Opt moduri în care Kardashienii ne-au afectat fără să ne dăm seama

Ieri, am primit un anunț de casting. Emisiune reality show caută personaje blabla. Practic, să te duci să te bălăcărești la tv și să te pună drept “persoană reală”. Problema e că și acum trei zile am primit un casting. Emisiune reality show caută cupluri nu știu de care. Și săptămâna trecută…

Dar ieri mi-a picat fisa. Fratemeleu, dar mai produce cineva seriale? În afară de cele well established, mai face cineva, you know, ficțiune, bine filmată, bine montată, cu un scenariu profesionist, care să ajungă cu măiestrie narativă din punctul A în B și apoi în C?

În mare parte, nu. Toată lumea face reality shows. Reduci costurile scenariului, pui o cameră plan general și una plan detaliu dacă e să prindă ceva și gata materialul.

Și de aici mi-a venit ideea acestui articol.

1. Kardashians killed the fiction star 

Pentru cei prea mici să știe, a fost un hit intitulat Video Killed the Radio Star.

Dacă e normal ca prevalența imaginii să se înscăuneze peste audio simplu, e oarecum trist ca low costul și efectele ieftine ale reality-ului să smulgă din rădăcină farmecul și subtilitatea ficțiunii. Bine, acolo unde era vorba de farmec și subtilitate; am mai văzut și seriale de un stupid dureros. De aceea, prietenii mei inteligenți au renunțat toți la cablu, au aruncat televizoarele și au abonament online la Netflix și HBOgo.

Numai că prietenii mei inteligenți sunt statistic irelevanți și poporul simplu gustă din plin circoteca și situațiile trase de păr din reality.

Bottom line: Kardashienii sunt direct responsabili de tâmpirea entertainmentului.

2. Am crescut cu Friends și Seinfeld.

Ambele abundau de umor. Umor situațional, umor voluntar, umor voluntar-involuntar, umor de personaj, umor în toate formele lui.

Apoi, au apărut Kardashienii, cu obtuzitatea lor grosieră și platitudinea lor perpetuă, și s-au apucat să ucidă tot umorul din lume. După ce că unica formă de umor pe care o practică e umorul involuntar – involuntar, adică bubuie de proaste și tu râzi de ele, au și legitimat lipsa umorului ca o formă valabilă de entertainment.

Și jur, înainte nu era așa.

Dacă nu râdeai, fie plângeai de sărea cămașa de pe tine, fie țipai de groază.

Bottom line: Kardashienii au impus genul de entertainment “meh”. 

3. Atât Friends, cât și Seinfeld aveau actori talentați.

Poate că nu suntem de acord cu fiecare derapaj al lui Jennifer Aniston sau cu interviurile celebre unde Jerry Seinfeld își apostrofa malițios hoștii, dar nu le poți nega talentul vizibil, măiestria, TALENTUL.

Apoi, au apărut Kardashienii. Și au impus un nou gen de vedetă: vedeta care nu știe să facă nimic, dar e celebră pentru că e notorie, și e notorie pentru că e celebră.

Bottom line: Kardashienii au adus moartea talentului. 

4. Slavă domnului, în anturajul de 20+ în  care mă învârt eu încă nu a pătruns moda curului cât China. Dar în lista mea de Instagram deja o văd lăbărțându-se ca o boală hidoasă.

NU înțeleg de ce și-ar dori cineva o asemenea monstruozitate de cur. Siliconul e mai greu decât carnea omenească și solicită coloana vertebrală inutil. Și am mamelit eu în glumă câteva siliconate: atingerea aia e moartea definitivă a pasiunii. Nu se simte a corp omenesc nici cu slujbe. Îmi imaginez că a pune capră pe una cu silicon în fese e ca și cum ai da o labă cu o pungă de la Lidl.

De ce??

Bottom line: Kardashienii ne-au tras pe cur pe toți. 

5. Kylie era o adolescentă adorabilă. Cu toate micile defecte și marile calități ale adolescenței. Și printre micile defecte erau aceste complexe specific adolescentine legate de orice imperfecțiune, cât de mică.

Apoi, s-a plasat sub bisturiul chirurgului estetician și și-a corectat tot: față, nas, buze, corp.

Dacă te hăcuiești din adolescență, când tonusul pielii și al corpului sunt natural impecabile, ce vei face la 25, 30, 40, 50 și respectiv 60 de ani?

Bottom line: procesul natural al maturizării presupune să construiești în timp un raport realist cu propriul corp și cu propria față. Kardashienii au venit să ne învețe că există shortcut-ul scalpelului pentru absolut orice. 

6. Cine spune că inventatoarea contouringului e Kim bate câmpii cu grație. De când eram eu mică, makeup artiștii umbreau cu un brun subtil obrajii prea lați și fălcile cărnoase. Cu accentul pe SUBTIL.  Repet încă o dată și pentru ăia care citesc pe mobil: SUBTIL.

Acum, prin prisma machiajului de tip Kardashian, s-a impus contouringul aplicat cu un Snickers pus să se topească la soare în prealabil o jumătate de oră. În cuvintele prietenei mele makeup artist: Toate gâștele astea vor o tonă de căcăniu pe față. De ce am dat eu banii pe cursuri de makeup? Nu mai bine mergeam la taică-miu zidar să mă învețe să dau cu gletul?

Bottom line: Kardashienii ni s-au căcat colectiv pe față. 

7. Kardashienii se mărită, divorțează în patru zile, fac copii dintr-o toană, adoptă animale care dispar misterios după câteva episoade. Sunt “debarasate” ca să fiu finuţă.

Orice decizie de o viaţă e o chestie volatilă precum o marfă chinezească defectă la a treia utilizare. Unicul mariaj care rezistă e al lui Kanye, şi asta pentru că Kanye e suficient de miserupist şi de nebun să nu ascundă că urinează cu jet pe tot businessul de familie.

Bottom line: Kardashienii au anulat ideea de responsabilitate pe propriile decizii. 

8. Makeupul teribil de prost şi de scump lansat de Kylie, şi care se vinde ca pâinea caldă strict pentru brand.

Au mai fost vedete care şi-au pus numele pe un produs. Dar în general ideea era de calitate. Echipa vedetei se asigura că produsul va reflecta valoarea brandului personal al superstarului.

Enter Kylie makeup.

Bottom line: Kardashienii au impus calitatea de tarabă la preţuri de mall. De fapt, cam asta e chintesenţa, în câteva cuvinte, a brandului Kardashian în sine. 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. Ratacind pe net says:

    ‘Îmi imaginez că pune capră pe una cu silicon în fese e ca și cum da o labă cu o pungă de la Lidl’ :)))))) – uite pentru poante din astea ma intorc zilnic pe blog

  2. Lorena Lupu says:

    mulțumesc mult. 😀

  3. Ady says:

    zici de copilărit cu Seinfeld și Friends, gândește-te că unii au copilărit cu M.A.S.H. 🙂 acolo râdeai de te durea burta și plângeai de sărea cămașa de 3 ori fiecare în 25 de minute cât dura episodul.
    iar modul în care fiecare actor (deși n-aș putea să-i numesc) și-a conturat personajul (chiar și cele secundare) e de poveste.

  4. Vlad says:

    Si uite asa ajung sa cred ca cenzura si regulile alea retrograde cu vestimentatie decenta nu erau asa de idioate.
    Ceea ce mi se pare extrem de trist, ca si interzisul drogurilor pentru ca x% abuzeaza, sau controalele de securitate in aeroport pentru ca un numar infim de idioti comit atentate.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading