Poșta redacției: Pisica vecinilor

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

***

Bună, Lorena, 

Îți scriu din nou, pentru că nu mai pot de indignare, și pentru că uneori nu mai știu ce să mă mai fac cu unii oameni care se declară iubitori de pisici. 

Eu sunt o persoană care, printre altele, adun pisici de pe stradă, pe care, de cele mai multe ori le donez, dar cu contract de adopție, și doar persoanelor care îmi par 100% de încredere, și cărora le vizualizez întâi locuința, verific să aibă condiții, plasă la geamuri, sau, dacă stau la curte, să stea într-o zonă ok, etc (personal, nu sunt împotriva celor ce își lasă pisicile în curte, dar doar dacă acestea au acces nestingherit și în casă, și casa este situată undeva la margine de sat, unde nu pot circula mașinile cu mai mult de 20 km/h și nu văd niciun câine în zonă – deși mulți nu sunt de acord cu adopția pisicilor la curte). 

Împrejurarea face că am găsit, abandonată pe stradă, udă, flămândă și plină de pureci, și cu limacși pe ea, în blana ei mare, luna trecută, o superbitate de pisică persană gri, însă gestantă în stare avansată (la 6 zile după ce am luat-o a fost de născut) și extrem de slabă, și bolnavă de rinichi pe deasupra, sărăcuța. I-am căutat mult și bine stăpânul, însă nu l-am găsit, dar, în schimb, am fost contactată de N “falși stăpâni” (oameni care pretindeau că e a lor, dar nu erau în stare să dea niciun detaliu esențial despre ea, nu îi știau nici vârsta aproximativă, nu aveau nici măcare poze cu ea, decât cele postate de mine online, nu aveau carnet de sănătate pentru ea, iar când îi întrebam telefonic despre personalitatea pisicii sau despre culoarea pernuțelor ei, mă înjurau, îmi închideau telefonul, etc, Mulți îmi spuneau că e motan, mi-au zis că nu știu eu să deosebesc motanul de pisică, etc). De asemenea, am primit multe cereri pentru adopție, deși în aceeași perioadă ofeream spre adopție 4 pui, 3 albi cu negru și unul alb cu gri, găsiți la container, crescuți cu biberon și sticle de apă caldă care să îi încălzească, care au reușit între timp să își găsească familia lor, fiecare, iar cel alb cu gri a plecat împreună cu surioara lui alb cu negru, și împreună cu un motănel portocaliu, un pic mai mare, la aceeași familie care mai avea o pisică siameză în vârstă de 9 luni. Nimeni nu dorea pui de pisică, toți își doreau persana, dar pe aceasta am decis să o păstrez pentru mine, că mi-a plăcut, și că era și bolnăvioară și gestantă, și știu câtă atenție necesită o pisică ce are probleme cu rinichii, că mai am o pisică galbenă care are și ea probleme cu rinichii de mică. 

Între timp, pe lângă tratament, pisica persană gri, pe care am numit-o Hope-Hadiyah a necesitat o operație de cezariană de urgență, ocazie cub care a fost și sterilizată, și mi-a dăruit 4 pufoșenii ultra-adorabile, 2 gri tigrat complet, 2 gri tigrat cu alb, toate fetițe. Iar acum urmează ceea ce mă indignează cel mai tare:

Am niște vecini, cărora niciodată nu le-am dat nicio pisică, deoarece pur și simplu nu îmi prezintă încredere, deoarece au alte pisici pe care nu le îngrijesc deloc. Nechemați, au venit și au cerut mamei mele să arate pisoii pisicii persane, însă mama nu le-a dat voie. Însă au reușit să îl prostească pe fratele meu mic, care are 8 ani, și fratele meu le-a arătat pisoii la cele două fete mai mici ale vecinilor, care au făcut poze pisoilor. Și mă trezesc cu vecina care mă sună, și mă cheamă din nou să văd ce au pisicile ei (pe care nu le duce niciodată la veterinar). Eu, de obicei, dădeam deparazitarea acestor pisici ale vecinilor, dar doar ca să știu că nu se întâlnesc aceste pisici cu pisicile mele, care umblă libere prin curte, și ca să nu iau pisicile mele ceva de la astea. Îmi arată vecina pisicile lor, 3 pisici bolnave de rinotraheită: motanul lor pe care eu l-am dus la castrat anul trecut, un motan mai mic și surioara lui, care au fost “achiziționați” anul trecut, de ce știu pe unde. Lângă pisica, care de altfel era destul de mică, văd un pui de pisică în 3 culori, tot fetiță, bolnavă și ea. Întreb vecina dacă a fost la veterinar cu pisicile, dacă au fost vaccinate, și de ce nu au sterilizat pisica femelă, că doar am vrut să o duc eu la sterilizat când a fost campanie gratuită, dar ei nu au vrut, zicând că e prea mică, și că o duc ei la sterilizat. Am înterebat și câți pui a avut pisica. Au spus că 4. Am întrebat unde sunt ceilalți 3. Unul a fost călcat de mașina lor, în curte, ceilalți 2 au fost uciși la motor. Când am auzit, am scăpat pe jos picăturile de ochi pe care le administram, între timp, acelor pisici bolnave, și m-am făcut albă la față. Am fost șocată de seninătatea cu care au spus cum au murit 3 pui de pisică, Nu aveau nicio remușcare. 

Între timp, ei insistau că vor un pui “persan” de la mine. Eu i-am întrebat când duc acele pisici bolnave la veterinar, deoarece picăturile de ochi administrate de mine sunt doar un mic prim ajutor, și că nu sunt suficiente. și am întrebat și cînd sterilizează pisica, adăugând că, după aproximările mele, cam peste 2 luni poate fi sterilizată și pisica mică, la care vecina: 

V: Pe aia nu o sterilizez, că nu merită, că mai bine o arunc. E urâtă. 

Eu: Păi cum să spuneți asta? E o pisică frumoasă!

V: Uite de ce te-am chemat, de fapt. Vreau să îți dau ție pisica asta urâtă, că, dacă nu, eu o arunc, și să îmi dai o pisică de calitate de la tine.

Eu: Poftim? Aveți aici atâtea pisici neîngrijite, repet a suta oară că nu vă voi da niciun pisic. 

V: Pisici din acestea urâte nici nu merită castrate și îngrijite, nu are rost să dai banii pe ele. Am văzut și la tine la story că ai o pisică neagră, ciudată și urâtă, cu galben prin ea, și nu înțeleg de ce aduni pisici urâte și nu le arunci. (Pisica urâtă este o superbitate de tortie torcăcioasă, cu ochi maronii și mustăți negre, pe care o opresc pentru mine, nu o dau nimănui.)

Eu: Toate sunt pisici, toate sunt de calitate. Și toate sunt frumoase. Eu nu fac diferențe din acestea între pisici. Dar, totuți, dacă tot vreți să vă scăpați de pisica asta mică, nu mi-o dați acum mie? 

V: Aduci un pisic persan de calitate, și îți dau pisica la schimb.

Eu: Unu la mână, nu vă pot da niciun pisic. Doi la mână, pisoii persani oricum par a fi metiși, deci nu sunt nici ei “de calitate”, și au doar două săptămâni, nu pot fi dați nimănui. Și 3 la picior, pe toate pisicuțele “persane” nu le donez decât după ce au fost sterilizate, din motive obiective (știu că mulți oameni ar fi tentați să le pună să facă pui, iar eu sunt total împotriva împuierii, mai ales că sunt atâtea pisici pe străzi). 

V: Nu o castrezi, o aduci așa, să ne facă pui.

Eu: Ați înțeles că nu vă dau pisoi? Și pentru ce să facă alți pui? Să moară și aceia la motorul mașinii, sau călcați de mașină fix în propria curte? 

V: Te gândești. Până nu ne aduci un pisoi persan, nu îți dăm pisica asta urâtă. 

Am plecat supărată. Nu știu dacă momentan mai trăiește pisica în 3 culori, dacă au dus pisicile la veterinar, nimic nu mai știu de sâmbătă, iar acum e deja joi. 

I-am povestit tatălui meu tot. Tata s-a înfuriat, a spus că acei oameni nu mai au ce căuta nici pe uliță la noi, cu atât mai puțin în casă. Și l-a instruit pe frățiorul meu mic să nu mai primească în casă pe nimeni fără aprobarea unui adult, și să nu mai arate pisicile nimănui. 

Doresc să îți spun că nu mai pot de frustrare și de indignare față de aceste feluri de oameni, și anume, mă disperă atât cei care iau animale, dar își bat joc de ele și nu le îngrijesc, cât și cei care vor neapărat animale de rasă sau care să semene unei rase, cât și cei care au ambele hibe la un loc, cum e și vecina mea. Și nu mai pot de nervi împotriva celor care abandonează pisici, fie că e vorba de pui de pisică cu ochi lipiți, de pisoi mai mari, de pisici mature și gestante, cum e Hope-Hadiyah a mea, de pisici bătrâne, bolnave sau cum vor mai fi. 

Am acasă, acum, 11 pisici care sunt ale mele și nu le dau nimănui, și am avut N pisici în foster. Și știu că nu pot salva toate pisicile abandonate din lume, deși aș vrea. 

De asemenea, știu că în primul rând trebuie să îmi gestionez propriile frustrări în legătură cu cei care își bat joc de anumale, abia apoi să încerc să fac ceva să pot ajuta mai multe animale, în special pisici. 

Îți las, mai jos, o poză cu cea numită de vecina mea “pisică urâtă”, să vezi cât este de drăguță 🙂

X.

***

Dragă X.

Ai nimerit-o: Zece mii de frustrări şi indignări intense nu fac nimic util pentru nimeni şi nu avansează problema în nicio direcţie. Rezolvarea problemei începe din secunda în care acţionăm.

Vecinii tăi sunt nişte idioţi siniştri, dar ştii şi tu asta. Să judeci o pisică după aspectul fizic, să o arunci ca pe un obiect defect, să nu-i tratezi bolile pentru că e “urâtă” e abominabil.

Decizia de a nu le da nicio pisică e corectă.

Decizia de a lăsa pisica “urâtă” acolo e greşită. Ştii, cum ştiu şi eu, că NU o vor duce la niciun veterinar, şi că probabil o vor chinui până moare. N-ar fi trebuit să pleci fără ea. Ar fi trebuit să te cerţi, să lupţi pentru ea, să ameninţi cu poliţia animalelor şi să o iei. Să o tratezi şi să o dai spre adopţie.

Aceasta ar fi fost procedura corectă.

Naivităţile de genul “oare or fi dus pisicile la veterinar” după dialogul cretin pe care l-ai reprodus sunt ridicole, iar sentimentele nu sunt nici fapte, nici acţiuni.

Ia-le pisica, dacă îţi pasă de ea. Singura soluţie.

Restul e blabla,

Lorena.