Lucruri pe care nu le poţi reproşa adolescentului tău

Nu citesc tabloide. Habar n-am avut despre scandalul familiei Boureanu, până mi-a atras o prietenă atenţia să arunc un ochi pe contul tinerei fete – Ioana Boureanu.
O pagină unde, sub ochii mei, sute de maimuţe ostile şi agramate deşertau cele mai atroce înjurături. Ai fi zis că le făcuse personal ceva rău, fiecăruia în parte. Că le futuse mamele cu o pulă găsită pe jos. Că li se căcase în cavoul familial. Ură brutală, cu spume la gură, ură mârlănească, descătuşată, ură necontrolată. După poze, mulţi erau oameni trecuţi bine de 40, ba chiar de 50 de ani. Vârste la care, dacă nu ai atins un anumit punct al inteligenţei şi al bunului simţ, nu mai ai nici o şansă.
Şi să ai 50 de ani, dar să înjuri o adolescentă pe care n-o cunoşti personal, sau mai grav, să-i povesteşti cu savoare bolnavă cum ai bate-o, e semn că ai probleme mai grave decât ea.

vaca

Dar ce a putut face copila asta, să se năpustească oligofrenii ăştia pe ea cu atâta ură? o să întrebaţi voi.
Am dat un google să aflu. Şi am descoperit doar lucruri obişnuite de adolescenţi: îi plac petrecerile, vrea să iasă în oraş şi îi place să pozeze sexy pe Facebook. Şi pentru a-şi impune controlul de părinte, taică-su a dus-o la Constanţa. Iar ea s-a întors singură la Bucureşti, pentru că preferă capitala (cine ar putea-o învinui). Şi că taică-su a început un scandal monstruos cu ea, s-o târască cu sila înapoi la Constanţa. Şi scandalul a fost atât de urât, încât omul a fost dus la poliţie.
OK, acum că am aflat toate aceste lucruri care nu mă priveau şi nu erau problema mea, am înţeles de unde venea ploaia de ghiolbani pe contul de Facebook al fetei. Ce mi se pare trist e faptul că idioţii au ales să-şi descarce bagajul de prostie şi agresivitate fără să-şi pună vreo secundă problema utilităţii şi a eficienţei. Nici un adolescent din acest univers nu e influenţabil prin ţipete, urlete şi răgete, cel mult cedează de formă, să scape de bombardament. Cel mult prinde ură pe tine.
Aşa cum am prins şi eu, la vremea mea. Atât de multă şi de intensă, că m-a ţinut zece ani la turaţie maximă, şi m-a vaccinat împotriva intruziunii de orice natură. Dă-mi instrucţiuni fără să fii într-o poziţie oficială care să te îndrituiască şi vei vedea Krakenul.
Probabil că Boureanu nu e un tată rău intenţionat. Probabil că îşi iubeşte copilul şi îi vrea binele, ca orice părinte. Numai că în acest moment a rămas fără soluţii. E treaba lui să le caute, nu a mea, a ta sau a lui Gicu de pe internet. Acestea fiind precizate, hai să stabilim lista de lucruri pe care nu i le poţi reproşa unui adolescent – fără să fii şi prost şi abject în acelaşi timp.

A) Nevoia de independenţă

Adolescenţa e perioada de trecere între copilărie şi vârsta adultă. Dăh, ce noutate. Pentru adultul care a uitat cum este, da, e o noutate. Pentru că el ar vrea să exercite acelaşi control absolut, ar vrea să aibă parte de aceeaşi supunere oarbă şi dependenţă absolută pe care le avea în timpul copilăriei.
Or, chestia asta nu se poate. Sau dacă înfrângi spiritul tânărului în această fază, vei avea parte de genul ăla de adult dronă, care-i lasă mereu pe alţii să gândească pentru el şi care moare de foame într-o bucătărie plină de ingrediente. Genul de adult lobotomizat căruia îi alege mă-sa hainele. (Încă ţin minte, dreptul de a-mi alege singură hainele a fost printre marile victorii ale propriei mele adolescenţe.)

B) Nevoia de a poza sexy

Când tânărul de 15 ani postează 543258543 de selfies în chiloţi, nici măcar nu e vorba de sex propriu-zis. E o declaraţie de frumuseţe. “Uite, sunt frumos şi am corpul unui adult. Nu mai sunt mic, prost, tratează-mă ca atare.”
Da, şi noi am făcut poze în sânii goi la vremea noastră. Toată lumea le face la 16 ani. Şi noi am cumpărat fuste ridicol de scurte, bluze cu vedere la toată anatomia trenului superior, pantofi cu tocuri până-n rai. Nu, nu încercam să futem pe nimeni. Accentul era pe “Uită-te la mine, sunt mare şi frumoasă. Tratează-mă ca şi cum aş fi mare şi frumoasă. Nu mai folosi tonul ăsta condescendent de adult care se crede buricul pământului.”

C) Atenţia sexului opus

Dacă recitim comentariul proastei de mai sus, remarcăm invidia furibundă pentru că un nene îi dedicase un poem de amor copilei. Şi reproşul isteric.
Faza e că, de la vârste extrem de fragede, cu mult înainte ca tu să-ţi conştientizezi potenţialul erotic, nenii de toate vârstele şi categoriile sociale încep să bălească pe lângă tine şi fie să se gudure, fie să se cocoşească, să se umfle în pene. Şi asta, indiferent dacă-i încurajezi sau îi bagi în pizdă de mamă. Eu eram la fel de prietenoasă cu nenii libidinoşi cum sunt şi acum. OK, eram mai reţinută în a le spune să degajeze terenul, dar îi expediam fără ezitare. Nu avea nici o relevanţă.
Poartă-te frumos cu bărbaţii şi vor veni roi. Poartă-te urât cu bărbaţii şi vor veni roi. Să acuzi o tânără că vin bărbaţii roi e nu doar o prostie, ci şi o dovadă că eşti un jeg de om. Ştii că erau acolo, adunaţi ciorchine, indiferent de răspuns.

D) Faptul că vrea să plece de lângă tine

Dacă tu îţi tratezi în continuare adolescentul ca pe un copil tâmpit, iar restul lumii îi acordă deja atenţie şi o oarecare autoritate, evident că adolescentul va căuta să petreacă foarte puţin sau deloc timp cu tine. Repet: adolescenţa e tranziţia spre vârsta adultă. O parte a acestei tranziţii e dată de nevoia de a fi tratat ca un adult. Nevoie pe care poţi s-o înţelegi şi să te integrezi diferit în viitoarea viaţă a adolescentului. Sau poţi s-o ignori şi să-l faci să se detaşeze de tine, respectiv să te sfideze şi saboteze.
În ochii unui adolescent la care ţipi de parcă ar avea 8 ani şi nu se duce la culcare când îi spui tu eşti cel mai mare duşman. Din perspectiva lui, pericolul nu e reprezentat de băutură, droguri şi petreceri. Pericolul eşti tu şi nevoia ta de a-l ţine sub papuc.

E) Mai presus de toate, faptul că face ce faci şi tu

În timpul adolescenţei, dispare o parte din nevoia de a câştiga aprobarea părinţilor cu orice preţ şi apare atitudinea critică. Cu alte cuvinte: “De ce-mi spui să nu beau, când tu dai gata un bax de bere pe seară?” sau “De ce-mi spui că fumatul e rău pentru mine, când tu-ţi aprinzi ţigările înnădite?” “De ce-mi spui că adolescentele sunt copii, când tu fuţi pe una care e cu trei ani mai mare decât mine?” şi aşa mai departe.
Nu ai cum să predici un trai imaculat, dacă tu nu duci la rândul tău un trai imaculat. Tinerii văd de faci. Nu-s orbi şi nu-s proşti. Iar dacă singura diferenţă e “da, dar depravarea mea îmi convine, pe când a ta nu”, problema e în mod cert la tine, nu la adolescentul tău.

******************************************************************************************






Te sustin luna de luna
Loc de mesaje




Ce le-a fătat mintea

You may also like...

10 Responses

  1. Alexandra D says:

    Ce nu inteleg adolescentii e altceva : pana la 18 ani parintele este responsabil din punct de vedere juridic pentru hormonii si frustrarile unui adolescent. Ca datorita unui anturaj urat poate ajunge un om depravat in viata asta va intelege adolescentul mult mai tarziu cand se va da cu capul de tavan . Ca va ajunge ma-sa in pioneze cu inima iar ta-su se va lua de baut asta nu-i pasa adolescentului.
    Am una bucata adolescenta la usa , stiu cum e .Momentan nu-mi face probleme la care sa ma ia cu salvarea .Incerc sa fiu deschisa cu ea si s-o fac sa inteleaga ca-i vreau binele chiar daca in ochii ei sunt cel mai rau parinte pentru ca n-o las sa stea acasa . ( Uraste sa mearga la scoala ) Dar stie ca sunt acolo pentru ea in cazul in care totusi se hotaraste sa-si calce pe mandrie si are nevoie de ajutorul meu. Cautam solutii impreuna N-o amenint cu bataia , doamne fereste! Cand ma mai minte ii spun doar atat :stiuca m-ai mintit dar de fapt tu te-ai mintit pe tine ca om . In general am incredere in ea si actiunile ei , ma ramane acel 1% de teama si suspiciune asupra unui eventual grup dubios cu care s-ar putea combina dar pana la urma si asta e parte din procesul numit viata.

  2. Lorena Lupu says:

    With great power comes great responsibility, vorba proverbului.

  3. Alexandra D says:

    stiu ca *
    Futu-i mama lui de autocorector !

  4. Nautilus says:

    Iunie 2015. Bucureşti.

    Un gigel păros şi bărbos ca un imam wahhabi vine cu ideea interzicerii educaţiei sexuale pentru elevi şi promovarea abstinenţei în locul ei.

    O fată care fusese preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor îi răspunde pe înţelesul lui. Adică explică de ce e necesară educaţia sexuală, de ce trebuie comunicate elevilor şi mai ales elevelor informaţiile necesare protejării de boli sau de sarcini nedorite, şi de ce omul nostru păros ar fi trebuit demis din Ministerul Educaţiei când a început să facă propagandă religioasă.

    Drept răspuns, nişte maimuţe ostile şi agramate deşertau tot felul de comentarii. Care, mai mult sau mai puţin, evitau educaţia sexuală şi se învârteau în jurul faptului că fata în cauză este o curvă. Nu fiindcă e educată sexual. Ci fiindcă era elevă şi acum e studentă. Adică automat curvă. Deşi era posibil să mai fi fost şi centuristă, escortă, ţevistă, curtezană sau paraşută. Depindea doar de imaginaţia maimuţelor agramate din generaţia trecută bine de 40, ba chiar de 50 de ani. Vârste la care, chiar dacă nu ai atins un anumit punct al inteligenţei şi al bunului simţ, e mai greu să fii curvă, MILF, matură de Redtube, granny pornstar. Aşa încât cârdul de maimuţe era în siguranţă din punctul ăsta de vedere şi îşi permiteau să facă gălăgie ca în Cartea Junglei. Împreună cu personajul păros Romeo N. Moşoiu, care era un fel de Regele Louie.

    • Lorena Lupu says:

      cumplit.
      şi da, educaţia sexuală e importantă. virgini n-o să-i ţii, oricât i-ai teroriza. mai bine îi informezi.

  5. Alexandra D says:

    Gigelul asta de ce nu trece la abstinenta?

  6. Nautilus says:

    “Nu-l lasă fata, fiindcă e curvă” (ăsta e răspunsul automat, robotic, pe care îl dau toţi conservatorii masculi şi o parte din generaţiile conservatoare de femei: el era un domn, dar l-a provocat curva aia şi s-a dus după ea 🙂 )

  7. Nautilus says:

    Ultimele isprăvi ale lui Boureanu:

    – Ca să nu mai fie discuţii, Boureanu şi-a trimis singur noua prietenă liceană direct la Borcea, să nu se mai ostenească el cu dezvirginatul;

    – Chinezii de la o rezervaţie de urşi panda i-au cerut lui Boureanu să scrie o carte despre creşterea în captivitate;

    – Valentina Pelinel s-a despărțit de Boureanu ca să se cupleze cu Tăureanu;

    – Nevasta lui Boureanu sună la poliţie şi anunţă că Boureanu a dispărut de acasă de vreo câteva zile. Peste o săptămână sună din nou şi anunţă că vrea să retragă plângerea. Poliţistul: “ce se întâmplă, a revenit?” Ea: “Nu, dar m-am gândit eu mai bine!”

  1. September 18, 2016

    […] Lucruri pe care nu le poţi reproşa adolescentului tău. […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger