Quiz despre vinuri

Nu ştiu dacă mai ţineţi minte revistele de altădată şi testele lor. Răspunde (pe cât se poate de) sincer la întrebări, apoi calculează punctajul şi vei afla dacă te iubeşte, dacă vrea un viitor cu tine, dacă vrea doar o aventură de-o noapte, sau dacă eşti o fire introvertită. Sau nu ştii, că nu eşti din localitate.

Quizurile alea le făceam tot noi, redactorii, cu zero cercetători englezi şi zero psihologi implicaţi, şi de obicei ne distram mai mult făcându-le, decât voi răspunzând la ele. Pentru că strecuram pe ici pe colo IF (inepţia flagrantă) şi nimeni niciodată n-o remarca.

Azi, onorat cititor, vei efectua pe acest blog quizul “Care e relaţia ta cu sticla de vin”. Răspunde cu grijă, apoi pe final consultă rezultatele şi vei afla despre tine lucruri care cu siguranţă te vor surprinde.

1. Vezi o sticlă de vin nou-nouţă la tine-n frigider şi nu ştii de unde a apărut. Ce faci?
a) Chem poliţia şi predau suspecta.
b) Oioi, plm, vai de viaţa mea, şi eu care ziceam că-mi iau tirbuşon nou.
c) Petrecere.
d) Nu ştiu, nu sunt din localitate.

2. Intri în supermarket. Vinul tău preferat e la reducere dacă iei 6 sticle, dar tu mai ai două zile până la salariu. Ce faci?
a) Iau bere Bucegi la doi litri, că aia e băutura săracului.
b) Iau spirt Mona şi o franzelă la un leu, că abia aia e autentica băutură a săracului.
c) Mă înfig. Mai bine poet, decât comunist.
d) Nu ştiu, nu sunt din localitate.

3) Prefer vinul
a) Vezi că ai scris apă plată şi lămâie greşit.
b) Ieftin, să nu mă usture la buzunar.
c) Şi punct. Mai urmează ceva după afirmaţia de mai sus?
d) Nu ştiu, nu sunt din localitate.

4) Dacă sticla de vin ar fi o femeie, ar fi
a) Nu ştiu ce ar fi ea, eu aş fi gay.
b) Urâtă
c) Eva Mendes.
d) Nu ştiu, nu sunt din localitate.

5) Cel mai prost obicei al unei sticle de vin este
a) Să existe.
b) Să fie astupată. N-am tirbuşon, în plm.
c) Să se termine când ţi-e lumea mai dragă.
d) Nu ştiu, nu sunt din localitate.

6) Dacă aş sta o săptămână, fără să beau vin, aş
a) Trăi ca şi până acum, ce, nu mă vezi?
b) Face eu vin din brusturii care-mi cresc de sub balcon.
c) Fugi în Franţa şi aş face sex oral pe bani până mi-aş aduna bani de o podgorie.
d) Nu ştiu, nu sunt din Franţa.

7) Continuaţi cântecul: “dulce-i vinul, duuulce-i vinul”
a) Când mă dau cu submarinul.
b) Îmi bate-n ţavă vecinul.
c) Mă iei la mişto? Vinul cel mai bun e sec. Dacă vre dulce, bea în morţii tei limonadă.
d) Nu ştiu, nu sunt din localitate.

Dacă ai răspuns majoritate de a:

Prietene, eşti antihazul absolut. Din cauza ta şi a celor ca tine au existat holocaustul, apartheidul şi lupta de clasă. Eşti o fiinţă mică şi tristă, şi nu meriţi gura aia de oxigen pentru care atâţia copaci fac fotosinteză în secunda asta. Bea nişte vin, poate te ajută. Deşi nu cred.

Dacă ai răspuns majoritate de b:

Tu eşti motivul pentru care s-a inventat rachiul de pufoaică. Tu, dacă vezi o balegă de cal în mijlocul drumului, o culegi cu grijă şi fierbi din ea o formă oarecare de alcool. De obicei şi miroşi ca atare.

Dacă ai răspuns majoritate de c:

Eşti o formă de viaţă feerică, sublimă, extrem de dotată intelectual, emoţional, şi parcă mai era ceva, dar suntem prea beţi să ne aducem aminte.

Dacă ai răspuns majoritate de d:

O, Dumnezeule. De mult n-am văzut pe cineva atât de rangă. Toţi cititorii de aici vor să bea ce bei tu.

****

Şi pentru că e frumoasă zi de sărbătoare, ţine autoarea beată prin Paypalul afişat în sidebar.

Foto: pixabay.com

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. jademan says:

    Nu știu, nu sunt din localitate.

    😊

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger