E un termen care e adresat femeilor din România de câte ori e cazul și, mai ales, de câte ori NU e. Un termen care îți ușurează major sarcina, dacă vrei să le denigrezi, să le tragi pe sfoară, să le demontezi punctul de vedere sau să îți negi vreo responsabilitate asumată anterior. Sau, în cazuri mai lejere, să le induci disconfort cotidian, dacă ești genul de vierme cu buletin care găsește plăcere în a induce disconfort altora.
Acest termen este: “nebună”.
Un bărbat vorbeşte prea tare?
Înseamnă că are prestanţă.
O femeie vorbeşte prea tare?
E nebună, dom’le.
Un bărbat e nervos pentru că i s-a făcut o nedreptate?
Normaaal. Cum altfel să fie?
O femeie e nervoasă pentru că i s-a făcut o nedreptate?
E nebună, dom’le.
Un bărbat încearcă să te convingă de ideile lui?
Normaaal, se numeşte asertivitate.
O femeie încearcă să te convingă de ideile ei?
E nebună, dom’le.
Un bărbat are o zi proastă?
Ei, hai, e om şi el, lasă-l în pace.
O femeie are o zi proastă?
E nebună, dom’le.
Un bărbat se îmbracă, se coafează, iese în lume într-un mod care nu-ţi place?
E dreptul lui să facă ce vrea, ce te bagi tu?
O femeie se îmbracă, se coafează, iese în lume într-un mod care nu-ţi place?
E nebună, dom’le.
Un bărbat nu are timp să stea la palavre neproductive cu tine?
Normaaal, doar e bărbat, timpul lui e important.
O femeie nu are timp să stea la palavre neproductive cu tine?
E nebună, dom’le. Şi arogantă pe deasupra. Cine se crede asta?
Un bărbat e haios şi glumeţ?
Ce bine, e sufletul petrecerii.
O femeie e haioasă şi glumeaţă?
E nebună, dom’le.
Un bărbat alege femei mişto în vederea unei vieţi amoroase de succes?
Obviously. Doar nu o să se uite la toate urâtele.
O femeie formulează standarde legate de potenţiali peţitori?
E nebună, dom’le.
Un bărbat nu vrea copii, că are alte ambiţii?
E total dreptul lui.
O femeie nu vrea copii, că are alte ambiţii?
E nebună, dom’le.
Un bărbat scrie / predică / recită / cântă despre tot ce e greşit în lume?
Ce tare, e un rebel.
O femeie face acelaşi lucru?
E nebună, dom’le.
Singura femeie care nu e nebună în mentalitatea românaşului e cea care tace şi zâmbeşte. Dar şi ăleia i se reproşează după un timp că exagerează cu zâmbitul, sigur e nefericită şi mimează.
***
Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Hai cu cat mai multe femei ‘nebune’ pe pamant!