Despre cazul Ian Watkins

Pe 11 octombrie, fosta vedetă rock, momentan puşcăriaş Ian Watkins s-a pomenit că doi colegi de celulă îi bagă un obiect contondent în carotidă. Până să ajungă salvarea, omul nostru a dat colţul.

Ce aveau colegii cu roacărul? Nimic în mod special; doar faptul că era pedofil.

Ştirea asta m-a transportat până îndărăt, în 2012 – 2013, când Watkins ţinea prima pagină a revistelor online şi offline din toată lumea.

Watkins apăruse pe scena rock cu trupa lui. Lostprophets, încă din anul 2000, şi până în 2005 – 2006, personalitatea lui excentrică şi carismatică şi talentul lui fuseseră remarcate de iubitorii de rock şi metal din toată lumea. Anii 2000 erau excesiv de comerciali, dar Lostprophets readuceau o iubire faţă de sunetul brutal şi neprelucrat al rockului clasic, cam cum a făcut Måneskin în anii 2020.

Şocul a venit cu acuzaţiile de pedofilie. Ca în cazul lui Michael Jackson. Dar, spre deosebire de Michael Jackson, în cazul lui Watkins s-a găsit o tonă de dovezi.

Mie îmi plăceau Lostprophets, erau pe drumul de a deveni legende rock, ca marile trupe din anii 70, şi când am citit prima oară despre acuzaţiile de pedofilie, am decis să verific despre ce tip de pedofilie vorbim. Lumea descrie drept pedofilie şi disponibilitatea unor vedete de a agăţa fane de 16 şi 17 ani, iar acolo nu mi se pare că e vorba de pedofilie. Da, şi ele sunt minore, da, nici ele nu ar trebui să fie în patul unui bărbat de 40 de ani, dar am avut şi eu vârsta asta, şi ştiu că vine cu o doză copioasă de nevoie de validare: te machiezi în exces, să pari mai matură şi minţi că ai 24.

Dar pedofilia lui Watkins era absolut monstruoasă: racola fane mămici singure, din categoria gâsculiţă rămasă gravidă de proastă ce e, le vrăjea cu carisma lui de legendă rock, şi când le ştia complet seduse, le cerea bebeluşii. Da, aţi citit corect, bebeluşii. Victimele lui sunt copii de câteva luni, un an sau doi. Nu doar că îşi făcea mendrele cu ei – şi nici nu vreau să mă gândesc ce naiba putea concret să le facă, că mă apucă instant vomatul în jeturi – dar se şi filma, să aibă material de labă mai încolo.

Singurul gest necesar pentru a-l condamna a fost să-i facă potera razie prin casă şi să-i dea drumul la computer. Filme peste filme cu el şi sugari.

Şi cu el au fost condamnate şi câteva mămici care şi-au pimpuit propriii bebeluşi, din „iubire” față de Watkins.

În paranteză fie spus, NU înțeleg genul ăsta de iubire. Oricât de atașată aș fi de cineva, oricât de fascinată, adoratoare și sedusă aș fi, NU aș putea încuraja acest tip de abuz. Să-mi ceară copilul? L-aș spânzura de coaie cu multă iubire.

În 2013, când a venit în sfârșit verdictul „vinovat”, am răsuflat ușurată că e un nemernic mai puțin în lume care să-și exploateze autoritatea și să profite de prostia altora, dar, totodată, am avut nevoie de ceva timp să-mi revin din șoc. Bebelușii, mă? Bebelușii?

Ce mod de a foote o carieră care putea fi legendară.

Ce mod de a-ți ruina moștenirea culturală și talentul.

Câtă pr0stie cu spume, dublată cu ticăloșie pe față.

Citind știri despre moartea lui Watkins, mă întreb un singur lucru: de ce nu l-au rezolvat mai devreme. Am o mare înțelegere față de kinkuri și fetișuri de toate tipurile, dar până la copii și animale. Puritatea, inocența, candoarea trebuie respectate și menajate. Nu provoci traume unor suflete nevinovate doar să ai tu un orgasm.

***

Dacă ți-a plăcut articolul, arată-ți susținerea cu o donație.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.