Returning to Neverland, partea a II-a

Având în vedere că Leaving Neverland avea două părţi, exagerat de lungi şi cu multe burţi inutile, pot şi eu să tratez subiectul în două părţi, iar stilul meu e oricum mai concis şi mai interesant de urmărit decât al lui Dan Reed.

Data trecută, începusem să vă demonstrez că Michael Jackson este nevinovat. De fapt, nu v-am demonstrat-o eu, v-a demonstrat-o FBI, într-o anchetă pe care v-am linkuit-o în precedentul articol. Cei care l-aţi citit, aţi fost deja şi pe link. cei care nu, vă veţi relua obiceiul agasant de a mă freca la icre cu 46543 de comentarii nedocumentate în numele libertăţii de opinie, căci, nu-i aşa, decât să verifici şi să te informezi, e mai simplu să trânteşti un comment plin de idioţenii şi prejudecăţi pe peretele fraierei de Lorena, că aia e suficient de cretină să petreacă jumătate de oră gugălind ceea ce tocmai ai ouat şi demontând pas cu pas, apoi mai torni un puhoi de ignoranţe, o mai pui pe proastă la lucru, în timp ce tu clămpăni din gură că “te documentezi”, dar în realitate nici nu ştii dacă e Google sau Gogule.

Şi apoi te miri de ce e nervoasă fraiera pe tine.

Paranteză închisă.

Principalul argument emoţional al multora dintre voi a fost: “Lorena, dar povestea sunaaa atât de credibil. De ce să spună lucruri atât de credibile, dacă nu li s-a întâmplat nimic? Ştii că m-a şi făcut să simt lucruri? Atâta sentiment nu are cum să fie fals”.

Ştiu. Dacă mâine mă ambiţionez să vă descriu cum am fost eu violată pe malul râului Olt la patru ani de Bolond Feri, nebunul oraşului Sfântu Gheorghe la acea dată, jur că plângeţi şi-mi umpleţi Paypalul de donaţii. Aşa cum şi Wade Robson are pe siteul lui pagină de donaţii, diferenţa e că eu îmi scriu onest şi cu integritate textele, iar el mulge mila internetului cu smiorc-smiorc.

Singura mică problemă? Că Bolond Feri era un nebun inofensiv care probabil că nici nu conştientiza că are cocoşel şi, dacă da, la ce îi foloseşte.

Da, Lorena, dar “suna prea adevărat”.

Răspunsul la sunatul adevărat mi l-a livrat o altă misdă, tot din categoria “postez rahat cu polonicul şi mă mir de ce te enervezi”. Aia m-a luat cu “ba da, Michael a fost pedofil, cum a scris şi Victor Gutierrez în cartea “I Was Michael Jackson’s Lover” după jurnalul secret al lui Jordan Chandler”.

Acum, eu eram copil măricel în anii 90 şi-l ţin minte pe Chandler. Avea inteligenţa unei foci joviale. Să-l suspectezi pe ăla de jurnal secret era ca şi cum l-ai fi suspectat pe Bănel Nicoliţă de jurnal secret. Şi realmente, un simplu Goagăl mi-a demonstrat că Jordan Chandler n-a ţinut nici un jurnal.

Aşadar, de unde această carte a lui Victor Gutierrez? Ei bine, ca să fiu directă, şi-a supt-o singur din peniţă. Iată.

Pentru asta, Victor Gutierrez a apelat la NAMBLA, o organizaţie de pedofili pe bune, numită North American Man – Boy Love Association, pe care a şi creditat-o în “mulţumiri”. Şi pe baza a ce poveşti a auzit, plus pe baza a ce poveşti i-a puit mintea, a fătat o poveste absolut cringey, despre o seducţie care semăna cu o iubire adevărată, unde băiatul era corupt cu mângâieri tandre, senzuale… mai de-ţi dădeai o lăbuţă citind. Dacă nu era ipostaza infinit de cringey.

Concret, direct din tenebrele NAMBLA şi ale acestui individ, s-a născut o calomnie 100% fictivă, dar izbitor de autentică. Doar venea de la pedofili.

Ce au avut de făcut cei doi actori flămânzi, Safechuck şi Robson? Au luat un exemplar al cărţii, au conspectat frumos povestea şi au servit-o pe tavă fraierilor. Inclusiv partea cu sexul care ne excita şi ne plăcea, şi de aia nu ne-am prins că e abuz. Deşi din câte victime mi s-au bocit în subsol că “au fost abuzate în copilărie, de unde rezultă că Michael e garantat pedofil”, nici măcar una n-a pretins că i-a plăcut sexul la şapte, respectiv zece ani. Alea pur şi simplu NU sunt vârste la care să-ţi placă sexul. Punct.

Dar Gutierrez avea o obsesie pentru Michael Jackson. Ani la rând, l-a defăimat ca pedofil. A pretins că are un sex tape cu Michael şi Jordan. L-a anunţat la TV. Desigur, nu-l avea. Apoi, a promis o altă înregistrare, de data asta cu Michael şi unul din nepoţii lui minori. Nici pe aceea n-o avea. Apoi, fotografii compromiţătoare. Să cântăm împreună în cor: nici pe acelea nu le avea.

Ceea ce avea, însă, era o intensă influenţă asupra presei din Hollywood, care înghiţea tot ce abera pe nemestecate – aşa cum mare parte din opinia publică pune acum botul la acest pretins documentar – şi, tot aşa, doar cu promisiunea unor dovezi şi cu ficţiuni inspirate de NAMBLA şi, probabil, propriul lui fetiş cu pedofilie – a vândut presei, de la tabloide la ditamai Vanity Fair, o grămadă de istorii scabroase, absolut false.

Cartea Michael Jackson Was My Lover, care cuprinde, cu mici variaţii, taman povestea pe care aţi urmărit-o în Leaving Neverland, a apărut în 1996.

În secunda următoare, Jackson l-a dat în judecată pe Gutierrez şi a demonstrat că totul era o minciună. Rezultatul? A CÂŞTIGAT ÎN INSTANŢĂ. Instanţa l-a condamnat pe Gutierrez la despăgubiri de 2,7 milioane de dolari. Iar Gutierrez a fugit peste hotare, să nu plătească.

Deşi procesul a fost câştigat pe bune, oamenii instigaţi de Gutierrez au continuat să trateze cartea ca pe minimum Biblia altoită cu Coranul, şi pe baza ei s-a iniţiat lunga anchetă care a culminat cu procesul din 2005. PE BAZA UNEI CĂRŢI DEMONTATE OFICIAL DE O INSTANŢĂ. Repet şi pentru rândul din spate, că ştiu că am dicţie proastă: PE BAZA UNEI CĂRŢI DEMONTATE DEJA DE O INSTANŢĂ.

Aşadar, Jackson, deşi câştigător al acelui proces, s-a văzut silit să dea din nou ochii cu mormanul de rahat pe care-l demontase o dată. Cam cum mi se întâmplă mie cu comentariile cretinilor. Şi juriul din 2005 a constatat, iar: Cartea aceea uluitor de convingătoare nu se potrivea pe nicăieri cu socoteala din târg, iar Michael era NEVINOVAT.

Deşi toată presa îşi plimba atotcunoscător cartea lui Gutierrez de la unul la altul, iar în mintea lor verdictul era deja dat.

Obsesia plină de ură a unui singur om tulburat l-a urmărit peste decenii într-un mod care îmi dă fiori.

Acum, în 2019, amintirea lui e murdărită de exact aceeaşi ficţiune abjectă pe care Wade Robson n-a trebuit decât să şi-o scoată din bibliotecă, s-o mai adapteze pe ici pe colo, pe două voci, şi s-o vândă lui HBO exact cum vindea odinioară Gutierrez scabroşenii nedovedite de nimic tabloidelor de anţărţ. Care aveau bani, că nu exista internet, iar oamenii cumpărau ziare.

Şi, din nou, are un efect covârşitor. În fond, ESTE o poveste de pedofilie. NAMBLA a contribuit direct.

*

“Dar, Lorena, ăia erau copii”.

Da, erau copii pe care Michael, el însuşi un copil întârziat, i-a iubit ca un frate mai mare.
O parte din cititorimea mea s-a născut în anii 90, respectiv 2000 când, datorită liberalizării internetului şi pornografiei, orice interacţiune între doi oameni înseamnă sex.

Dar “bătrânii” vă pot confirma că înainte de era internetului, nu era aşa. Sexul era rar şi valoros. Oamenii erau mult mai naivi şi mult mai puţin corupţi în interacţiuni. De aceea, ceea ce pentru tânărul de azi sună incredibil: cum, un tip matur dormea cu copii în pat? – nouă ni se întâmpla cu oarecare normalitate şi nu era nimic porno în asta.

Să urmărim împreună o interacţiune între Michael Jackson şi copilul Ryan White, bolnav terminal de AIDS. Şi sper că nu mă luaţi că făcea sex şi cu el. AIDS e contagios crunt şi în vremurile acelea se presupunea că te molipseai şi prin contact.

Prin urmare, o interacţiune între ăla pe care îl credeţi pedofil şi un copil inaccesibil sexual ŞI grav bolnav.

https://www.youtube.com/watch?v=oX0rj67YfdI&t=10s

Remarcăm altceva decât tandreţe şi grijă pentru această făptură care mai avea doar luni de trăit?

Nu.

Aşa cum și Gavin Arvizo, cel care a lansat acuzaţiile din 2005, a fost un copil bolnav de un cancer agresiv, a cărui ultimă dorinţă a fost să-l cunoască pe Michael Jackson. Ironic, banii şi îngrijirile lui Michael i-au redat viaţa şi sănătatea.

Mkay. Să revenim la Robson.

Chiar nu vi se pare absurdă pretenția “Ştergeţi cu buretele tot ce am zis până acum, că ăsta e adevărul meu şi să faceţi bine să-l credeţi, deşi nu aduc nimic să-l dovedesc”?

Acum ne vom uita împreună la un clip cu toate ocaziile când Wade a negat contactul sexual cu Michael Jackson.

Dacă mergem împreună la 1:10, deja adolescentul Wade spune că cel mai bun lucru din viaţa lui au fost profesorii săi: mama, bunica şi Michael.

Ăhhm, dar conform ipotezei de pedofilie, în acest punct, Michael îl abuza deja de ani. Şi confirm filmului, era sex bun, plăcut, care nu i se păruse abuz.

Cum rosteşte un adolescent numele unei persoane cu care face sex fabulos, chiar şi fără să vrea să se dea de gol? Simţi fiorul din avion.

În schimb, în înşiruirea mama, bunica, Michael, nu remarci nimic de genul. Trei membri de familie care m-au învăţat să ţin lingura.

Relaţia dintre Wade şi Michael era absolut nonsexuală.

Ce a omis însă documentarul să menţioneze e faptul că, pe la 12 ani, Wade a început o poveste de iubire adolescentină, cu Brandi, nepoata lui Michael, care era şi ea mereu la Neverland. Caz în care, dacă HBO şi Reed – regizorul – ar fi fost corecţi – Brandi trebuia să fie parte din documentar.

Brandi a fost intervievată în acest podcast, să spună tot ce a văzut. Şi despre Michael, şi despre Wade. Să scutiţi timp: interviul cu ea începe la 7:45.

Concret, toată povestea cu molestarea a apărut pentru că Michael Jackson Estate i-a refuzat lui Wade poziţia de regizor în spectacolul Cirque du Soleil.

“Ba nu”, o să sară încă o oaie, “naşterea copilului l-a făcut să mediteze la noţiunea de abuz”.

Copilul era născut bine mersi, în 2010. Wade bătea insistent la porţile lui Cirque du Soleil la mai mult de un an după. Numai că Cirque du Soleil au preferat alt coregraf.

Vaca de muls “Îl iubesc pe Michael Jackson” trecuse oficial în repaus mamar.

Şi atunci, ce să facă Wade? A întors-o ca la Ploieşti. A scos la muls vaca “Michael Jackson m-a molestat”.

Priviţi, vă implor, documentarul, acum că ştiţi că sursa întregii ficţiuni e scabroşenia lui Gutierrez, dovedită ca neadevăr iar, iar şi iar.

Urmăriţi limbajul corporal al celor doi.

Ignoraţi coloana sonoră plină de patetism, multele poze de copii mici intercalate în mod special să vă stimuleze lactaţia şi bocetul, şi priviţi-le doar gestica şi tonul vocii.

Vedeţi cum declamă James Safechuck, cu pauze de efect, de zici că-i Alexandru Repan în ceva piesă de epocă. Vedeţi cum strâmbă involuntar din buze, când tâmpenia pe care o spune îi sună şi lui absurdă.

Vedeţi cum pâlpâie în Robson o ranchiună seacă, mută, care-l şi face să footă narativa în câteva locuri, pe care vi le-am punctat deja. Vedeţi cum îşi freacă nasul şi buzele cu mâna, ca şi cum ar îndepărta excremente imaginare de pe ele.

Vedeţi cum tresaltă inima în ambele mame când îşi amintesc de cadourile lui Jackson şi de plimbările lui. Apoi, imginaţi-vă: vorbiţi de unul de care ziceţi că v-a f*** copiii minori. Vă arde de zâmbit şi de nostalgie?

Vedeţi cum se încurcă narativa lui Safechuck şi a mă-sii: în 2009, când a aflat de moartea lui, ea s-a bucurat, dar el nu i-a mărturisit că a fost abuzat decât în 2013. Detaliile astea nu apucaseră să le clarifice.

Vedeţi cum Safechuck pretinde că, după participarea lui la turneul Bad, Michael l-a dus în vacanţă la Eurodisneyland. Acum, vă voi lăsa să gugăliţi voi – s-o mai faceţi şi voi, în plm, să deprindeţi practica verificării informaţiei: Bad s-a terminat în ianuarie 89. Eurodisney s-a deschis în aprilie 1992.

Şi multe, multe, multe de-astea.

*

Şi ca să închei. Dacă Michael era pedo, la câte ţări sărace vizita cu munca lui caritabilă, putea face sex cu copii după pofta inimii. În Thailanda îi avea la 20 de dolari partida.

Cine e atât de infinit de idiot să corupă exact copiii cu care lucra, micile vedete pe care el le promova, oameni care, într-un viitor apropiat, urmau să aibă banii lor şi o voce autonomă?

Şi să-i şi aducă pe toţi “amanţii” la un loc, să cultive gelozii care puteau răbufni?

Michael era un perfecţionist. O dovedesc toate showurile lui construite la detaliu. Un astfel de perfecţionist nu şi-ar rata un produs artistic cu un f**ai, pentru nimic în lume. Mai degrabă şi-ar tăia penisul.

*

Să ne gândim la o infracţiune REALĂ, DOVEDITĂ. Consumul de opioide şi Propofol din ultimii ani de viaţă. Propofolul fiind un anestezic folosit în sălile de operaţie şi interzis consumului liber.

Care era imaginea publică a lui Michael, vizavi de droguri?

Cel mai sănătos, cel mai sobru, omul care mănâncă salată şi face sport.

În timpul acesta, el se droga ca un dement.

Dar o făcea atât de precaut şi atât de inteligent, atât de talentat în a se feri, încât ai aflat abia după supradoză.

Dacă Michael ar fi fost pedofil pe bune, şi-ar fi dus secretul în mormânt.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.