Poșta redacției: În rahat până la bărbie

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Dragă Lorena,

Am vaga impresie că am intrat în rahat până la bărbie.

Povestea a început acum mai bine de o lună, când soră-mea, care e asistentă de stomatologie, a cunoscut un nene dentist, în vârstă, colaborator sau gen cu clinica unde muncește ea.

Și, na, făcând conversație, ea i-a zis că are o soră tânără, cuminte, studioasă, iar el, la fel, că are un flăcău născut în același an ca și mine dar timid, mai old school așa, și ce-ar fi să-i cuplăm pe ăștia doi, că parcă se potrivesc.

Și face soră-mea: să vezi că ți-am găsit gagic, fecior de doctor, cumințel, frumușel. Să fiu sinceră, nu prea am băgat-o în seamă, adică mă gândeam: cine știe ce prăpădit o mai fi și ăsta de nu-i în stare să combine singur o tipă. Până când curiozitatea a făcut amor cu mine și l-am căutat pe Facebook, respectiv Instagram, să văd ce hram poartă. Și ce crezi, un boboc de băiet, numa’ bun de luat acasă și turnat vreo trei plozi dintr-un foc sau, ca s-o citez pe Lorena Lupu, bun de violat cu perversiuni.

(Notă Lorena: sexul cu perversiuni e una, turnatul de plozi implică și să stea 18 ani alături, să fie parte activă în creșterea lor. Nici măcar în glumă nu mi se pare ok, nici pentru tine, nici pentru bieții copii, să torni plozi unuia fără să evaluezi inițial dacă are noțiunea de responsabilitate părintească. Țara asta e deja plină de copii fără tată, care se uită cu jind la cei cu doi părinți că au tot ce le trebuie.)

Așa brunețel, cu ochi mari, privire inteligentă, buze, înăltuț, culturist (e la facultatea de ed. fizică și se ocupă cu sportul și alimentația sănătoasă), pasionat de animale, de natură, de salvat planeta. S-a terminat șmecheria, am făcut pe mine; mai ales când i-am citit statusurile și mă identificam cu ce spunea, cu gusturile lui, și de aici m-am super aprins. Am zis: iooooooi, n-am avut eu gagic până acum (I mean, relație), dar să vezi că am câștigat la loteria vieții, mi-am găsit soulmate-ul, mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap.

Deja începusem să mă visez la altar, să caut rochie de mireasă, destinații pentru luna de miere și nume pentru viitorii noștri puradei, lol =)))). 

(Notă Lorena: Și aici e bine să verifici, înainte să te arunci în vise prea mari, dacă vrea și celălalt toate astea.

Altfel pățești ca ăia câțiva din lista mea de Facebook care au în mintea lor o relație cu mine și au impresia că dacă pun cuvintele în ordinea corectă, la un moment dat mă vor da pe spate.

În timp ce eu punctez iar și iar că sunt o bachelorette și faptul că tu mă iei cu Cristinica în mesaje private nu schimbă asta cu nimic, cel mult îmi aloc la un moment dat un sfert de oră să te întreb cine morții mă-tii e Cristinica și de ce îmi scrii mie, care nu te cunosc și nu intenționez, mesaje adresate ei.)

Toate bune și frumoase, ne-am împrietenit pe Facebook, like-uri, stories-uri pe sistemu’ “bate șaua să priceapă iapa”, înțelegi tu. Totul ok până acum două săptămâni când s-a certat cu unii, tot sportivi sau gen, care-l acuzau că se dopează, iar el pe ăia că vând suplimente nutritive pe naşpa. Şi s-a filmat păpuşelul meu cum îi ameninţa pe ăia că le face, că le drege, că pune ditamai namila de câine pe ei, că are relaţii fie la poliţie, fie în lumea interlopă, fie în politică, tot tacâmul, mai ceva ca la uşa cortului, nu stau să enumăr, şi că nu o are mică, cum vorbesc ăia, o are de 18 cm.

Şi atunci mi s-a aprins, să zic aşa, beculeţul: cum e posibil ca un băiat aşa de timid şi de familie bună să aibă acelaşi discurs ca al cefelor late şi tatuate din Berceni? De ce a vorbit aşa, n-are experienţă, îi clocoteşte sângele şi nu cunoaşte diplomaţia, respectiv zicala că mutul *fluturaş* pământul, sau n-are toate ţiglele pe casă, sau amândouă?

Şi mi s-a cam tăiat, i-am povestit soră-mii şi a luat distanţă. Între timp, am investigat şi nenea (tatăl, n. r.) nu mai e medic de ceva vreme că a făcut nişte nasoale, l-au retras de la colegiul medicilor dentişti, a făcut şi puţină pârnaie iar acum, oficial, vinde produse stomatologice, dar neoficial, face parte din ditamai clanul care se ocupă cu spălare de bani, carduri, credite pe naşpa în Ungaria, Elveţia şi Malta.

Eu sunt fată simplă de la ţară, cu frică de Dumnezeu, să zic aşa, adică îmi plac barosanii, dar să îi ţină cureaua să fie barosani pe bune, cu faţa curată, nu cu găinării.

În fine, chiar am rupt relaţiile până când mă sună nenea acum două zile, foarte prietenos. Îmi povesteşte despre petreceri rock de la facultate, mă întreabă dacă sunt disponibilă să mâncăm la prânz (evident că am refuzat, i-am zis că nu-mi văd capul de treabă şi că am mâncat pe fugă, apoi, aparent am discutat politeţuri. Doar că mi-a strecurat în mod subtil că a sunat-o şi pe soră-mea, dar nu i-a răspuns, dar dacă vrea el, are o cheie de deschide toate încuietorile (wtf?) şi că el tolerează dacă cineva îl supără prima dată, dar a doua oară nu. Aaaa, şi că pe el îl cunoaşte şi-l respectă foarte multă lume.

Şi mi-a zis toate astea cu vocabulularul şi tonul de voce al unui om cult. Adică, am înţeles ce fel de oameni sunt şi nu-mi vine a crede că păreau persoane decente, la locul lor, cu bani, dar care nu se spărgeau în figuri, nu cefe late şi tatuate, că de alea mereu am fugit.

Iar acum mor de frică, soră-mea locuieşte singură la altă adresă şi toată noaptea n-am dormit de frică să nu dea nebunii peste ea. Să apelez la poliţie nu pot, pentru că nu m-a ameninţat aşa zgâit, dar mi-a dat de înţeles că ne convine să fim tovarăşi.

Acum se înţelege că nu-mi mai trebuie niciun păpuşel, vreau doar să stau singură şi să fiu liniştită, şi că m-a luat cu durere la stomac de frică. Mi-e teamă să nu caute “soldaţi” pentru afacerile lor şi să nu intr-un rahat până peste cap. Noi suntem doua fete simple, n-avem relaţii, bani şi nici câini fioroşi.

Cum fac să mă descotorosesc de ăştia? Help! Ştiu că e mindblowing şi delir total povestea, dar viaţa bate filmul. 

 

Dragă X.,

Mi-am propus să tratez cu respect şi afecţiune oamenii care-mi scriu, de aceea mă voi abţine de la primul impuls care mi-a venit citind scrisoarea ta, şi anume, “ce proastă eşti, fă.”

Hai mai bine să discutăm constructiv.

Una la mână: timpul investit în a te visa nevastă, mireasă şi altele de genul putea fi utilizat mai eficient pentru a-l cunoaşte mai bine pe tip şi a vedea ce face şi cum. Dacă amănuntele cu pârnaia, traficul în Ungaria, Elveţia şi Malta v-au fost atât de uşor accesibile DUPĂ ce aţi rupt pisica, înseamnă că ele vă erau la îndemână şi înainte.

Multe femei nu caută câtuşi de puţin să-l cunoască pe omul pe care-l tatonează ca partener, ci doar se îmbată cu rahat şi apă rece, apoi se miră de ce sunt victime bătute şi abuzate.

Spre norocul tău major, ăştia şi-au dat arama pe faţă înainte de a semna tu vreo hârtiuţă care să te oblige cu ceva faţă de ei, astfel că Isus cu mâna lui te-a extras dintr-un potenţial iad.

A doua problemă pe care o văd în scrisoarea ta e că tu pui botul foarte uşor la vrăjeală.

Singurul mod corect de a trata o ameninţare este să nu te laşi impresionată. Tu, nici oficial, nici neoficial, nu-i datorezi ăluia absolut nimic, astfel că nu are ce să-ţi pretindă. Iar faptul că unul ţi se laudă ŢIE, care ţi-ai făcut coming outul ca naivă credulă în acest bileţel, darămite irl, că are relaţii sus-puse şi alte minuni nu înseamnă nimic. Dacă are relaţii aşa de sus-puse, cum se face că taică-su a făcut totuşi pârnaie şi i s-a retras autorizaţia de medic?

Repet, pentru tine şi toţi naivii de ambele sexe care citesc acest blog: NU MAI LUAŢI DE BUNĂ ORICE AFIRMAŢIE PE CARE V-O FACE CINEVA.

DUMNEZEU V-A DAT CREIER SĂ-L FOLOSIŢI.

Ce aş face eu în locul tău?

În primul rând, nu i-aş mai răspunde prostului la telefon şi l-aş bloca pe toată social media – inclusiv, i-aş adăuga numărul de telefon pe lista de blocked numbers. Rar m-au ameninţat pe mine indivizi – mai mult ăia care nu mă cunoşteau, că dacă mă ameninţi faţă în faţă îţi râd în nas şi te întreb ce ai fumat – dar ameninţarea a fost, mereu, exact ultima interacţiune din vieţişoarele lor inutile pe care au avut-o cu mine.

Să ameninţi un om e ca o insultă la inteligenţa lui. E ca şi cum îi dai sub semnătură că îl crezi suficient de prost să pună botul. Iar în cazul meu, prezumţia de prostie se taxează prin ruperea definitivă a comunicării.

În al doilea rând, dacă mă sună prostul de pe alt număr, aş înregistra conversaţia. La ameninţările voalate, l-aş întreba: Adică, ce vrei să spui? Zi cu subiect şi predicat, că nu înţeleg.

Dacă dă înapoi, ţi-e clar că a blufat şi că te-ai speriat ca gâsca degeaba.

Dacă începe să înşire ameninţări, iei frumuşel înregistrarea a doua zi şi te prezinţi la secţia de poliţie vecină şi prietenă.

Esenţial e să nu te laşi intimidată, că atunci se va prinde că te domină şi va blufa din ce în ce mai mult. Nu ai turnat ăia trei plozi din legendă – şi ce bine că n-ai făcut-o! – nu te leagă nimic de cretin. Apoi, îţi vezi de ale tale şi uiţi că a existat. The End.

Sper că ţi-am fost utilă (şi, serios, nu mai lua de adevărat tot ce-ţi aberează alţii),

Lorena.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

8 Responses

  1. Ady says:

    Și pt orice eventualitate, doar ca să te simți tu bine și să dormi noaptea, schimbați yalele, încuietorile, cum s-or numi și tu si sora ta. Cumpărați-le personal si rugați pe cineva de încredere să le schimbe dacă nu vă pricepeți.

  2. Lorena Lupu says:

    Sau plătiți un meșter. 🙂
    Ceva îmi spune că nici măcar nu e cazul.

  3. De obicei, lumea care știe cum și cu ce să deschidă toate încuietorile la propriu și la figurat nu va spune asta undeva unde poate fi înregistrată și/sau filmată.

  4. Lorena Lupu says:

    Iarba fiarelor, bro.

  5. antigelu says:

    Ca veni vorba, “fiarele” din “iarba fiarelor” se refera la animale sau la fier vechi?

  6. Ady says:

    Cel mai probabil chiar nu e cazul de schimbat yale, dar pt liniștea sufletească/psihica a femeii…
    N-am mai citit/auzit de “iarba fiarelor” de un purcoi de ani. Mi-e dor de unele cuvinte/expresii și nici nu-mi dau seama că le-am uitat până nu le reîntâlnesc întâmplător.

  7. Bubu says:

    Damn’, woman! You’ smart!
    Chapeau!

  8. antigelu: cică Mowgli ar fi zis că acolo unde se face trafic cu fierul vechi se întâlnesc multe animale cu 2 și 4 picioare 😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger