Prima mea petrecere

A început săptămâna de Pride în București – ăsta e un motiv pentru organizarea marșului sâmbăta viitoare, nu când a înțărcat mutul iapa și când i se scoală lui PMB.

A început vineri seara cu mai multe petreceri în cluburi cu specific queer sau queer friendly (baruri de ghei, în limbaj popular) din capitală, iar Asociația MozaiQ, cu care am mai colaborat eu punctual de-a lungul timpului, m-a invitat să fac și eu două numere de drag (travesti) în cadrul party-ului lor dedicat specific acestei arte, în Club Q.

Cine a aruncat un ochi pe Instagramul meu, știe că travestiul nu mă preocupă de ieri – alaltăieri. M-am dus și la Antenă cu un vestit număr de semitravesti, dar idioții au ales să abereze despre reclama mea la videochat (zici că îmi oferiseră ei un super contract, să am alternativă viabilă sau ceva), și să pună un țăran borât de pe acolo să comenteze cum mă preferă feminină sau ceva de genul. Mă rog, mârlănii dobitoace și jenante de Antenă, n-ai ce să ceri mai mult. Când o să îmi pese cum mă preferă ţăranii borâţi de patru clase, care nu înţeleg noţiunea de travesti şi măiestria pe care o presupune, promit să dau eu strigare. Până atunci, ţăranii borâţi au liber să plictisească cu preferinţele lor ţărănci borâte de acelaşi calibru, iar eu creez personaje în travesti, că aşa binevoieşte maiestuoasa mea pwlă. Da, am una specială, rezervată strict pentru binevoit chestii. Cu plăcere.

Așa că am avut un moment de extaz când am intrat într-un lineup de artiști drag. OK, mai mult “fete”. Din varii motive, arta travestiului înseamnă mai mulţi bărbaţi care impersonează femei, decât femei care impersonează bărbaţi. Poate ăsta e motivul pentru care am primit şi eu o şansă. Raritatea. Toată lumea prezentă a exclamat că a fost primul king show la care au asistat, că a fost convingător şi interesant şi că nu am dat nici o clipă senzaţia că e prima mea ieşire pe scenă ca “bărbat”.

Şi aici a fost un mic moment amuzant, când organizatorul, Bogdan, m-a întrebat:

-Cum te cheamă?

-Faci mişto de mine? Eu sunt Lorena Lupu.

-Da, ok, dar nu poţi ieşi pe scenă ca drag king cu numele Lorena Lupu. Zi un nume.

-Ăăăă.

-Hai, Lorena. Trebuie să ai un nume de king.

-Ok. Lore… Amore.

-OK. Lore Amore să fie. Dar vezi că, dacă vrei să mai faci drag, să rămâi Lore Amore, să ştie lumea că eşti acelaşi performer.

Bun. Partea bună a acestui nume e că poţi să te apuci şi de filme porno cu el. E de acolo.

Oricum, am împărţit acelaşi vestiar cu “fetele”. Eram singurul king, nu avea sens să mă separe şi nici nu mi-ar fi plăcut. O gaşcă de drag queens e exact cum te aştepţi să fie o gaşcă de drag queens: vesele, haotice şi puse pe glume.

Şi mi-am dat seama, pe concret, cât de uşoară e viaţa bărbatului. Eu eram în pantofi bărbăteşti comozi, călcam pe toată talpa, aveam unghiile mele scurte, îmi puteam folosi mâinile cum binevoia pwla mea (aia specială, rezervată strict pentru binevoit chestii), şi hainele bărbăteşti aveau linii drepte, comode, uşor de purtat. În schimb, colegele mele de suferinţă, omg… Tocuri de 15 cm, unghii (aplicate) de lungimi ameţitoare, tot soiul de lenjerii şi outfituri cu capse, catarame, prinzători, chestii care se agăţau şi chestii care refuzau să se agaţe.

Serios, viaţa bărbatului e de o simplitate de nedescris.

Dar, pentru că eu nu sunt un ţăran borât născut cu misecuvenism de ţăran borât, ci un om care are experienţa feminităţii în tot disconfortul ei, am ajutat copios la închis catarame, descâlcit franjuri, prins capse sofisticate, ţinut poşete şi tot restul chestiilor, ca un gentleman adevărat. Nu de alta, dar eu m-am putut mişca infinit mai uşor şi mai comod pe scenă, am luat fix aceleaşi aplauze şi fix aceiaşi bani.

Nu ca în viaţa reală, unde, după ce că am avut treabă mult mai uşoară, aş fi avut şi pay gap în favoarea mea, lol.

Doi ani de stat în casă fac minuni. Atât pentru entuziasmul interpreţilor, cât şi pentru acela al publicului. Rar am întâlnit oameni atât de înfometaţi de spectacol, înainte de pandemie. Oameni gata să aplaude cu foc pentru cea mai mică glumiţă, să râdă în hohote, să sărbătorească din toată inima că eşti acolo.

Apoi, a urmat petrecere. Petrecere la care am dansat fără să mă opresc până la ora 2, şi la ora 2, când s-a pus capăt, că atâta ţinuse aprobarea de la autorităţi, am simţit că aş mai fi dansat. Ca în studenţie. Doi ani fără petreceri te duc înapoi la stadiul de student scăpat de sub papuc matern strict şi sever, pus pe zbânţuială, nebună, să compenseze.

Şi mă uitam eu, aşa, la lumea din club. Oameni tineri şi foarte tineri. Atât de frumoşi, atât de puri, atât de bucuroşi să aibă un spaţiu safe. Ce diferenţă între ei şi lătrăii plini de hate care îi spurcă şi îi hărţuiesc pentru că au preferinţe sexuale diferite.

Da, am ales tribul potrivit pentru mine.

Mă simt privilegiată să explorez o artă “de ghei” şi mă bucur că mi-am reînceput activitatea publică pe scena “barului de ghei”. La mai multe şi la mai mari.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: