De fapt, primul meu contact cu revista Maxim a avut loc prin noiembrie anul trecut, când, în preajma lansării “Bătăuşului de câmpi”, mi-au luat un interviu pentru suplimentul Maxima din decembrie 2007. Aşa am cunoscut-o pe Simona Rădoi, care acum îmi împodobeşte cu fală blogrollul. Am stat în “Festival ’39”, am băut vreo trei Irish Coffees, ca să prindem curaj – că eram fete timide amândouă – şi, pentru că Festival ’39 face Irish-ul tare, a ieşit următorul interviu uşor ciupit, din care vă ofer niscaiva fragmente (în ideea sloganului “Louie, this is the beginning of a beautiful friendship…”)
SR: Eşti din Sfântu Gheorghe. Ai sânge de unguroaică în tine?
LL: Da, mama e unguroaică. Asta mă face o corcitură penală, care nu poate fi scoasă la expoziţii pur-sânge. N-am nici pedigri.
(…)
SR: Ai scris cel de-al treilea roman românesc gay…
LL: Da, aşa zice dl. Mihai Iancu, de la revista Time Out. Domnia-sa se pricepe. Eu îl consider un roman de dragoste pură şi simplă.
SR: Cum te împaci cu celebritatea?
LL: Care celebritate? Mă confunzi cu Gigi Becali. Eu sunt o biată scârţa-scârţa pe hârtie, o amploaiată, o aia.
SR: Se poate trăi în România din scris cărţi?
LL: Nu, în România nu se poate trăi din scris cărţi. Dacă vreţi să şi trăiţi, faceţi-vă o firmă de import-export. Sau cerşiţi. Sau furaţi.
SR: Rondo Capriccioso este cartea ta de debut. Lumea zice că este o poveste cu lesbiene. Mie nu mi s-a părut chiar aşa. Cum stă treaba, de fapt?
LL: Băi, lumea zice atâtea chestii despre cartea asta… Norocul meu! Aşa aflu şi eu despre ce e vorba în ea.
Bun, cartea merge pe două direcţii, cea socială şi cea personală. Mai exact, o tolomacă termină facultatea. Nici dracu’ nu vrea să-i dea de lucru, logic. Când îşi găseşte în sfârşit, face o muncă mult sub studiile ei. Toţi am trecut prin asta… De aici rezultă, cum spun unii, o parodie a fiţelor şi fasoanelor lumii artistice.
Apoi, pe plan personal, aceeaşi tolomacă apucă să cunoască o făptură minunată, care o atrage, o completează,o fascinează, o tulbură… şi e de acelaşi sex cu ea! Normal că refuză să fie categorisită drept “lesbiană” pentru că, în esenţă, e tot ea. Apoi începe să nu îi mai pese.
SR: Ai agăţat mai multe femei decât bărbaţi după ce a apărut cartea pe piaţă?
LL: Glumeşti! Au început femeile să fugă de mine ca dracu’ de tămâie.
SR: Ce orientare sexuală ai?
LL: Trisexuală. Îmi plac anumite femei, anumiţi bărbaţi şi anumite pisici, în frunte cu motanul meu care se numeşte Pulică.
SR: Tu ai un blog mişto (notă: se referea la anteriorul…) A încercat vreun tip să te agaţe acolo?
LL: Oho! Am şi mesaje gen: “Când mă uit la tine, penisul meu capătă dimensiuni aproape ireale.” Profit de această ocazie să anunţ public: “Aşa, şi?”
SR: În curând se va lansa cea de-a doua carte a ta, “Bătăuşu’ de câmpi.” Despre ce este vorba?
LL: Eh, “Bătăuşu’ de câmpi” e un răspuns la mai multe provocări din partea vieţii.
Unu’ la mână, e o rupere din aparenţa de autoconfesiune a cărţii “Rondo Capriccioso.” Mulţi din cei ce au citit-o au înţeles că fata de acolo sunt eu. Ei bine, “eu” din “Bătăuşu’ de câmpi” e muncitor la fabrica de încălţăminte, mai exact trăgător în părţi – aşa se numeşte operaţia, pe bune.
Când l-am scris îmi mergea al naibii de greu, locuiam în Rahova cu chirie şi nu găseam mai nimic de lucru. Aveam timp berechet să observ mulţimea pestriţă care mişuna printre blocurile portocalii. Am încercat să rup o fărâmă din această vrajă, s-o amestec bine cu amărăciunea lui “eu” – Gică Ciocălău – care nu găsea dragoste pe lume (…)
SR: În perioada în care ai locuit în Rahova, ce cuceriri ai făcut?
LL: Cea mai “excitantă” cucerire a fost Georgel de la aprozar, un ţigan mărunţel, care în prima lună mi-a tot bonusat cumpărăturile cu câte un ciorchine de struguri, cu câte o banană, cu câte un măr – ofrandele dragostei, pasămite. Apoi a început să bată apropouri: “Uite, făi, prinţeso,” îmi zicea, “toate haladitele astea figurante vrea să le duci la Megdonalt să le cumperi cipşi d-ăia pă o cârcă dă bani! Păi să moară mama mea, dă banii ăia îţi prăjesc io ţie zece kile dă cartofi!”.
(…)
Râd şi acum, când îmi imaginez feţele oripilate ale celor din redacţie, la citirea unor asemenea grozăvii. Şi mi-o imaginez pe Simona, inocentă: “Păi, ne-am cam pilit…”
=)))))))))))) da, si eu am ras la citirea articolului =)))) tare tare rau….stii ca imi place cum scrii si cum esti :P….te pup :*
mulţumesc mult.
Uite de-aia nu-mi plac mie interviurile. Pentru ca imi place asta. Pentru ca nu e fortat si chiar iti da senzatia ca esti fata in fata cu cel intervievat.
Sau în lateralul lui – că stăteam pe laturile învecinate ale mesei.
Mor dupa umorul tau.
În cazul ăsta, era al Simonei, că ea dirija treaba. 🙂
Sunt si eu fan Simona Radoi, am vazut-o vara asta in Lucky 13 si e dragalasa foc si avea o rochie dragutza!
🙂 Doamne, m-am induiosat. Pup la Lorena si la Andreea
Zâna: eu n-am văzut-o niciodată pe simona în rochie, doar în blugi. sau poate aşa se îmbracă atunci când se întâlneşte cu mine. 😛
Simonarrr: vezi băh, cum ies adevărurile la iveală?
Pai Simona R. e prietena cu Meszaros si Jockasta (am voie sa spun asta pe public ca nu e secret de stat) si baetzii astia sunt prieteni cu mine. Si asa am dat de ea si apoi am aflat ca are blogul cu Ferentari si ca scrie la Maxim.
Reteaua Y 360 a inceput ca o joaca de scriitori amatori si acuma ne cunoastem peste 20 de persoane si ne-am imprietenit superb.
Sper sa nu exagerez daca zic ca unele dintre aceste persoane (din cj sau buc) mi-s mai apropiate decat mi-au fost vreodata toti prietenii si toti colegii de servici. sa fie vorba oare de afinitati? cre’ca da. ce am zis eu ca pt orice alga exista undeva o alta alga care sa o inteleaga?! noroc!
sau poate secretul e altul. pe plan virtual nu trebuie să suportăm unii din ceilalţi decât atât cât putem duce. de-aia ne iubim.
Da mai Loren, dar cand de pe plan virtual in care nu ai mare incredere, aluneci in plan real cu bere si tigari si vezi ca e mai bine decat ti-ai imaginat, te intrebi prosteste cum dracu ai putut sa te faci prieten atata timp cu alti (oameni) cu care nu aveai ce discuta decat trivia, cand exista astia? si sunt acuma reali, palpabili si desteptzi and they dont go away. Ma rog, este tare ciudat.
Revenind, interviul este bestial si am ras de am murit la faza cu trisexuala. Si Pink e trisexuala, poate stati la cafea si scrieti o noua carte de orientari post-Kinsey, “Cugetari Trisexuale”:-)
nu, pink e cvadrisexuală, că o atrag şi extratereştrii. 😛 aici se întâlneşte în gusturi cu domnul aspoiu, care am auzit că are un harem de tot soiul de făpturi capturate din spaţiu şi face dragoste virtuală cu ele, cu ajutorul unei telecomenzi speciale. 😛
dadatroll se impaca cu sangele tau
uneori mă întreb dacă nu cumva dadatroll sunt tot eu, când mă îmbăt. 😀
sa nu bei cu Gramo ş.a. 🙂
dar nu sunt dadatroll!
am ras cu lacrimi
e foarte tare interviul
Sa-nteleg ca-ti plac cartofii prajiti, dar nu de la MacDonaltz , cantitati de la un kil in sus ?
Doamne, Doamne,nici nu vreau sa ma gandesc prin ce-i trecut in nefericitul ala de cartier !
Bine ca ti-ai pastrat simtul umorului !
Ce ne-am face fara umor, in tara asta trista ?
Tu, Loren, ai fi o foarte buna jurnalista, mai ales ca esti cu picioarele pe pamant si stii actualitate, nu una de aia care isi taie urechea ca van Gogh si traieste singura. Eu iti sugerez sa dezvolti acest dar (har, cum ar zice parintele Porfirie) ca sa destupi ceara din urechile oamenilor, chiar si in articole nu neaparat despre arta. Si ai fortza de a misca masele (uite aicia ce show e la tine de fiecare data).
mignione: bine ai venit pe blog. 🙂 mă bucur că te-ai distrat.
vulpe: hai să nu o luăm atât de tragic. dintre un ţigan care încearcă să îţi arate că te iubeşte – cum ştie şi el – şi un miliardar care te lasă să aştepţi o oră după miliardaroşenia-sa, cred că mai traumatizantă e a doua versiune.
zâna: dar sunt un pic jurnalistă. colaborez cu trei publicaţii diferite în clipa asta. 😛
Ups, m-ai prins 🙂 Acum, fie vorba intre noi, de la o varsta incoa m-a apucat si pe mine treaba aia cu feminitatea. Sa vezi circ cand ma machiez. Dar, Lorena, stai calma ca am revenit la prima mea dragoste, blugii sifonati.
prima mea dragoste au fost blugii rupţi. 😛
Sper ca n-ai de gand sa pierzi timp pe la usi de miliardari, toti sunt de carton, aviz amatorilor de toate sexele.
Ar trebui inventat ceva, de genul rubrica-reportaj : “de unul singur printre miliardari”, sau : ” cine m-a pus ?”, haide, cai voi tineretul aveti idei mai bune.
feri-m-ar dzeu! dar am avut momente în care proiecte de-ale mele au depins de unul sau de altul, şi, evident, s-au comportat ca nişte jeguri.
As vrea aici sa dau exemplu despre un miliardar d’asta de mucava, pe care sa-l fi cunoscut si eu, spre fericirea mea nu am cunoscut niciunul.
Ba mint, il stiu pe unu’, din auzite,…. care era chelner pana in 22 dec. 1989 la restaurant ATHENEE PALACE sau CINA, s-a trezit in cladirea “CC” dimineata pe 22 dec. , s-a intilnit cu unul si au umflat o valiza cu 100.000 de COCO, si au zbughit-o.
De fapt, o furase celalalt care ii era vecin de bloc si era in civil ca…. de fapt el era ceva la Armata sau la Secu, sau… ?
Acuma “e” ambii onorabeli : firme puzderii, masini, terenuri, afaceri cu imobiliare, etc-uri, cel putin unul e VIP si are un fel de lant hotelier cu restaurante… in ( ai ghicit) Bucuresti.
Vezi tu, micuta fata de la Revolutie ( aveai abia 12 ani), nu in San Giorgio al tau din Secuime , aici la Bucale s-a furat cel mai eficient si se fura.
La voi sacuienii, ce ? Padurea, ca era cel mai usor de furat.
Uite cum poate sa apara un subiect nou, ca tot sunt dezbateri, pe 21-22 decembrie, in fiecare an : “ghici ce s-a furat la Revolutie ?”.
Nu pot spune decat ” Go, go, Lorena!!!!!!!!!”
Hai ca ati fost dulci. Dulci, si treze, si pilite. 🙂
vulpe: să ştii că ungurii nu le au cu furatul. mai degrabă cu temperamentul destul de puţin diplomatic.
păpădia constipată: nu te pot întreba decât: “Where, where????”
Cristina: de la zahărul brun din Irish Coffee ni se trage. 😛
eu recunosc: am atins 2 miliardari… de piatra: Steve Fosset- Dumnezeu sa-l ierte! si Richard Branson- pe el sa nu-l ierte…deocamdata… si i-am cunoscut in curte la un alt domn milionar de felul sau (tot in piatra): Wim Verstraeten… si m-au ajutat tus’trei sa-i cunosc asa cum sunt ei: oameni simpli si cam atat… drept pentru care, atunci cand ii vad pe neica nimeni ai nostri de carton ma bufneste rasul… cat despre Simona pot spune ca-i potrivita pentru domn’ Branson iar despre Lorena ca-i poeta si ca-i plac hainele de secol XVI 😉
:))asta pt. interviul haios! “Recenzia” mea pentru Rondo aci http://blog.360.yahoo.com/blog-p_fe6P8.d69pvWZQT79gkkEf0V.dGjg-?cq=1&tag=rondocapriccioso
Dacă înţelegeam că e doar un roman gay nu scriam atât.
Deci eu si daca nu las comentari sunt pomenit aici. E clar, poate ca sunt lezbianca.
aurelian: şi nu are simţul chelnerilor. 😛
almanahe: am pus link la cronica ta pe pagina cu cărţile.
dadatroll: poate că tu eşti eu, când mă îmbăt. Sau poate eu sunt tu, când eşti treaz. 😀
“Când mă uit la tine, penisul meu capătă dimensiuni aproape ireale.” Am rîs de m-am crăcănat la chestia asta şi am exclamat precum un amic de-al meu. Citez: ‘ai să-mi bag… Am încheiat citatul 😀
Ca să nu mai zic că aia nu e replică de agaţament, ci un fel de viagra psihologică auto-administrată, pentru indivizi cu dereglări de erecţie neuronală.
Dau o şampanie că m-ai făcut să rîd cu lacrimi la 4 dimineaţa (sau noaptea???) cu toate că tu însăţi pari a fi un vin spumant :))
Ăăă… ce spuneam? 😀
Mi-a placut la nebunie interviul,esti haioasa tare Lorena!Ramin totusi cu regretul ca nu ai continuat Batausu’,dar cine stie?incurcate sunt caile domnului.
Cand s-a deschis primul Festival 39 in Brasov la cafea iti dadeau si un pahar de bitter. Era doar un bar mai mult lung decat lat pe care toata lumea il numea Festival 69… Probabil de la rima sau poate de la ideea ca daca tot dai banii respective pe o cafea si o platesti si pe a domnisoarei/doamnei/samd poate cine stie… La vremea respectiva beai in orice alt bar din Brasov doua cafele de o cafea in Festival 69. Dar, trebuie sa recunosc sau o fi vreo fita de-a mea, ca era mai buna in Festival 69. Cafeaua. Si atmosfera, evident.
saturnianul: nu am nici un merit pentru commentul respectiv, jur. Faza naşpa e că respectivul comentator revenea de 30 de ori pe zi cu din astea – ceea ce începuse să devină cam stresant.
voicunike: da, trebuia să scriu şi Bătăuşu’ de Câmpii Elysee, nu? (Adică partea a doua cu el după moarte când se întâlneşte cu Dzeu: Băi, Dumnezeule, cât m-am rugat de tine şi degeaba!! Dzeu: Fiule, aveam nişte multimiliardari de îmbogăţit, nu aveam timp de fleacuri.) E ok?
(Hai că începe să îmi placă.)
Pendulul lui Foucault: Faza e că în Bucureşti barurile se întrec în a pipera preţurile, şi atunci, Festival ’39 e socotit un bar mediu.
Mi-am început dimineaţa cu “Hello, Turn Zour Radio On” 🙂 Nu o mai ascultasem de mult. Apropo, mor după mai toate videoclipurile that turn you on, “Join Me In Death” e o obsesie pe care o am din liceu, alături de “Poison Girl”.
Referitor la interviu, mi-a plăcut foarte mult cum ai explicat la ce te+ai gândit scriind “Rondo Capriccioso” şi m-a binedispus ritmul jucăuş al replicilor 🙂
trei publicaţii? care-s celelalte două?
Misto interviu!
Si chiar o sa te citesc, ca nu am facut-o pana acu`! Sper ca nu e o conditie obligatorie ca sa scrii p-acilea …
Si poate n-are nici o relevanta, dar ungurii n-au nicio treaba cu secuii si invers; … Adica, ungurii din secuime nu e pleonasm.
andhra: ma bucur ca te-am distrat cu vodpodul meu.
valer: le dezvalui la momentul oportun.
eugen: ai tot comentat pe-aici si nu imi amintesc sa-ti fi pus sula in coasta sa ma citesti. deci remarca respectiva mi se pare oarecum in plus.
wherever you want, but please never stop writing! 😀
A fost o incercare esuata de gluma … A iesit altceva. Scuze. Daca se poate, te rog sterge comentariul anterior.
Foarte tare Lorena. N-am mai citit de mult un interviu asa misto. Mi-am mai descretit fruntea dupa o zi nu tocmai usoara.
🙂
…iti dai seama ca acum fantezia mea suprema e ca atunci cand ajung in Bucuresti sa ma intalnesc cu tine si cu Radoi -Zebra intr-o bodega, sa va las sa povestiti intre voi, si eu sa am niste orgasme intelectuale in cascada !
Deci hai sa te intreb pe tine ca tu trebuie sa te pricepi la asta. Daca imi place sa ma uit la femei dezbracate sunt lezbianca?
laurenţiu: păi şi fantezia mea şi a lui rădoi e să ne revedem dracu’ o dată. Ceea ce nu reuşim nici măcar acum, că suntem colege de redacţie! 😀
dadatroll: nu, înseamnă că eşti estet.
Radoi s-a intors, a bagat la cap fantezia lu’ Laurentiu, a notat ceva in agenda si a mormait “Si eu cand naiba mai muncesc?”.