Poșta redacției: Prietenul meu pretențios

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Dragă Lorena,

Îmi place Poșta redacției. Răspunzi foarte sincer și la obiect, și de foarte multe ori ți-am dat dreptate. Hai să îți povestesc și despre relația mea.

L-am cunoscut pe A. acum patru ani și m-a fascinat de la prima conversație. A. e un tip foarte inteligent, cult, educat, are mereu un răspuns neașteptat, are mulți prieteni, știe să se distreze, viața cu el e foarte palpitantă. Numai că eu sunt într-un punct în care mă simt mult prea ștearsă pentru viața lui A.

Când mi-a cunoscut, mi-a zis direct că sunt grasă și șleampătă. O să ți se pară aiurea, poate, dar asta m-a ajutat. M-am mobilizat și am slăbit aproape zece kilograme, am început să merg la coafor și la cosmetică, am cerut ajutorul unei stiliste să mă îmbrac bine. Am simțit că criticile lui au fost cele care m-au elevat și, după câteva luni, când a început o relație cu mine, m-am simțit ca și cum câștigasem premiul cel mare.

Numai că, în continuare, el are ceva să-mi reproșeze. Că îmi place un film care lui i se pare prost, sau o carte pe care o consideră maculatură, sau un bar pe care eu îl cred intim, iar el îl consideră o bodegă nenorocită. Singurele momente de armonie sunt cele în care facem ceva pentru el, sau ceva care să îi placă lui. Am obosit, Lorena. Și simt că, deși influența lui a fost pozitivă asupra mea, deși am învățat foarte multe de la el, deși e în continuare un om sclipitor, relația asta devine insuportabilă.

Ajută-mă cu un pic de adevăr în stilul tău. Am nevoie de un șut în c…

X.

***

Dragă X.,

Știi și tu că vrei să auzi din partea mea că e cazul să-l dai în morții lui pe ăsta. Asta îmi și ceri. Și probabil că o s-o faci cu sau fără aprobarea mea, pentru că o conviețuire cu un narcisist care te face perpetuu să simți că nu corespunzi e obositoare.

Dar eu te invit la o temă de meditație mai profundă.

De ce ai nevoie să-ți spună gigel să slăbești, sau să te aranjezi? De ce trebuie să fie el acolo, ca tu să faci toate astea?

Încearcă să găsești în tine însăți, în bucuria ta de zi cu zi legată de tot ce ești tu, de modul în care te poți modela ca om și în satisfacția evoluției stimulentul necesar pentru a te duce la sală, pentru a spune pas prăjituricii de pe platoul aniversar sau pentru a alege haine în care să adori să te vezi.

Dacă toate astea devin o manifestare a prețuirii de sine, și nu o cerșeală a aprobării lui Gigel, o să arăți bine pentru că vrei, poți și meriți, și nu pentru că vrei să placi unuia care îți dă de înțeles că nu ești destul de bună.

Rolul unui partener nu e, și nu ar trebui să fie acela de cioban care mână vaca la păscut cu bățul în mână. E o dinamică foarte toxică, foarte dăunătoare, și dacă rezultatele tale pozitive izvorăsc din frica de dezaprobarea lui Gigel sau chiar de abandon din partea lui, ele o să dispară în sincron cu Gigel.

Nu mai intra în relații compensatorii. Caută un echilibru, unul în care faci tot ce bine pentru tine din motivele corecte – să-ți corespunzi în primul rând ție însăți – apoi vei găsi genul de bărbat care apreciază cine ești și te place exact pentru asta.

Și de cum dai de un bou narcisist care începe să te sâcâie, o să dai tu prompt jet, pentru că vei ști să recunoști și să eviți acel gen de dinamică.

Sper că ți-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Ana says:

    Oo, asta pare narcisist 100% si nu e metafora. Caută pe net ce înseamnă asta, mai ales informații in engleza si fugi!! Cum nu prea zici de sentimente, sper ca nici măcar nu il prea iubești, doar il simti un trofeu. Fugi cat mai departe si evita oamenii din anturajul lui si tentativele de a te recuceri.

  2. Morbo says:

    proper cunt moves he has there

  3. Traian says:

    Eu am vrut să comentez “dar mai dă-l în plua mea” de dinainte să termin scrisoarea… :))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading