Lucruri pe care nu le-am făcut niciodată

Nu am tras de bărbaţi pentru care nu eram în mod vizibil opţiunea numărul 1.

Aţi zice că e vorba de orgoliu. Dar de fapt, e realism pur.

Hei, eu sunt Lorena. Sunt un dezastru în bucătărie, pe stradă şi în dormitor. Scap coji de cartofi în ciorbă şi dinţi în cea mai intensă felaţie. E foarte clar că dacă nu mă iubeşti din prima, n-o să mă iubeşti în vecii vecilor.
Tocmai de aceea, unde nu văd o mare şi necondiţionată iubire, ştiu foarte clar că nu va fi nimic niciodată.

Nu am dat mesaje incoerente la beţie.

Am două tipuri de beţie. Beţia socială şi beţia singuratică. Beţia mea socială este mai cizelată decât o sculptură renascentistă, pentru că îi respect prea mult de oameni şi timpul lor cu mine să le vomit pe bocanci. Beţia mea socială se opreşte în momentul în care vine valul şi dă să-mi ia calul. În acel moment, beţia mea socială se urcă într-un taxi, cu deţinător cu tot, şi se duce frumuşel acăsică. Unde se continuă cu beţia singuratică. Iar aceasta are loc la o distanţă sigură de mijloace de comunicare la distanţă.
Prefer să mă dezbrac de caracter în singurătate, cu un singur martor 100% discret, iar acela e Pulică Splendoaremaximă, de profesie pisic.

Nu am insistat când cineva m-a anunţat că mă părăseşte.

Când cineva îţi spune că te părăseşte, există două variante. Versiunea în care chiar a găsit iarbă mai verde în altă parte. Sau pe cineva care-i face felaţie fără dinţi. Moment în care nu poţi decât să te bucuri din inimă de fericirea omului şi să-l laşi să-şi urmeze interesul.
Şi versiunea B. În care încearcă să te joace. Chestie pe care Săgetătorul n-o tolerează. Săgetătorul are o formă de onestitate faţă de persoanele apropiate, şi forma asta de onestitate implică zero joculeţe de strategie, supremaţie, fente, pase, şmecherii. De aceea, pentru un Săgetător, încercarea de a-l juca de parcă ar fi hopa hopa Penelopa duce la o imensă, glorioasă şi înfloritoare muie.
“Du-te cu Domnul” nu e doar expresia preferată a belgienilor, ci şi a mea.

Nu am vrut o personalitate publică pe care să vrei neapărat s-o agăţi, respectiv s-o fuţi.

De aceea, când primesc mesaje private de la străini cu “Mi-ar plăcea să ieşim la o cafea” mi se scoală părul din anus. Pentru că realizez ce bordel fabulos ar fi putut deschide alta, care să aibă datele mele, combinate cu o minte mai orientată spre rezultate imediate. E practic o avere potenţială care se risipeşte aiurea în timp ce eu îndemn paşnic gigeii să-mi citească textele, să le comenteze inteligent, dacă e posibil, şi stupid, dacă nu i-a dotat Dumnezeu cu mai mult.

Nu am visat să fiu nevastă.

Pare prea mult efort devotat unor scopuri mărunte şi în mare parte extrem de plictisitoare. Şi mai ales, sunt destule care excelează în scopuri mărunte şi extrem de plictisitoare. “To do”-ul zilnic al unor oameni m-ar putea băga la secţia veselă în doi timpi şi trei mişcări.

Nu am ars-o competitiv.

Îi ştii pe oamenii competitivi din viaţa ta. Ăia care o au perpetuu mai lungă, mai groasă şi mai cu crengi decât o ai tu. Dacă tu ţi-ai luat ceva nou de la H&M, ei şi-au luat din colecţia exclusivă Venera Arapu. Dacă tu ţi-ai luat o sticlă de vin de 30 de lei, ei şi-au luat una de Dom Perignon. Dacă tu ai luat o boală transmisibilă sexual, ei au luat direct SIDA şi sifilis direct în stadiul al treilea. Pe scurt, orice faci tu, ei făceau cu zece ani înainte să faci tu, desigur că excelau, şi nu le e foarte clar ce cauţi tu în viaţa ta.
Iar eu mă întreb: Oare oamenii ăştia bănuiesc când de infinit de detestabili sunt de fapt? Cum toată lumea vede prin tentativa lor de supremaţie şi se pişă pe ei cu jet?

Nu am purtat pică dacă un om care mi-a făcut un căcat şi-a recunoscut mizeria şi şi-a cerut scuze.

Mi se pare că e nevoie de un nivel de mârşăvie la care eu una nu aspir, să dai jet la scuzele cuiva. Treci cu vederea şi mergi înainte. Părerea de rău e cel mai nobil sentiment al unui om, desigur după donaţia de Paypal. (Pentru zgârcel care n-a donat niciodată, dar îmi face câte o dramă în comentarii de câte ori aduc vorba: Glumăăăăăăă. Ştiu că n-o să donezi, aşa cum ştii şi tu că n-o să donezi. Sunt relaxată în privinţa asta. Nu te criza aiurea ca prostu’ pe sat. Cel mult te iau la sictir când tu, în calitatea ta de nedonator, îmi vii cu nazuri de genul: “Textul de azi nu m-a satisfăcut.” Nazurile astea se pot face când ai pe ce să te bazezi. Nu sunt Sephora săracului, să vii să faci fiţe la mine pentru că n-ai bani să strâmbi din nas la Sephora, că mostrele lor de la Clinique sunt un rahat plutitor.)
Revin: părerea de rău e cel mai nobil sentiment al unui om. E bine să ierţi pentru că nu ştii niciodată în ce incendiu îşi pierde ăla viaţa, şi o să suferi că eraţi certaţi când a murit.

Nu am cedat la pisălogeală.

Zilele trecute mă sună un nene cu care am o colaborare de la distanţă, dar una relativ mică şi insignifiantă. Mă freacă la cap o jumătate de oră pe ceas, cu pălăvrăgeală îngrozitooooor de plictisitoare. Faţă de oamenii în urma cărora câştig bani am un cod de protocol n+1, care implică să nu hackuiesc pălăvrăgeala cu “mă scuzaţi, acum intru în operaţie, îmi pun o pereche de sâni în plus”, cum fac de obicei când cineva mă freacă la icre neproductiv.
Bun, şi după ce mă seacă interminabil cu toate inepţiile posibile şi imposibile, fără să-şi pună măcar preţ de o secundă întrebarea: “oare plictisesc”, nenea ăsta trece la “ştii că eşti o persoană foarte distantă şi superioară”.
“Cum cum cum? Şi efortul meu de a te îndura până acum nu se pune? OK, îmi cer scuze profunde că ţi-am ascultat bullshitul. N-o să se mai întâmple”.
Unii oameni chiar nu intuiesc până unde să abuzeze.

Voi ce nu aţi făcut niciodată?