Poșta redacției: În pat cu exul

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Bună, Lorena!

Am o poveste lungă și complicată, dacă ai răbdare sa citești până la capăt.

Am 20 de ani, am avut o relație de un an cu un băiat ( 24 de ani) minunat, in care am fost f fericiți amandoi, ne am completat și ne am făcut unul altuia viețile mai frumoase. Relația a durat din vara 2019 pana in vara 2020. Asta vara, pe fondul mai multor probleme apărute la mine (examene, restricții de la parinti), care m au făcut pe mine să fiu puțin mai absentă o vreme. el a făcut o pasiune pentru o prietenă veche și a vrut să se culce cu ea. Mi a spus să o terminăm înainte să facă orice cu ea, a fost deschis și corect față de mine, lucru de apreciat, a zis că nu a vrut să mă înșele sau să mă mintă cu nimic. Eu am suferit enorm din cauza despărțirii, credeam că e sufletul meu pereche (inserați clișee de adolescentă îndrăgostită aici). 
Am lucrat mult la mine de când ne am despărțit, am evoluat pe toate planurile, am intrat la medicină, am plecat din orașul unde locuiam amândoi, mi-am dat seama că lumea nu începe și se termină cu el și că orizontul meu de acum încolo e mult mai larg decât orășelul de provincie și relația cu el. Am avut interacțiuni cu tot felul de bărbați, ultimul dintre ei chiar peste fostul meu din multe privințe ( din păcate n-a mers din alte motive ). Una peste alta, am ajuns la concluzia că pot și merit mai mult decât fostul și că, dacă voi fi deschisă la nou, voi primi. 
Cu tipa aia din vară a durat puțin, s a terminat, el și-a făcut altă relație care părea serioasă (dar s a dovedit ca nu era ce trebuie) și în acest timp a mai încercat să mă caute, dar mereu l-am respins, deoarece încă țineam la el și-mi era teamă că, dacă vom avea iar legătura, mă voi împăca cu el. Între timp, după ultima experiență, chiar am simțit că am trecut peste el, deoarece mi s-a demonstrat că pot avea bărbați mai mișto. Fostul m-a căutat iar și, fiind sigură pe mine că am trecut peste, i-am răspuns și am ieșit cu el. Am vorbit despre ce s-a întâmplat în vară, mi-a spus că regretă și că de aia voia să ne vedem, să-mi spună cât de rău îi pare etc. La momentul respectiv mi s-a părut că putem fi prieteni, că am crescut amândoi separat și că, în ceea ce mă privește pe mine, nu mai e bărbatul pe care mi-l doresc. El a avut o atitudine de tipul “eu n-am plecat la drum cu nicio intenție, vedem cum evoluează”,  în sensul în care nu e chitit neapărat să ne împăcăm, dar îmi dau seama că, dacă aș vrea, el ar fi de acord. Momentan suntem într-o situație incertă, ne-am culcat de câteva ori, nu suntem nici împreună iar, dar nici f buddy nu pot fi cu el, deoarece l-am iubit prea mult și nu poate să nu mă intereseze și dacă mai vorbește cu altele (cum e normal într-o relație de f buddies). 
Din partea lui, lucrurile pot evolua în orice direcție, in sensul în care mi oferă mie libertatea de a decide ce se întâmplă în continuare. Eu nu mai vreau o relație cu el, mă bucur că am avut parte de acest closure, mai ales că vara nu a vrut să ne mai vedem să vorbim față în față, despărțirea a avut loc prin mesaje. Când l-am intrebat acum de ce a făcut asta în vară, mi-a spus că i-a fost teamă că, dacă ne vedem și vorbim, ne vom împăca și nu-și va mai putea face nebunia cu fata aia și că mă va înșela, așa că a preferat să țină distanța față de mine. 
Pe de altă parte, eu simțeam că evoluasem f mult și acum nu mi place că vb iar cu el, simt că mă întorc de unde am plecat. Nici singură nu îmi place să fiu, nu vreau neapărat într-o relație, dar așa, să am un băiat cu care să mai ies să mai schimb o vorbă. 
Eu l-am simțit sincer că regretă, adevărul e că nu a mai găsit o fată ca mine (nu neapărat că aș fi eu ruptă din soare de frumoasă sau de deșteaptă, ci compatibilitate cum a avut cu mine nu a mai găsit), i-am explicat că problemele de astă vară erau temporare (acum nu mai am examen de admitere la medicină și nici ai mei nu mai sunt deloc restrictivi de când am intrat la facultate) și el cu gura lui a zis că a fost prost și își dă seama. 
Întrebarea mea este: să lucrez la mine și să mă adaptez condițiilor actuale, adică să iau ce-mi place de la el și să mă străduiesc să nu mă îndrăgostesc iar (în ideea că mă va ajuta pe viitor să nu mă leg emoțional din prima de orice bărbat) sau să o termin cu el și să aștept ceva mai bun? 
X. 

***

Haaai, fată.

Nu mi-e clar dacă te minți pe tine sau mă minți pe mine. Având în vedere că pe mine mă respecți,  probabil că te minți pe tine.

Tu ÎNCĂ ai sentimente față de ăsta. Altfel, îi spuneai de la telefon că nu ai timp de irosit pe chestii expirate și că îl rogi frumos să-și bage scuzele adânc acolo unde nu îl luminează soarele. O tipă care a trecut realmente peste un ex ticălos are o satisfacție sălbatică să-i dea peste bot, să-l facă preș și ar prefera să și-o tragă cu cerșetorul din colț decât cu el.

Faza cu “nu îl mai vreau, dar iau ce îmi convine” e scutul tău psihologic pentru posibilitatea că ăstuia i se mai aprind călcâiele după vreo pi*dulice şi te mai răneşte o dată. Sau de mai multe ori. Realitatea e că te culci din nou cu el pentru că te hrăneşti emoţional din anul ăla în care aţi fost împreună şi ai dori în subconştient să te întorci acolo.

Îţi spun şi de ce îl ţii aşa. Nici în relaţie, dar nici pe liber. Pentru că ştii că tu ai upper hand, dat fiind că te-a înşelat ca un bou, şi aşa îl ţii în şah, să simtă că te poate pierde uşor dacă mai face o măgărie.

Şi îţi spun şi ce vrei să auzi. Continuă exact aşa, pentru că probabil că tipul e mişto şi probabil că face sex fabulos, altfel îi dădeai papucii fluierând. Dar nu-l mai plasa pe soclul exclusivităţii, pentru că ţi-a dat deja red flags că nu e de încredere când i se pune pata.

Dar dacă tu îţi ţii opţiunile deschise, gândeşte-te că îi dai pretextul perfect să le ţină şi el deschise pe ale lui. Şi de la un punct încolo, se va folosi de asta împotriva ta. Şi tot tu vei suferi.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

***

Image: Engin AkyurtPixabay

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. TAB says:

    Ai o imaginație bogată. Tu întrebi, tot tu răspunzi, sad life ensured.

    • Lorena Lupu says:

      Nu faci decât să afirmi că, dacă TU ai avea blog, TU ai face asta. De aceea eu sunt Lorena Lupu, iar tu pielea pulii irelevantă lătrând toxic în comentarii. Partea tristă e că jenanții ca tine își proiectează irelevanța lor flagrantă asupra creatorilor ca mine, în speranța că ne coborâți la nivelul vostru. Lol. Nici dacă te naști de zece ori.

  2. Radu says:

    Tipul are 24 de ani si macar a fost onest de la bun inceput, nu o preseaza sa se impace, mi se pare un tip mai mult decat decent.
    Sexul cu ex-ul si optiunile deschise + “nici singura nu imi place sa fiu” e un bulz submediocru.
    “Fac sex cu exul pentru care nu mai am… sau poate mai am niste sentimente” pute si orice barbat misto o sa-o simta in prime 5 minute.
    Are 20 de ani si timp berechet, dar de ce ar rata sansa sa invete sa fie ok cu a fi si singura, care ar plasa-o in fata a 90% din femei si i-ar permite chiar sa gaseasca si sa atraga barbatii aia misto pe care si-ii doreste.
    Sa fim seriosi, sex de calitate fara obligatii nu e atat de greu de obtinut de o femeie, la orice varsta.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: