Poşta redacţiei: Scrofiştina de la muncă

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Bună, Lorena,

Te admir mult şi am văzut că ai un mod foarte lucid de a aborda problemele oamenilor, le răspunzi foarte frumos şi dai sfaturi ca o soră mai mare.

Aşa că aş vrea şi eu să te întreb: ce te faci cu oamenii ultra competitivi de la job? Ăia cu care în mod normal nu ai avea mare lucru de împărţit, dar care nu mai au loc de tine, care caută sa te combată, elimine, discrimineze, micească etc? În mediul tău, cred că ai parte din plin de aşa ceva, până la urmă, artiştii se luptă pentru atenţie, competiţia e masivă, din asta trăiesc şi aşa e normal.

În mediul meu, e puţin diferit, că suntem economişti, deci şoareci plictisiţi de birou.

În România, am întâlnit diverse situaţii şi specii de oameni, (…) M-am văzut de multe ori discriminată, criticată aiurea şi des plecam cu frică în vacanţă, pentru ca la întoarcere să mă găsesc scoasă de pe lista de proiect, fără explicaţii. Lucram într-un mediu cu majoritatea bărbaţi. Nefiind conflictuală, am suportat unele chestii, dar am şi înţeles că problema nu e la mine. Din păcate, nu am învăţat să reacţionez şi să returnez lovitura. Nu am un caracter agresiv, dar nu cred că ar fi târziu să mi-l formez (am doar 29 de ani), cu condiţia să nu-mi consume energie vitală.

După ce am plecat in UK, am dat de un alt mediu, volum mare de muncă, dar oamenii relaxaţi şi mulţumiţi de viaţa lor, toate bune şi frumoase, până am ajuns să am o colegă româncă. Culmea e că, după experienţa din Ro, credeam că e mai bine să lucrezi cu femeile. Am făcut greşeala să ajut o individă să se angajeze, deşi îmi era o necunoscută (nu mai fac asta ever) şi, fix din momentul în care s-a văzut cu contractul semnat, a intrat in competiţie cu mine, de zici că sunt cel mai mare obstacol în calea fericirii ei.

Nu sunt lucruri neapărat pe faţă, dar nici eu nu sunt proastă.

De câte ori vorbesc, se vede că o deranjează şi îşi roade unghiile, se foieşte până reuşeşte să zică ceva şi să vorbească peste mine, deci sa capteze ea atenţia, mă contrazice sau mă ia în râs subtil, face diverse jocuri de dominaţie pe motive absolut copilăreşti, găseşte tot felul de motive să se poziţioneze cumva deasupra mea, inclusiv la maşina de cafea sau la coada de la cantină. Orice fac sau spun eu, ea a făcut ceva mai mare, mai grandios. În ce priveşte partea profesională, mă copiază în tot ce fac şi vrea să facă totul mai repede şi mai bine ca mine. Munceşte până îi vine rău, deşi în cultura asta în care trăim chiar nu e necesar. Şi nu, lucrurile nu sunt doar în mintea mea, că m-am verificat 😊. Mă bucur totuşi că m-am prins la timp şi nu am apucat să îi dau informaţii valoroase sau să devin o carte deschisă pentru ea.

Inţeleg că competiţia makes the world go round, şi că aşa ne mai motivăm unii pe alţii (deşi experienţa mi-a arătat că oamenii mint de îngheaţă apele), dar partea proastă e că m-am umplut de ură şi mi-am dezvoltat un al şaselea simţ faţă de atitudini de genul ăsta.

Nu mai văd lucrurile pozitive sau omul, mă văd într-un ring de box, obligată să mă apăr sau să atac. Lupta asta nu e necesară şi te poate seca de energie aiurea. Înţeleg că o fi complexată (e şi urâţică), dar eu chiar nu vin la muncă să fiu în război cu ea. Îmi fac treaba foarte bine şi sunt apreciată. Ce pot să fac să fie iar totul zen? Nu pot sta în alertă tot timpul si nici nu vreau să îi alimentez pornirile. Am văzut totuşi că e şi naivă, şi m-aş putea distra puţin, pot plasa “pastile” şi să-i stric planurile, dar sincer, nu-mi place să provoc intrigi, chiar am o viaţă privată şi destule ocupaţii, nu-mi iau energia din aşa ceva.

Tu ce ai face?

Iartă-mi mesajul aşa lung.
Mulţumesc si mult respect,
X.

***

Dragă X.,

Problema e în ceea ce tu numeşti natura ta non-conflictuală, iar eu numesc laşitate. Să zicem că mâine te-ar diagnostica medicii cu o tumoră pe un ovar. Ai aplica strategia: “pot plasa “pastile” şi să-i stric planurile, dar sincer, nu-mi place să provoc intrigi, chiar am o viaţă privată şi destule ocupaţii, nu-mi iau energia din aşa ceva.”?? 

Fuck no. Te-ai duce să te documentezi care sunt opţiunile de tratament, ai alege soluţia cea mai safe şi cu şanse mai mari de vindecare şi, dacă asta ar presupune să intri în operaţie mâine, ai intra în operaţie mâine.

Oamenii cu un caracter de javre infecte sunt, ca şi tumorile maligne, izvor de celule canceroase care se multiplică singure şi se hrănesc din organismul nostru. Bărbaţii primesc sfatul corect de la taţii lor: “Dacă motherfucker nu se potoleşte, punch motherfucker in the face”. Numai femeile se torturează ele pe ele şi una pe alta cu acest bullshit al ignoratului şi al noncompetitivităţii, că tu eşti o doamnă.

Fii doamnă cu domnii şi golancă cu golanii. Dinte pentru dinte, sânge pentru sânge şi vei constata cum, miraculos, comportamentul multora va deveni semnificativ mai bun. Singurele două locuri unde întorci şi celălalt obraz sunt

a) la makeup artist

b) la un spanking consensual.

În rest, faci ce îţi spune sora ta mai mare Lorena, şi anume:

A) Din secunda asta, încetezi să o iei pe târâtură în serios. 

Să te umpli tu de ură pentru o vacă proastă, care nu ştie să aprecieze prietenul la nevoie? No way, m’am. Din secunda asta, o priveşti pe borfetă ca pe o glumă şi o tratezi ca atare. Tot ce face ea, tot ce zice, toate sforţările ei de a te depăşi sunt bancuri de doi lei, şi reacţionezi ca la bancuri de doi lei.

I’m all for sisterhood. Susţin femei, ajut femei, ridic moral femei. Dar când femeile răspund la asta ca nişte gherţoaice, invitaţia să îmi sugă pula e oficial deschisă.

B) Încerci un dialog între patru ochi, în care pui problema pe şleau: 

“Dragă Marcela, ţin să-ţi reamintesc, în caz că nu ţi-ai luat lecitina, că ai jobul ăsta datorită mie. Eu am pus o vorbă pentru tine. Deci, care e problema ta şi cum o putem soluţiona?”

Dar fii fermă şi seacă când o întrebi asta, nu lăsa loc de ezitare. Descrie-i în detaliu ce face. Şi pregăteşte-te să nege, să te mintă în faţă şi să o dea la întors: “A, eu nuuu…. Ţi se pare. Eşti paranoică, fathăăă. Eu nu am decât respect că m-ai ajutat”.

Bine, Marcela, îi spui tu, eu am încercat să ne înţelegem ca oamenii. Sau îţi temperezi răutăţile la adresa mea şi mă tratezi cu respectul datorat unui om care a intervenit pentru tine, sau întoarcem foaia.

Aici, există şanse ca Marcela să fie genul laş, tupeist doar cu ăia pe care îi percepe slabi, şi să dea îndărăt, nu din respect, ci din frică.

C) Deschizi războiul. 

Dar există şansa ca răutatea Marcelei să-i biruie laşitatea, şi să continue, pentru că, exact ca în bancul cu scorpionul. “O să murim amândoi”. “Nu contează, ăsta e caracterul meu”.

Arde-o pe unde apuci.

Te deranjează în timp ce vorbeşti? Call her out. “Observ că pe colega mea Marcela o preocupă alte lucruri şi vrem să aflăm ce anume”.

Se foieşte? Call her out. “Mă scuzaţi, luăm o pauză de două minute, până se reculege colega mea Marcela”.

Îşi roade unghiile? Call her out. “Îmi cer scuze că divaghez, dar vreau să-i recomand colegei mele Marcela un mani-pedi bun,”

De câte ori încearcă să te încalece, încalec-o tu pe ea şi fă-o ţinta glumelor şi râsetelor.

De asemenea, aplică regula plus unu.

Marcela te-a deranjat azi? Îi combaţi deranjul cu glume, PLUS îi găseşti ceva defect de reproşat în faţa marii Adunări Naţionale.

Important: tratează totul ca pe un joc, nu te ambala şi nu lăsa să te consume. Iar obiecţiile tale să fie mereu bine întemeiate.

Believe me, cu genul ăsta de javră, refuzul de a o confrunta e ca şi cum ai ignora o tumoră malignă. Până te dezmeticeşti, ţi s-a întins pe tot organismul.

Cum zicea RuPaul: I always come from a place of love, but sometimes you have to break it down for a motherfucker.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***
Image by Monfocus from Pixabay

***

Îţi plac textele Trollywood? Susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

8 Responses

  1. Cristina says:

    Dar ce ne facem cand avem in facultate un țărănoi dornic de atenție, care se ia de toata lumea? Ascultă manele în timpul orelor, îi sună telefonul în timpul orelor, imită profesorii… Profesorii urlă la el să părăsească clasa, el pur şi simplu nu vrea sa iasă afară… Doamne fereşte să răspunzi unei întrebări puse de profesor, că marțafoiul cocalar te imită de-acolo, din ultima bancă, unde stă ascuns ca un şoarece…
    Am avut tupeul să-l infrunt, când a inceput să vorbească peste mine şi să mă imite in timp ce vorbeam cu profesorul: “Hey! Vorbesc cu profesorul!!! Hey!” Profesorul îmi zice tot mie “calm down”. Wtf? L-am infruntat pe cocalar şi între 4 ochi. L-am prins singur la lift şi l-am întrebat: “care e problema ta? Ce ai cu mine???” N-a răspuns nimic, nu avea tupeul nici măcar să se uite în ochii mei, şi s-a întors cu spatele în timp ce-i vorbeam (bănuiesc că vroia să-şi arate disprețul).
    Într-una din zile mi-am rugat colegele să vină toate impreuna cu mine la direcțiune ca să îl raportăm pe marțafoi, dar ele mi-au spus că sunt eu prea sensibilă, că el “se poartă aşa cu toată lumea”. Păi avem o problemă, când un cocalar jegos se ia de toată lumea, iar noi-toată lumea- trebuie să-i înghițim mizeriile!
    M-am dus singură la direcțiune şi le-am zis in față: “This bullying must stop!” Le-am spus tot. Le-am spus şi cum colegelor mele le-a fost teamă să-şi susțină proiectul în fața clasei de teama distinsului marțafoi-comentac. Practic, au picat examenul din cauza lui. Le-am zis absolut tot celor de la direcțiune.
    Mai târziu, a vorbit ceva secretara cu marțafoiul, că de atunci nu mai are treabă cu mine. Are cu restul, dar pe mine nu mă mai imită. M-a şocat în schimb atitudinea colegilor mei. Se uită la mine de parcă eu aş fii cea nebună, eu “nu ştiu de glumă”, sunt o panseluță sensibilă… wtf is wrong with this people?
    Lorena, te rog frumos să-mi dai un sfat… Ce fac dacă gunoiul începe iar bullyingul asupra mea? Mă duc iar la direcțiune?(cei de la direcțiune mi-au spus că-l vor exmatricula pe marțafoi dacă continuă să ma hărțuiască, dar mă tem că nu se vor ține de cuvânt). Ce să fac?

  2. Mia says:

    Esti un om minunat, Lorena.

    Pentru ca te citesc exclusiv pe site si nu am pagini de socializare, urmaresc aici noul val de ura la care ai fost supusa. Sunt alaturi de tine, ma bucur ca iti urmezi pasiunile si ca desi sunt multi oameni care arunca cu gunoi, tu mergi mai departe. Si-ti gasesti resurse si pentru a le alina si altora suferintele, inclusiv la Posta Redactiei.

    Cel mai mult si cel mai mult apreciez ca ai zero ipocrizie in suflet. E o performanta unica. Te admir si te citesc si aici si asteptam noi carti cu semnatura ta. Pe cele deja scrise (de tine) le-am devorat. Mai ai in plan sa scoti carti?

    Sa ai o zi minunata.

  3. Dixi says:

    Analogia cu problemele de sănătate mi se pare geniala. Nu poți trata totusi nimic cu ignore. Am meditat la ce ai scris și constat că din pacate noi femeile primim următoarele sfaturi idioate:
    – ignora și poarta-te ca și cum ești deasupra și nu vezi nimic;
    – e totul în mintea ta, ți se pare, exagerezi, ocupa-ti timpul cu ceva util, fa o ciorba sau un copil;
    – problema e la tine, mergi la psiholog sau da o grămadă de bani la niste șarlatani care o să ți vorbească de adevăratul tau potențial, ce mare războinic ai fost in viața anterioară, karma etc etc.
    In timp ce ne luptam sa ignoram, problema e tot acolo, și de frica unei confruntări ce poate dura câteva minute și poate soluționa sau îmbunătăți situația, ne otravim cu propriul venin și ne transformam in niste acrituri ca mai târziu să ne îmbolnăvim, ne vărsăm nervii pe cei dragi și criticam tot ce are fusta scurtă. Și ignoram lucrurile cu adevărat importante. Mulțumesc pentru articol!

  4. Radu says:

    De acord cu totul minus calling her out ca se foieste si-si roade unghiile.
    Cei mai multi oameni nu baga in seama rahaturile alea si daca o sa faci caz de ele, o sa creada ca tu ai o problema cu ea.
    La glumite subtile sau nu, o pui sa repete si sa explice “excuse me, I didn’t quite catch that, could you repeat”.
    Si daca are tupeu sa repete, spui si tu pe pe un ton neutru cuvant cu cuvant ce a spus ea, faci o pauza de 2 secunde si adaugi “oh… ok”.
    Iti garantez ca dupa 2-3 faze, fie nu va avea tupeul sa repete ce ai zis, fie cei din jur se vor prinde ce javra e.
    Evita sa lucrezi cu ea si atunci cand o faci, documentezi totul prin e-mail-uri.

  5. Morbo says:

    Și trebuie sa fie cu mult sarcasm/zeflemea (e UK, ce naiba :)) , ca dacă e prea serios tonul își face titlu de glorie ca te-a atins.

  6. Alexia says:

    @Radu – rosul unghiilor în public o e chestie care ține de educație și de bun simț. În mod similar, nu ne scobim în nas, în dinți, nu ne scărpinăm etc. de față cu alte persoane, doar fiindcă așa ne vine pe moment. Eu am atras atenția cuiva odată în legătură cu rosul unghiilor, pentru că chiar era deranjant (discret, între patru ochi, că nu era un caz precum cel expus aici). Total de acord cu restul.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger