Nu te-am atins niciodată. Deşi mi-aş fi dorit să o fac. Mi-aş fi dorit ca tu să porţi veşminte de basm, cu o mie de năsturaşi minusculi, iar eu să mă pierd, deschizând năsturaş, după năsturaş, după năsturaş… Năsturaşi mici, negri, ca nişte insecte dintr-o specie necunoscută, apărând fire de păr blond, scurte şi mătăsoase.
Dar nu te-am atins niciodată. Poate pentru că mi-a fost frică să nu iasă scântei. Să nu iasă flăcări boreale. Să nu iasă focuri de artificii, şi să vină lumea să se uite la noi cum ardem. Poate m-aş fi pierdut. Poate m-aş fi transformat şi eu în năsturaş – unul din nenumăratele tale victime, pe care ţi le coşi pe acest fantastic veşmânt.
Totuşi, nu te-am atins niciodată. Chiar dacă degetele mele frisonau de dorinţă, ar fi vrut să fie antene de melc, ar fi vrut să aibă mii de guri mici şi lacome, ar fi vrut să fie ventuze, ar fi vrut să se lipească de tine, să se topească în tine, să te descopere pe dinăuntru, să te citească, să te soarbă şi să se umple de tine.
Chiar dacă nu te-am atins niciodată. Dar te-am atins din primul moment. Te-am atins cu foame, te-am atins fără să mă gândesc, erai piersică pufoasă, aveai carnea dulce şi sâmburii tari, ochii închişi şi buze fine şi roz ca o floare mică, secretă – pe care aş fi săvârşit un sacrilegiu atingând-o cu altceva decât cu vârfurile genelor.
Şi nu te-am atins niciodată, nici măcar atunci când m-ai atins tu. Nici măcar atunci când ţi-ai deschis porţile în faţa mea şi m-ai luat de mâini – mâinile mele tremurau, pierdusem busola şi nu ştiam care-i nordul, care-i sudul, nu ştiam dacă dincolo de porţile tale ai şapte şiraguri de dinţi, cu şapte stomatologi de pază – şi nu te-am atins nici măcar atunci când te-ai transformat în sicriu, m-ai învăluit în căptuşeala ta de catifea şi ţi-ai închis capacul peste mine.
Nu. Nu te-am atins niciodată.
acum o să întreb şi eu ce înseamnă normal, şi ce anume îl diferenţiază de anormal.
în chestii geniale şi monumentale nu cred nici eu, de la Capela Sixtină încoace.
Şi nu văd de ce ar suferi de lipsă de imagine un citat ca “Poate pentru că mi-a fost frică să nu iasă scântei. Să nu iasă flăcări boreale. Să nu iasă focuri de artificii, şi să vină lumea să se uite la noi cum ardem.” Mie mi se pare că are imagine primară, imagine secundară şi imagine subliminală. Poate trebuia să pun şi poze de pe photobucket. 😉
Sau cele care urmează.
Şi de ce e macabru finalul, şi dacă e macabru, unde mai e normalul? Sau macabrul e normal?
PS: Aşa s-au născut ei, gata înverşunaţi.
@lorena
sar’na de link
Later edit: chiar toţi comentatorii mei sunt din cluj? 😀 😀
@ zana si smochina
tenchiu tenchiu tenchiu:)…deja dadui comanda pe tritonic…la ora 23:)))
Am comandat acuma de la tritonic “Batausul…”
Bănuiam eu că… supăr cumva, mai bine tăceam. Sorry, era doar o altă părere.
Ce v-a apucat pe toţi deodată? 🙂
Sky Rain: de ce o iei aşa? N-am făcut decât să pun nişte întrebări simple, legate de afirmaţiile tale.
Mi se pare normal, dacă enunţi “o altă părere”, să o poţi argumenta, nu?
ne apucam toti aka me & cutza de citit batausu :))))
deci Clujul si TgMuresul sunt fruncea!
@Zana – corect.
@Lorena – pai, esti scriitoare si vrem sa te citim.Cartile, adica.
@Toata lumea – noapte buna, dragilor!
Gata? Tragi pe dreapta?
Ouiiiiiiiiii, vreau sa visez ceva frumos
Mi-am expus doar nişte impresii personale, nu cred că trebuie să le reiau. Şi nu trebuie să pui poze de pe photobucket.
Îmi cer scuze că am provocat această discuţie. Nu vreau să judec pe nimeni.
Numai bine
Sky Rain: partea cu impresiile personale e clară pentru oricine. Şi read my lips (sau my text): nu ţi-a cerut nimeni să le reiei, ci să le susţii.
De exemplu: tu afirmi că nu vezi imagini.
Eu îţi aduc un exemplu concret de imagine.
Un dialog literar decent este următorul: tu nu faci o criză de isterie infantilă, ci îmi spui de ce imaginea prezentată de mine nu e o imagine – ce îi lipseşte – sau recunoşti că nu ai dreptate.
Nu ai de ce să îţi ceri scuze pentru că ai provocat o discuţie – dar dacă ai provocat-o, normal e să o duci până la capăt. Dacă un om e sigur pe părerea lui, nu văd de ce ar avea dificultăţi să o argumenteze.
Foarte frumos scrii. Chiar daca nu sunt fanul genului imi place.
P.S. Am comentatn si nu sunt din Cluj 🙂
Cam dur . Atingerea şi neatingerea provoacă o senzaţie ciudată cititorului ( cel puţin mie ) . Văd o lume cu două personaje care se “ascunde” . Cititorul se vede în oglindă pe el cu opusul .. de aici cred eu că survine sensibilittea pentru unii , duritatea pentru alţii ( eu ) sau normalul pentru ceilalţi .
Devine mecanică toată pleiada de cuvinte . Parcă anulează războiul opuselor care s-ar putea să nu existe . Mă face să mă gândesc la o sferă , o jumătate de sferă .
sa fi fost o parere
doar un vag sentiment de apropiere
intr-o amiaza oarecare de vata
cum sa nu trec din praful depus pe obiecte
in iar si iar necunoastere
trebuie sa recunosc ca a nu fi e caldut
indiferent la salut
zimbet mimat de condescendenta
sa nu-mi iei mina
aninata de gard
sa nu o mai duci la buze ea crede
cum n-ar mai fi fost cazul de mult
Am probleme mari cu gramatica si vazul literelor la ora asta. Imi cer scuze pentru greselile facute mai sus. Si inca o data pot spune ca wordpressul are un mare minus prin faptul ca nu poti edita ceea ce ai scris.
arpagic: ok, s-a notat 😉
fărăsens: chiar această senzaţie ciudată mă interesa în acest poem. atingerea – neatingere. realitatea – fantezie. invazia – retragere.
Poate o încerci odată, să vezi cât e de interesantă. 😉
Dan Iancu: dar poezia ta are cu totul altceva de spus decât a mea. ceea ce nu e neapărat rău – e doar altceva.
arpagic: stai liniştit, nici nu am observat.
le loup,
o petită intrebare: ce sens dai verbulilui a atinge in questa textorum textorae?
le urdumheit,
eu las pe fiecare să îşi imprime propriile sensuri şi s-o filtreze prin propria sensibilitate. tu ce sens vezi în verbul a atinge de mai sus?
din fericire, textulele nu sunt poze picturiale carele nu ne pot reponda la intrebari, dat fiind que se adresează oculusului opticoid. textele au autori. si semnificatii. iar cand autorii mor si ei ca oamenii normali, ne raman totusi semnificatiile cuvintelor. dar blănosul-lup-autor încă mai vietuieste, allora, m-am ganditurat ca iel ar putea lamuri cel mai bine desişul textual. au ma insel io si rolul autorului este cel de actor, de mască a propriului rol, re reinterpretare ieternă a replicilor din script?
dar sa revenim. sensibiloşenia mea ar dori momentan să interpreteze questo textulus ca fiind, par d.exemplu, o parte din jurnalul ierotic-secret recent descoperit al janei cu arcul, cunoscuta si sub cognomenul de jeanne d.arc. mai departe as putea intelege că jana se zbate ca o vrăbiuţă intre pulsiunile ei suicidare-maladivo.patologice si desirul netarmurit towards life, hapinessss etc.
allora…ie validă această interpretare?
e mişto, e coerentă şi stă în picioare. şi ce e mai mişto, mie nici prin cap nu mi-a trecut 😛
de-asta îmi plac vizitele tale – pt. ai talentul de a mă surprinde.
“Nu te-am atins niciodată”…,faain’îi scris…
Din nou zidul, de data asta in alta ipostaza…postarea ta imi sugereaza o delicatete atat de dureroasa…ca si cum leacul pentru tristete ti-ar provoca o reactie alergica, sau poate ca un antipsihotic ce-ti limiteaza capacitatea de a visa, la nefiinta. Cum o dai, tot doare…
te citesc de ceva vreme, si-mi place cum scrii. imi place si acest post si polemicile create!
un cometariu poate fi o inducere.
Mi-ar placea sa cred ca acest text este scris de tine pentru mine…si stiu ca ma cunosti…si stii ca ma cunosti…eu una mi-am deschis toti nasturii sufletului pentru tine. ramane doar pielea- pielea trupului, pielea sufletului neintregit fara aceste senzatii pe care numai tu mi le dai.
sa NU imi spui, te rog, ca nu iti amintesti cine sunt…ti-am trimis, si nu doar o data, emailuri intregi cu ganduri ca acestea ale tale…am crezut ca lipsa feed-backului inseamna ca nimic, dar aceasta postare….mi-a reaprins speranta…si dorinta…si sunt cu atat mai emotionata cu cat ai facut aceste sentimente publice.
Sappho, NU imi spune ca nu e pentru mine…
PS: mai ai timp acum sa iti trimit cateva poezii scrise pentru tine?
“nu, n-am sa mai scot venele
din palatul trupului meu
caci trupul meu acum
asteapta focul vesnic
al venelor tale
peregrinam impreuna prin dragoste
ca doua animale
intr-o jungla
nici ploaia si nici ceata
nu vor lua piciorul meu
de langa urma pasilor tai
atent pictati pe nisip
in noapte”
anthea: interesantă ideea de zid.
sorin: care polemici?
dan iancu: …în eroare? (:P 😀 )
Neatza, cum ati dormit si daca ati visat frumos? Eu am dormit ca bolovanu, nu am avut timp sa visez, iar acu imi vine un tip fain sa-l meditez pt bacul de toamna.
Poezia asta, a lui MisteryGirl , m-a dat gata, cu imagini gen palatul trupului sau pasii atent pictati pe nisip in noapte. Si e o declaratie de dragoste superbaaaaa.Nu am cuvinte!
Cutza: tu ce materie predai?
Limba romana
Wow!
…si in eroare…
Mystery Girl is a hoax?
habar nu am are mai e hoax şi care nu. 🙂
pierdut creier, îl declar nul.
păi, pentru a pierde ceva, se presupune că îl aveai înainte, nu? 🙂
Foarte frumos. Orice comentariu este fără sens.
păi robert, ăsta e al 90-lea comentariu. chiar toate să fie fără sens? 😆
Părerea mea.
bine, domnule, dacă asta e părerea ta. 🙂
eu totuşi cred că discuţiile sunt interesante, că uneori afli lucruri cu adevărat noi şi surprinzătoare.
În acest caz mă plec, dându-vă dreptate 🙂
dar nu e hoax sa stii ca imi cumpar si eu Batausu de Campi azi sau maine:-)
robert: nu cer neapărat să am dreptate. eu – recunosc – ador polemica, până în momentul în care românaşii noştri o transformă în bălăcăreală.
zâna: sper din inimă să îţi placă.
🙂 mi-a placut foarte mult… imi prelungeste starea de agonie 😀 … La mai multe …
Suuuuupeeerb.
Zeci de milioane de cuvinte sa fi stiut, in zeci de milioane de limbi, si tot n-as fi stiut sa exprim cat de mult mi-a placut, cat de mult m-a rascolit si cum m-a trantit cu curu’ de pamant finalul, amintindu-mi ceva ce vreau sa uit, dar nu e drept sa uit…
fetelor, cochetelor… nu mă înnebuniţi 😆
De ce nu scoti o carte de eseuri? spuse Zana Carabina.
Eseul mi se pare cea mai faina forma literara, scurt, la obect si suculent, ca un orgasm, Doamne, ce am zis! Nu sunt zdravana!
Pentru că e prea scurt, prea concret şi prea la obiect. Şi pentru că în acest moment dorm 4 ore pe noapte din motive de 20 de ore de lucru.