O obsesie vizuală

În viaţa mea profesională, am trecut prin multe birouri mari, birouri mici, săli de repetiţii, de spectacole şi chiar propriul pat ca punct de lucru, dar puţini colegi au exercitat asupra mea fascinaţia lungă, slabă şi zăludă pe care mi-a declanşat-o Marian Pălie.
Fashion editor în paralel cu condiţia mea de redactor-editor-corector, Pălie era stilistul care transforma orice pictorial într-un pretext pentru artă. Îi puteai identifica munca pur şi simplu răsfoind plictisit o revistă, căscând vag a somn. Brusc, printre previzibile silicoane, rujuri şi poşete, te izbeau cele şase pagini de poezie în mişcare, emoţie unduitoare şi senzualitate diafană şi te făceau să visezi cum o gheişă îţi gâdilă abdomenul cu un şal din aripi de fluture. (Da, ştiu, bizar fetiş; n-am ştiut că-l am înainte să mi se întâmple Marian.)

Mâine, joi, 15 octombrie, la ora 7, Marian îşi vernisează expoziţia de colaje la Galeria Posibilă (Str. Popa Petre, Nr. 6), iar eu am profitat de ocazie să-mi redeclar fascinaţia cu câteva modeste întrebări.

TROLLYWOOD: Pentru început, te rog să ne dai câteva detalii într-un limbaj nonpiaristic despre ce vom vedea la expoziţia ta de joi.
Marian Pălie: Vom vedea de câți ochi avem. O serie de colaje. Unele extrem de ”studiate”, altele ”întâmplătoare”. Am creat imagini din alte imagini, din alte tablouri.

Imagini realizate de tine sau / şi realizate de alţii?
Marian Pălie: Şi, şi. Am încercat să adun într-un punct teme şi motive specifice designerului Alexander McQueen și pictorului Ştefan Câlţia. Apoi am descoperit că pot fi liber şi am adăugat pe parcurs şi elemente din alte imagini. În acelaşi timp am încercat să-mi compun propriul alfabet din limbajul lor.

Ce legătură au McQueen şi Câlţia?
Marian Pălie: Bună întrebare! Cei doi artişti, deşi vin din medii atât de diferite, din culturi diametral opuse, au o serie de motive estetice, obsesii vizuale comune. Precum: femeia pasăre, arlechinul, etc.

De ce ai ales titlul “Tăietura Perfectă”?
Marian Pălie: Din mai multe motive. Termenul este specific modei. Este ceea ce numim cu toții Haute Couture. În arta couture, paradoxal, nimic nu e perfect în sensul tehnologic, cartezian. Însă e perfect prin imperfecțiunile creației handmade. Tehnica im-perfecţiunii e prezentă în toate colajele. Precum un sacou de Rei Kawakubo. Pare croit greşit însă această ”aparenţă” ascunde un drum spre perfecţiune. Şi acest drum este ceea ce contează.

Interesant, tu ca fashion editor şi creator de pictoriale păreai să fii inspirat mai degrabă de o obsesie a perfecţiunii. sau erau şi acolo imperfecţiuni nedeclarate?
Marian Pălie: Perfecţiunea stă ascunsă doar în algoritmi. Nu în mintea, inima sau mâinile omului. Perfecţiunea e la fel de străină omului precum o secundă de viitor. Însă e o invenţie minunată care nu ne lasă să fim nişte nesimţiţi.

Ai fost vreodată nesimţit cu bună ştiinţă, stilistic vorbind?
Marian Pălie: Pentru a fi vinovat complet de un fapt, trebuie să fi facut acel lucru cu ”ştiinţă şi voinţă deplină”. Însă, dacă stau bine să mă gândesc, nu cred că am fost vreodată nesimţit în meserie. Am compensat în viaţa socială.

Mă refeream la asociaţii riscante, la combinaţii trăsnite, la viol vizual. Ai practicat vreodată viol vizual?
Marian Pălie
A! În acest sens, răspunsul este categoric da. Chiar constant. Imaginea e un limbaj. Iar orice limbaj are formulele lui ”decoltate”. Însă nu am crezut niciodată în tuşele groase. Consider şi azi că tăietura de lamă este mai dureroasă decât cea a unui topor.

Care consideri că e cel mai mare risc pe care ţi l-ai asumat vreodată?
Marian Pălie: Riscul de a fi liber.

Mai lucrezi cu reviste lucioase?
Marian Pălie: Nu. Am trecut aproape prin fiecare pat. Revistele sunt precum un dormitor. Şi nu mă provoca la mai multe detalii.

Ba daaaaaaaaaaaaaa.
Dormitorul e fain, e plin de vise, coşmaruri, de clarobscur, de cearşafuri când apretate, când pătate. Aşa sunt şi revistele.

Pălie şi eu, împărţind, hm, dormitorul.

Şi interesul faţă de colaje când ţi l-ai descoperit?
Marian Pălie: De curând. În preajma mea este cineva care face această activitate, zic eu, cu mai mult talent. Însă îmi place foarte mult pentru că de pe masă, de pe platou poţi lua orice ingredient, orice formă, orice textură sau culoare şi să îţi construieşti propriul prânz.

Şi cu ce alte forme ale creativităţii tale debordante ne mai surprinzi în viitorul apropiat sau îndepărtat?
Marian Pălie: Habar nu am. Şi nici nu mă grăbesc să răspund la această întrebare. Eu am căutat mereu forme de limbaj care să aducă oameni, dar mai ales idealuri împreună. Nu plec de la mine să ajung iar la mine. Şi încă un lucru. Nici nu mă grăbesc să definesc, să pun pe un cuvânt ceea ce fac. E posibil să alunec eu sau alţii pe acel cuvânt şi nu e plăcut să fii cu roatele în sus.

Nu ştiu de tine, eu aş sta cu roatele în sus toată ziua.
Marian Pălie: Zici? E aşa confortabil?

Nu mereu confortabil dar adeseori plăcerea vine cu disconfort şi, de asemenea, eu iau interviul, nu tu. Tongue emoticon.
Marian Pălie: Nu cred nimic din ai spus mai sus.

Care e lucrul pe care visezi să-l faci, creativ vorbind, şi n-ai apucat?
Marian Pălie: Un ”album” de haibun. Lucrez la asta.

Ce e acela haibun?
Marian Pălie: Haibun (俳文?, literally, haikai writings) is a prosimetric literary form originating in Japan, combining prose and haiku. The range of haibun is broad and frequently includes autobiography, diary, essay, prose poem, short story and travel journal.

Cu alte cuvinte, scrii prosimetric? :))
Marian Pălie: Da. Tu ştii că am luat în adolescenţă premiul revistei ”Amurg sentimental” pentru haiku? :)))

Habar n-am avut. Nu-s la curent cu laureaţii Amurg Sentimental.
Marian Pălie: Uitasem. M-a amuzat si atunci si acum.

Şi ce talente mai ai să-mi mărturiseşti?
Marian Pălie: Hai, măi. Ce, mă crezi Michelangelo?
Dacă vrei, îţi pot spune că în secret scriu poezie de care râde toată lumea.

Ca să încheiem grandios: ţii minte că, la un moment dat, când eram tineri şi frumoşi, voiai să faci un pictorial nud cu mine. Mai e valabilă oferta?

Marian Pălie: Da. Acum aş adăuga câteva obiecte. Un pitic, o sacoşă de la Mega, un elefant şi o copie de ceară a lui David Lynch mâncându-şi ceafa.

(Mai mult Pălie, la el pe site şi live, mâine, pe 15, la Galeria Posibilă.)