Mrs. Nice Girl

Sunt două complimente care mă fac să scot pe loc țepii de arici. Unul e cel cu “eşti atât de feminină”, venit de la tipi cu care nu te interesează să-ţi afişezi latura feminină nici cât negru sub unghie. Dezvolt cu altă ocazie.

Şi doi: eşti o fată / femeie bună. NO NO NO NO NO. No. NO! E exact ultimul lucru pe lista mea de deziderate şi priorităţi.

Cum aşa? o să se mire lumea. Nu aveai tu statusurile acelea cu hai să nu fim proşti şi răi degeaba, şi hai să-i lăsăm pe semenii noştri să trăiască.

Yessir, le aveam. Problema e că fata / femeia bună nu e cea care îi lasă pe semenii ei să trăiască. Fata bună nu apucă să mai trăiască ea, din cauza semenilor ei.

Am asistat recent, între cunoscuţi, la o situaţie. Unul îi făcea o curte asiduă uneia, dar ea nu-l plăcea. Nu era atrasă, punct. Şi încerca să-i strecoare hinturi că nu e atrasă, dar ăla se făcea că nu aude şi nu vede. Se băga s-o însoţească peste tot, inclusiv acasă. Dar nu la modul: Vrei să vin şi eu cu tine? ci la modul: Vin şi eu.
Chestie care o scotea pe fată din sărite, dar ea nu-i spunea.
Îi fagocita ore în şir cu mesaje, la care ea îi răspundea, să nu se supere omul. Practic, colabora cu succes la problemă, doar pentru că, dacă îi spunea ăluia, direct şi la obiect, că nu-l găseşte dezirabil şi că ar dori să investească acel timp în treburile ei personale, ăla s-ar fi supărat şi ea ar fi încetat să fie o fată bună.

Idila s-a încheiat de la sine, după ce ăla i-a tras-o şi n-a mai sunat-o a doua zi, iar ea, în loc să sufere că a fost compostată ca un bilet în autobuz, era uşurată că a scăpat de insistenţă, fără să fie obligată să pună ea piciorul în prag.

True story. Incredibil, dar extrem de adevărat.

Problema cu fetele şi femeile bune este că această titulatură e cumva ca medalia de aur la jocurile olimpice. OK, noi ţi-o dăm, dar trebuie să munceşti pentru ea în fiecare zi. Trebuie să fii mereu disponibilă pentru alţii, să-i ajuţi cu tot ce vor, să joci după cum îţi fluieră, şi dacă aveai altă treabă în acel timp, problema ta.

Şi exact ca medalia de aur la jocurile olimpice, dacă o singură dată nu performezi to the best of your abilities, titulatura de fată bună se şterge instant, se declară nulă şi neavenită, iar tu devii “vaca aia care şi-a luat nasul la purtare”.

Pe mine, mama m-a educat ca fată bună, pentru că aşa erau ea şi cercul ei de prietene. Persoane care făceau orice pentru oricine cerea, să nu-i rănească sentimentele. Singurii ale căror sentimente nu prea contau erau desigur copiii, dar ştim deja că în anii 80 şi 90, copiii încă nu deveniseră valoroşi, ca acum, şi erau doar o proprietate cu rol de investiţie pe termen lung, aka cana cu apă.

Deci, toate fetele astea bune erau nişte iisuşi cu fustă faţă de toţi străinii şi oamenii cărora nu le datorau nimic, şi nişte scorpii absolute cu propriii lor copii. Şi nu era nimic de mirare. Orice om are o capacitate finită de muncă şi devotament. Dacă, din teama de a-ţi pierde titulatura de fată bună refuzând pe alţii, tu te apuci şi faci de toate pentru terţi, acasă eşti mult prea obosit şi gol pe interior să mai ai răbdare de nevoia de atenţie a ăluia mic.

Ce e mai groaznic e că latura de prădător a fiinţei umane se vede cel mai bine în relaţiile cu astfel de fiinţe, care nu spun “stop” şi “pe aici nu se trece”.

Oriunde vezi o fată bună, sau un băiat bun for that matter, vezi o liotă interminabilă de nesimţiţi şi nesimţite care profită cu tupeu de bunătate şi abuzează până-n pânzele albe. Şi nici măcar nu e ca şi cum ar exista nişte bile albe care se acumulează pentru bunătatea ta. Dacă tu ceri ceva, 90% din ăia se fac că plouă. Pentru că ei nu joacă în acest campionat al Jocurilor Olimpice ale Bunătăţii şi li se rupe pluua de sentimentele tale.

Exact cum am spus: în ziua în care nu mai poţi fi bun, din varii motive: te doare capul, alergi după nevoile altui om cu probleme, eşti prins în trafic la Pipera sau whatever the f*** reason, te descalifici instamt şi toate punctele de fată / femeie bună se duc pe apa sâmbetei.

Oamenii nu iubesc fetele bune şi nu le respectă. Etichetează în sinea lor bunătatea drept slăbiciune şi o prăduiesc până nu mai rămâne nimic, apoi tot ei se răzbună.

Spun cu asta să devenim toţi nişte javre rele şi nemiloase?

Nu. Spun cu asta să ne acordăm locul I pe scara priorităţilor propriilor nevoi şi urgenţe. Şi în limita în care ne rămâne timp pentru alţii, putem fi punctual buni. Fără a le permite însă să se înscăuneze peste noi ca impozitul pe om.

Pentru că mi s-a întâmplat de două sau trei ori să ofer ajutor unor oameni cu probleme. Vai, mulţumesc, ce drăguţ. Peste două zile, sunau să pretindă acest ajutor ca şi cum semnasem un contract în care eu voi fi sclavul lor pe tot restul zilelor mele.

Ămnu. Stop right there. Ăla a fost volumul de ajutor pe care l-am avut de oferit pentru problema ta. Nu, nu se înţelege de la sine că prin asta am devenit automat proasta ta sau ceva. Pentru servicii nonstop există versiunea în care mă angajezi şi mă plăteşti. Deşi nu cred că you can afford me.

Majoritatea oamenilor înţeleg din acest stadiu, când încă nu s-a cimentat dinamica exploatării, că nu eşti hopa mitică şi nu te-au câştigat la belciuge. Dar, paradoxal, chiar şi aici, unde tu le-ai oferit deja UN ajutor, unii au nesimţirea să treacă la insulte şi ţigăneală.

Păi nu mai bine îi sortezi pe ăştia din prima şi rupi buruiana din stadiu incipient?

Fiţi buni în sensul în care nu urziţi intrigi cu care să-i săpaţi pe alţii, nu faceţi măgării, nu furaţi şi nu luaţi ce nu vi se cuvine. Nu fiţi buni în sensul de idioţi utili. Nu faceţi decât să hrăniţi misecuvenismul şi tupeul unor javre.

Foto: pixabay.com.

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.