Un grup de fete au lansat campania asta pe declic.ro, iar eu îmi doresc s-o susțin.
Menstruația nu e o rușine și nu e un blestem. (Deși în zilele acelea ale lunii, aș fi putut jura că este.) N-am trăit-o niciodată ca pe o rușine, deși femeile din familia mea au căutat lung să mă convingă că e un subiect scandalos și nedemn de abordat.
Fratele meu m-a întrebat normal și omenește ce se întâmplă în acele zile, după ce a înțeles că se întâmplă ceva, iar eu i-am povestit normal și omenește cum corpul femeii elimină ovulul nefecundat, și cum procesul ăsta presupune sângerare vaginală, dureri în zona abdomenului, o stare emoțională mai intensă din cauza variațiilor hormonale și stres că dacă nu apuci să schimbi tamponul destul de repede, îți apare o pată de sânge pe pantaloni.
Fratele meu, crescut de mamă singură, ca mine, n-a avut o figură paternă toxică, să-i sugereze că menstruația e ceva urât, scârbos și condamnabil, drept care, m-a ascultat cu mare interes, și a zis: Da, trebuie să fie nașpa.
A intervenit mama, isterică as usual, să țipe la noi că așa ceva nu se discută cu bărbați.
Eu niciodată nu am luat un verdict din ăsta drept ceva aplicabil fără negocieri și am întrebat: De ce?
Tu mereu trebuie să întrebi de ce!!!
Da, mereu. Când îmi dai un ordin, trebuie să înțeleg și eu raționamentul din spatele lui, altfel, de ce l-aș aplica?
Pentru că așa a zis mă-ta!
Am lăsat discuția să se termine aici, pentru că nu aveam chef și de două palme, dar ce am înțeles este că ba da, trebuie să discuți deschis cu bărbați ce se întâmplă în acele zile, pentru că, dacă nu le explici situația, nu poți tot tu să dai ochii peste cap ca zeița dramelor și să te văicărești în stânga și în dreapta că Gigel nu te înțelege.
Mbun.
Faptul că un grup de fete deschid discuția asta într-un mod atât de public mă face pe mine, adolescenta de atunci, să mă simt răzbunată.
Patriarhatul, prin scrierile religioase, a căutat întotdeauna să umilească femeia și să-i insinueze acea rușine nemotivată pe care eu nu o voi înțelege niciodată, și unul dintre argumente a fost “necurăţia acelor zile”. Deşi, dacă facem o comparaţie, ca miros, textură şi vâscozitate, între sângele menstrual, şi lichidul seminal, cred că bărbaţii ar trebui să poarte numai burka pe tot restul vieţii lor, strict pe bază de necurăţie. Lol.
Partea cea mai proastă este că femeile de altădată, poate şi datorită dependenţei economice, au luat în braţe această ruşine şi au dat-o mai departe fiicelor şi nepoatelor lor, fără să se întrebe măcar o dată: DE CE?
În fond, ciclul menstrual e cel care face posibilă naşterea urmaşilor şi existenţa familiei blabla. Familiştii tradiţionali, ăia care ridică rolul de mamă eroină în slăvi, ar trebui să arate apreciere, respect şi preţuire ciclului menstrual, într-o lume logică. Poţi avea cariera vieţii tale fără ciclu, poţi muta munţii, poţi excela în ce profesie vrei tu – ţeluri feministe – dar nu poţi făta fiul care să ducă numele tatălui mai departe – ţel patriarhal.
Aşa cum statul preia deja o parte din îngrijirea minorului, oferind un sistem şcolar public gratuit şi un snack zilnic (cornuleţul cu lăptic), ar trebui să ofere tinerelor din liceu produsele menstruale necesare pentru primele lor cicluri.
De ce?
Pentru că în multe familii, tinerele încă nu sunt educate adecvat, legat de igiena ciclului. În multe familii, există în continuare mentalitatea ruşinii şi a umilinţei. În multe familii, nu se discută deschis. În multe familii, fata crede că e ceva în neregulă cu ea pentru că “îi curge sânge acolo jos”. În multe familii, nici nu se cumpără produse menstruale, iar femeile se descurcă… cum pot.
Ca urmare a acestei situaţii, multe nici nu ştiu ce să facă cu produsele uzate. Am avut o colegă de apartament care înfunda periodic veceul comun pentru că îşi arunca absorbantele la budă. Aşa făceau şi acasă. Chit că unii fabricanţi pun clar un veceu tăiat pe ambalajul produsului.
E genul de educaţie importantă, care ţine de feminitate mult mai mult decât imbecilii care vin sub pozele de sub social media să te frece la icre să zâmbeşti.
Şi e genul de educaţie care, dacă e începută la timp, ÎN ŞCOALĂ, va crea un comportament matur şi just legat de igiena ciclului pe tot restul vieţii.
Mda, mă scuzaţi că nu am mare încredere în părinţii români, legat de acest subiect. Ai mei nu au făcut mare lucru să-mi dea motive să am. Şi dacă fetele cer tampoane gratis, probabil că nici ai lor.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Sh*t They Say