GOT 804: Cu sacii în căruţă

Începem, ca de obicei, cu precizări:

1. Mulţumiri lui Ovidiu, care sponsorizează aceste cronici pentru episoadele finale din serie.

2. Spoilere. Dacă n-aţi văzut episodul, x din colţ şi ne vedem postfactum şi postpartum.

3. Nu ne pasă că nu te uiţi la Game of Thrones şi nu eşti special. Păstrează commentu cu “Of, vai, sunt chiar singurul din lume blabla” pentru conversaţiile cu neamurile şi apropiaţii, mulţumim.

Episodul de noaptea trecută a reuşit să înfurie Twitterul chiar mai rău decât episodul al treilea, cel cu Noaptea cea Lungă care a fost mai scurtă decât o ejaculare precoce. Ieri, subiectul #GameofThrones a tronat pe Twitter cu 2,3 milioane de tweets pe subiect, majoritatea pline de ură, dezamăgire, furie. Cred că nici Dragnea în zilele legilor pe justiţie nu a luat mai multă cărniţă sub nas.

Deşi, între noi fie vorba, de data asta nu sunt de acord cu Twitter şi cu colegii mei thronişti şi ţin să precizez că episodul mi-a plăcut la nebunie.

Aduc şi argumente de ce.

“Am scăpat de ei (de morţi, n.r.), acum trebuie să ne facem faţă nouă înşine” / “We have defeated them, but we still have us to contend with”, spune Tyrion la începutul petrecerii de după ceremonia superbă şi incredibil de frumos contrapunctată muzical, care însoţeşte arderea victimelor Bătăliei din Winterfell.

Şi prin asta, cumva, se setează noua şi adevărata miză a episodului: cum să-i faci pe oameni să coopereze, să comunice şi să fie oameni unii cu alţii.

Evident, un uriaş eşec.

Eu, ca o naivă, mă aşteptam ca, după ce Daenerys şi-a pus toate armatele, toate resursele şi tot ce a putut în slujba Nordului şi a luptei împotriva Armatei Morţilor – şi a pierdut în mod stupid şi un dragon pe parcurs, dar i-a şi permis lui Cersei să inventeze noi drăcii criminale cu Qiburn şi cu Euron, şi să aducă Compania de Aur – toată lumea să aprecieze acest efort şi supravieţuitorii să facă front comun să o ajute la rândul lor să recapete nordul.

Dar nu.

Încă din momentul ceremoniei de înhumare, lumea e în grupuleţe separate: Starks cu ai lor, iar Daenerys e numai cu oamenii care au însoţit-o din Essos.

Semn că, odată ce se văd cu sacii în căruţă, pe Starks îi cam doare în adâncul cotloanelor anusului ce va face regina dragon din acel moment, ba îl şi iau în consiliu de familie pe Jon, să-l sfătuiască s-o trădeze. “Ţi-a fost utilă, dar acum nu mai ai nevoie de ea”.

Wildlingii se întorc la ei în nord – şi da, momentul în care Jon îşi expediază lupul, pe Ghost, fără o mângâiere pe cap, m-a înfuriat şi pe mine, mai-mai să sun la toate organizaţiile pentru drepturile animalelor din univers. Cum să-ţi laşi animalul să plece aşa? Mai ales după ce a pierdut o ureche în lupta cu zombii?

Gendry – numit de Daenerys fiu legitim al lui Robert Baratheon şi lord la Storm’s End – rămâne la Winterfell, surorile Stark rămân şi ele la Winterfell aparent – bine, Sansa e mai inutilă decât o sanie vara, dar te frapează ideea că Arya dă check out. Pur şi simplu, problema nordicilor a fost obligatoriu şi problema lui Daenerys, dar problema lui Daenerys o priveşte personal.

Sigur, Arya nu va da de fapt check out, dar vei afla asta mult mai târziu. Va da check out doar propunerii de căsătorie a lui Gendry, cu argumentul “Eu nu sunt o doamnă”. Şi pot să înţeleg. Nu ai cum să menţii acea forţă şi agilitate de Faceless Man în calitate de nevastă fericită la casa ta. Ai nevoie de singurătate şi concentrare.

Nivelul ăsta de nerecunoştinţă frapantă, groasă de trei degete, mi se pare atât de specific firii umane, încât, din acest punct de vedere, Twitter greşeşte şi Benioff – Weiss au dreptate: a fost minunat că ne-am descotorosit repede de zpmbies, pentru că ăia erau necomplicaţi: cu toporul înainte marş. Feeric e abia spectacolul ticăloşiei umane, al egoismului, al geloziei muiereşti de doi bani, al meschinăriei şi al nepăsării.

Mâna sus cine i-ar fi administrat minimum două palme Sansei pentru toate comentariile ei de doi bani, pentru atitudinea de misecuvenism major şi pentru faptul că a sădit ideea trădării în Tyrion şi Varys?

Deşi Sansa însăşi a afirmat la un moment dat sezonul trecut că, atâta timp cât Cersei trăieşte, viaţa ei nu e în siguranţă, Şi atnci de ce să te pui contră persoanei care a stat lângă tine la greu şi să cauţi s-o sabotezi?

Răspuns: din invidie, gelozie şi în definitiv prostie.

Morala: dragi copii, rezolvaţi-vă mereu cu prioritate problemele voastre, şi în limita resurselor rămase, vă ocupaţi şi de ale altora, că iată. Poate apărea situaţia când vă irosiţi salvându-i pe alţii, iar aceia, în schimb, vă uneltesc moartea.

Tyrion e vocea raţiunii în tot acest episod. El încearcă să vorbească cu Sansa, cu Varys – care deja pregăteşte mintal sfârşitul lui Daenerys, mai ales după ce un atac neaşteptat al piraţilor o ia pe Daenerys pe nepregătite şi o lasă şi fără Rhaegal, al doilea dragon – şi în ultimă instanţă, cu Cersei.

Tyrion face ceea ce a enunţat la început că va face: încearcă să raţioneze cu viii. Care, spre deosebire de morţi, par dotaţi cu înţelegere şi capacitate de comunicare.

El, ţinta atâtor reproşuri din partea lui Dany în primele două episoade, pare ultimul investit în a-i fi în întregime loial. El e singurul care mai crede în ea.

Poate că e doar un artificiu scenaristic, să dea suspans finalului, dar e unul al naibii de bine construit şi dozat.

Şi numai pentru modul Sansei de a pune problema, sper ca leak-ul care spune că Cersei o răpeşte şi o omoară să fie adevărat.

Undeva tot trebuie să existe o pedeapsă pentru nerecunoştinţă.

Deşi, dacă e să ne orientăm pe modul serialului de a-i pedepsi mereu pe cei buni şi de a da apă la moara celor neclintiţi în sadismul şi nemernicia lor, poate că nu.

Legat de Cersei: rafinamentul şi amploarea nebuniei şi cruzimii la care a ajuns, în această pauză de King’s Landing, e mult peste Regele Nopţii. Măcar în cazul ăluia ştiai cum şi când mori: imediat, după o ţepuşă încasată pe unde apuca să ţi-o dea.

În cazul ei, inventivitatea sadismului prezintă mii de nuanţe.

Şi prin prisma acestui fapt, concluzia mea e că, da, problema morţilor a fost lichidată corect în episodul 3, şi a fost mereu o temă minoră. Timp de şapte sezoane, basmele cu Winter Is Coming au fost simple basme iar noi, ca idioţii, am pus botul.

Iar nivelul ăsta de aşteptări false îndelung construit şi brusc dărâmat mi se pare, în retrospectivă, cel mai inteligent aspect al serialului.