupeu? sugeţi pula şi dacă vreţi un articol “dus până la capăt”, comandaţi unul. deocamdată, gratuit, ofer hinturi esenţiale şi în rest gugăliţi. sau sugeţi pula încă o dată. fiţoşii pe moca ai pizdei mamelor voastre.

  23. Vlad says:

    Io n-am zis nimic de serviciu, e un termen pe care tu l-ai adus in discuție. De fapt, dacă tot ai adus vorba, cu textele tale – fie ele gratis ori plătite – ești în primul rând în serviciul tău. Nu al meu sau al altcuiva.

    Totuși, întrebarea subzistă: sunt insulta și calomnia forme ale dreptului la opinie?

  24. neax says:

    Pentru o sumă modică, pot să-ți dau telefonul unei rude îndepărtate a lui DCE, să-l înjuri pe ăla la ăla. Nu că pe ăla l-ar durea undeva, oricum nu sunt în relații, dar așa am putea extinde vendetta.

  25. dar am numărul lui DCE dacă aş vrea să-l înjur privat. Nu mă interesează.

  26. Vlad says:

    Goagăl mi-a dat statu’, goagăl am folosit.

    Și iată ce am înțeles: Daniel Cristea-Enache este criticat pentru că a sancționat niște membri ai grupului A din pricină că nu s-au solidarizat cu alți membri ai grupului A atunci când aceștia au fost criticați de un membru al grupului B, din care face parte cel care-l critică pe Cristea-Enache pentru ce-a făcut.

    I LOVE OANA BOC! 🙂

  27. Vlad says:

    Mulțumesc. 🙂

  1. December 2, 2014

    […] Tocmai am aflat despre un „război” pe Facebook între „tabăra Petria” și „tabăra Cristea-Enache”… Sublim, nu-i […]

  2. December 3, 2014

    […] Pasul 4. Te apuci să faci de râs trendseterii anunțând public că i-ai dat afară din comunitate pe motivul, tipic românesc, că aceștia sunt prieteni virtuali cu dușmanii tâi; […]

  3. December 14, 2014

    […] nu știe care. Obama are o sută de bodyguarzi. Unul dintre ei este terorist dar el nu știe care. Daniel Cristea Enache are o sută de mii de fani. Unul dintre ei îi citește postările dar el nu știe […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger