Şocuri culturale ale românilor care se întorc în ţară

Azi e 10 august, ziua în care diaspora îşi ţine protestul la Bucureşti. Pentru că acest site zglobiu este citit de foarte multe persoane care locuiesc şi muncesc în afara ţării, şi îmi tot propun mintal să creez minimum un articol săptămânal care să vizeze special românul trăitor pe meleaguri îndepărtate – ideea textului de azi porneşte de la următoarea premisă: după ce ai petrecut câţiva ani în  străinătate, ce anume îţi sare în ochi când te întorci în ţară.

Jegul

Mai multe persoane mi-au dat acest răspuns cât se poate de previzibil. Şi, dacă unele mi-au învinuit explicit autorităţile locale sau firmele de salubritate – şi da, adevărul e că o bună parte din acestea îşi fac treaba de mântuială – alţii mi-au spus că e inclusiv problema omului simplu că nu pune niciodată mâna pe mătură decât cel mult să-şi facă dreptate în familie.

O prietenă dintr-un mic orăşel german punctează: “Aici, vezi locuitorii cum, zi de zi, îşi fac curat nu doar în curte sau în magazin, ci şi pe strada din faţă. Indiferent de faptul că nu ştiu ce autoritate locală are aceeaşi obligaţie. E vorba de responsabilitatea lor faţă de ei înşişi, în primul rând. Şi de aici derivă şi punctul B.

Delăsarea oamenilor 

“E foarte ciudat cum mentalitatea românească e îmbibată de această delăsare teribilă. Faci lucruri care-s în sarcina ta cu un aer de parcă ai face o imensă favoare altora. În timp ce te vaieţi zgomotos şi fără sens, şi strici şi ziua altora. Partea amuzantă e că creşti în acest climat şi nu-ţi dai seama că eşti parte din problemă până ajungi pe alte meridiane şi vezi cum gândesc alţii,” zice Ana, care stă tot în Germania.

Privirile oamenilor 

Pentru Ioana, o artistă boemă, stabilită în Anglia, un şoc cultural a fost când a revenit în ţară şi a redescoperit – pentru că le uitase – privirile răutăcioase, pline de prejudecăţi şi agresivitate, pe care oamenii, mai ales în oraşe mici, le aruncă persoanelor cu outfituri sau coafură mai excentrice.

“În Anglia, poţi umbla cu păr roz, cu pene de păun în fund sau cu un corn decorat cu glitter în frunte, şi nu interesezi pe absolut nimeni. Fiecare e ocupat mintal cu propriile lui priorităţi, şi-şi vede de treabă.” Dar când, după câţiva ani, Ioana a ajuns din nou în superbul oraş XXXX, s-a pomenit benoclată mitocăneşte (şi nu, nu e cazul să mă corectaţi, termenul “a benocla” înseamnă a te holba ca vita la poarta nouă) şi, pentru prima oară de milenii, a simţit cum i se redeschid traume din copilăria timpurie.

Aroganţa anumitor funcţionari 

“Peste tot în lume, reprezentanţii statului sunt un fel de customer service public. Ţi se vorbeşte amabil, politicos şi cu răbdare”, spune Mihai, care lucrează în SUA. “Când am ajuns aici, vorbeam o engleză execrabilă, am făcut doar blue collar work, dar şi aşa, oamenii din toate instituţiile au avut răbdare să-mi explice foarte calm şi civilizat tot ce nu înţelegeam şi să se asigure că sunt informat.

Când după asta vin în ţară şi se înfoaie la mine câte un cuconet de după ghişeu, e cringe pur. Nu mai am nervi de astfel de interacţiuni şi nu mai am motive să le suport.”

Xeroxurile de peste drum 

R. (nu vrea să fie numit) are o altă problemă, tot legată de instituţii româneşti. “Toate actele trebuie să fie în dublu exemplar, original şi copie. Toate declaraţiile, tot, dublu exemplar. Dar nu există copiatoare. Stai la o coadă lungă, ajungi la ghişeu, completezi actul şi în loc să scapi, ai obligatoriu drum la xeroxul de vizavi, să stai şi acolo la o coadă, şi apoi revii în instituţie, şi reiei statul la coadă. De ce nu există copiatoare ale instituţiilor, chiar şi contra cost? Dai aceiaşi 40 de bani, dar economiseşti o tonă de timp. Mi s-a explicat că instituţiile publice nu pot lucra cu bani. Dar asta e o imensă prostie şi o batjocură de timpul omului”.

Situaţiile ilegale ignorate convenabil de primării 

Când Marusia şi-a luat casă la Oneşti, într-un imobil cu patru locuinţe, a descoperit că fiecare dintre cele patru locuinţe avea o fâşie de grădină aferentă. Restul locatarilor îşi şi tratau grădina ca pe un teren personal, amenajaseră, sădiseră, care cum considerase de cuviinţă. Dar terenul nu figura în actele de proprietate. A început să umble pe la primărie, să cumpere şi grădina, dar, minune. Grădina nu era nici a primăriei. De câteva luni, Marusia caută să elucideze a cui e grădina de fapt, să nu facă investiţii ilegale pe tarlaua altuia, în timp ce oamenii de la primărie caută să se eschiveze cum pot

Vămile 

În fiecare vară, Doru străbate Europa cu maşina, să aibă câteva săptămâni de vacanţă cu familia. Peste tot, i se verifică doar documentul de identitate (CI). Vameşii români vor să vadă toate documentele maşinii, şi i se face în 30% din cazuri şi control în portbagaj. “Deşi nu arătăm, nici eu, nici soţia, a infractori sau traficanţi de ţigări, aşa ne fac să ne simţim.”

Tot legat de vămi, Doru are o poveste: “O dată, am adus şi nepoatele din XXX (Franţa) cu noi. Părinţii le făcuseră procură în Franţa că bunicii îi reprezintă şi transportă pe copii în România şi înapoi.” La intrare, a fost totul în regulă. La ieşire, a început tărăboi în vamă, că procura trebuia făcută în România (de părinţii din Franţa!). Abia cu relaţii şi aranjamente care au durat ceva timp s-a rezolvat ca bunicii şi cele două nepoate să-şi poată continua drumul în linişte.

Ţepele

Un alt “american” a hotărât, la un moment dat, să-şi cumpere casă în ţară. A vizitat mai multe imobile, printre ele un bloc în construcţii, al unui dezvoltator imobiliar. I-au plăcut schiţa apartamentului, dimensiunea, preţul, zona, condiţiile. A decis să cumpere. I s-a solicitat un avans şi s-a semnat un contract conform căruia casa trebuia să fie gata la o anumită dată.

Omul a plătit avansul şi s-a întors la muncă în State.

A venit data din contract, conform căreia trebuia să-şi ia noua locuinţă în primire. Minune. Nu era gata. Nici o problemă. A decis să aştepte.

Peste două luni, a cerut noutăţi. Casa în continuare nu era gata.

La un moment dat, după ce-şi luase gândul, dezvoltatorul l-a anunţat că locuinţa e finalizată şi că poate veni s-o ocupe, dar între timp, el se răzgândise şi a decis să renunţe la contract şi să ceară avansul înapoi.

“M-au luat cu o aberaţie absolut jenantă, cum că trebuie să aştept ca locuinţa să fie vândută cuiva, iar eu să-l caut pe ăla şi să-i cer avansul meu. Tu-ţi dai seama ce prostie? După ce omul a plătit preţ integral pe casă, să mai vină un străin căruia nu-i datorează nimic, să ceară bani.”

S-a pregătit să-l dea în judecată pe ţepar, dar când băeţii deştepţi s-au prins că treaba e serioasă, i-au înapoiat avansul. Cu o atitudine de “uite ce imensă favoare îţi facem”.

Copacii tăiaţi abuziv 

Asta e tema comună a tuturor românilor cu care am vorbit. Lipsa absolută de respect a autorităţilor, pe de o parte, şi a multor compatrioţi, pe de alta, pentru păduri, pentru parcurile de prin oraşe, pentru vegetaţia care asigură oxigenul necesar respiraţiei şi stabilitatea solului de munte. Nici nu are sens să dezvolt, că ideea o ştiţi toţi. O ţară civilizată îşi menajează-protejează-îngrijeşte zonele verzi, una încoţopenită în evul mediu îşi bate joc.

Concluzia: 

Un an-doi-zece de străinătate ar trebui să fie stadiu obligatoriu în viaţa oricui, cum era armata odinioară. Să mai ai şi alte modele în viaţă decât mentalitatea de acasă.

Foto: pixabay.com
 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger