Draga mea cititoare,
Reprezinţi 60% – 65% din publicul meu. Şi asta pentru că tu îmi vezi pozele profesionale drept simple expozeuri de creativitate, nu ca invitaţii la libidinoşenie. Nu încerci să mă agăţi, nu mi te oploşeşti pe cap, mă citeşti cu atenţie, zi de zi, ai mereu un punct de vedere legat de subiectul textului, nu de proiecţiile tale asupra vieţii autorului, nu mă ataci fără rost în mesaje private şi în comentarii, nu faci paradă de tine însăţi nesolicitat, pe scurt, eşti tot ce-mi pot dori.
Drept pentru care, de ziua ta, dă-mi voie să-ţi mulţumesc că exişti.
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc că eşti iubitoare, grijulie, afectuoasă, caldă, iar mitocăniile din jur nu au reuşit să extirpe această latură a ta.
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc că eşti sensibilă, empatică, pasionată şi pasională – şi că îmi înţelegi furiile şi fericirile exact la temperatura la care le-am scris.
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc că eşti o luptătoare, că ai lucruri în care crezi, că eşti dispusă să mergi până-n pânzele albe pentru ele, că nu accepţi să fii un obiect de decor, că nu accepţi să fii redusă la tăcere, că ai vise, idealuri şi scopuri.
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc pentru că munceşti zi de zi să aduci frumuseţe în viaţa celor care te înconjoară.
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc că eşti elegantă şi că mă uit zi de zi, cu admiraţie, la fotografiile tale. Mă inspiri şi mă fascinezi.
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc pentru că ai acest simţ al umorului specific feminin, subtil şi totuşi necruţător.
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc pentru că, prin joburile tale, iniţiativele tale, forţa ta, demonstrezi că a fi femeie e doar apartenenţa la un sex, nu o condiţie social-umană care te condamnă la inferioritate.
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc pentru că m-ai ales.
Şi dă-mi voie să-ţi promit că te voi motiva în continuare să fii tu însăţi, aşa cum am făcut-o şi până acum.
Cu prietenie,
Lorena Lupu.
Noi îţi mulţumim pentru toate articolele şi gândurile pe care le împărtăşeşti cu noi. La mulţi ani, Lorena!
Postarea asta mi-a ajuns la corason. La multi ani!
Mulţumesc, Lorena, pentru că prin arta ta reuşesti să alungi monotonia şi plictiseala unei zile. Lectura textelor tale este ca o gură de oxigen proaspăt în condiţii de asfixie. Eşti un exemplu demn de urmat, Mulţumesc pentru că exişti. La mulţi ani!
I love you, girl!