Ultimul val de Black Friday

Viața pune prea multă presiune pe suflețelul tău delicat? A sosit momentul să te recompensezi. Nimic nu repară o zi rece și ploioasă ca un apel din partea curierului: Am un colet pentru dumneavoastră. Brusc, pe cerul sufletului tău răsare soarele și anticipezi cu înfrigurare bucuria pură care iese din colet.

Săptămâna asta examinăm ofertele partenerului nostru Marionnaud și, pentru că am văzut că vă place formatul zece produse de top, vă voi prezenta zece superoferte care merită înhățate cu poftă și cu nesaț, pentru volumul de plăcere pe care îl veți experimenta utilizându-le.

***

***

Reducerile de pe Marionnaud sunt grupate după procent, 20%, 30%, 40% și 50%, ceea ce poate fi un pic confuz, dar de asta sunt eu aici: să elimin confuzia și să ușurez concluzia.

Parfumul Dylan Purple de la Versace – 30% reducere pentru flaconul de 30 ml

Un parfum gurmand absolut sublim, care te face să te simți ca într-o ploaie cu suc proaspăt de portocale coapte, cu diferența că nu rămâi lipicios la final. La intersecția dintre fresh și dulce, îți transmite o bună dispoziție vibrantă din secunda aplicării. E ca vitamina C pentru spirit, iar oferta e must-have instant.

Tatti Lashes – Gene False 3D Brazilian Silk – 50% reducere

Dacă ai o zi în care nu-ți prea place ce vezi în oglindă, aplică gene false. Nimic nu te face să te simți instant regină cum o fac genele lungi și mătăsoase care dau mister și profunzime privirii. Fiind foarte lungi, ascund cu succes un machiaj mai puțin reușit. Iar dacă ai o întâlnire romantică, flutură din aceste gene interminabile și-l faci pe pețitor să piardă șirul ideilor.

Clarins Double Serum – 30% reducere pentru flacpnul de 50 ml.

E un ser „dublu” pentru că are două faze, cea pe bază de apă și cea pe bază de ulei, pentru o îngrijire cât mai complexă și mai completă. Hidratează datorită acidului hialuronic, netezește riduri, tonifiază, catifelează, hrănește pielea cu toate vitaminele necesare, extrase din 21 de plante, și îți șterge toate deciziile greșite din ultimii zece ani.

Ruj Estee Lauder Pure Colour Envy – Nuanța Almost Innocent – 30% reducere

Dacă ai un job serios de birou, care presupune să arăți profesionist, nuanța ideală de ruj e un „nude” sobru. Aproape inocent, îi spune și numele. În plus, beneficiezi de proprietăți de îngrijire și hidratare a buzelor, de persistență până în 10 ore și de faptul că stă exact unde-l pui, ceea ce, între noi fie vorba, e principala calitate a oricărui produs de machiaj.

Lancôme Mascara Lash Idôle – 40% reducere

Lumea e în extaz când vine vorba de parfumurile Lancôme. Mie îmi plac la nebunie rimelurile acestei companii de prestigiu. Intense, pigmentate, persistente, negre ca inima mea, lungesc și definesc chiar și genele pe care nu le ai. Aplicatorul curbat ajută la definirea și separarea genelor și repartizarea impecabilă a produsului, pentru că nimeni nu vrea gene lipite și boțite.

Marionnaud Skin System – My Complete Firmness Care – 50% reducere

În general, lumea tinde să ignore produsele brandului propriu al distribuitorului de makeup și să se concentreze pe firmele celebre. Dar crema Pro Age Lift de la Marionnaud Skin System e un produs care face minuni pentru tenul matur și extenuat, redensifică și redefinește contururile care tind să se lase afectate de gravitație. În combinație cu rollerul de cuarț roz, un instrument fenomenal pentru tonifierea mușchilor faciali, stimularea circulației și reducerea pungilor de sub ochi, e genul de ofertă care NU. TREBUIE. RATATĂ.

Parfum Flower By Kenzo – 40% reducere

Data viitoare când un gigel îți cere să fii feminină, cere-i cadou acest parfum. Să înțeleagă că feminitatea presupune investiție. 😀

Lăsând glumele deoparte, Flower by Kenzo este un parfum romantic, delicat și învăluitor, ca mângâierea unei femei îndrăgostite. Un parfum faimos printre amatoarele miresmelor rafinate, o capodoperă care l-a pus pe hartă pe maestrul parfumier Alberto Morillas, Flower by Kenzo e magie de la primul contact. Și acum, e disponibil de Black Friday la un preț imbatabil.

Păstrează riposta pentru gigel de luni încolo. Tu cumpără-l acum, la reducere.

Crema multicorectoare Biotherm Blue Pro Retinol – 40% reducere

Despre importanța retinolului în îngrijirea pielii mature, despre miracolele pe care le face am scris în repetate rânduri. De aceea, iată o ofertă de neratat pentru doamnele de o anumită vârstă.

Combinația între pro-retinol, un derivat al retinolului care stimulează regenerarea celulelor pielii mature și implicit, un aspect tineresc și fresh, niacinamidă, un excelent ingredient care tratează iritații și imperfecțiuni, și extractele de plante care hidratează și hrănesc, e practic suma tuturor nevoilor tale de îngrijire. Mixul e unul imbatabil, de aceea, și rezultatele se văd incredibil de repede.

Armani Acqua di Giò, 30% reducere pentru de 30 și 50 ml

Aici nu e nevoie de poză, pentru că toată lumea știe cum arată Acqua di Giò. Frații noștri, tații noștri, prietenii noștri folosesc Acqua di Giò, Dacă treci prin metroul bucureștean într-o zi banală de joi, vei simți o dâră de Acqua di Giò.

E cadoul perfect pentru bărbați care se laudă că ei sunt bărbați, ca și cum ar fi un merit special, nu o loterie genetică, și care vorbesc pe un ton superior despre pix… dificarea masculului contemporan. Sigur, mie mi se par cei mai plictisitori bărbați, dar dacă tu ții la unul dintre ei, your call. Profită de superofertă și bucură-ți prietenul cu parfumul lui preferat.

Collistar set de îngrijire corporală – 40% reducere

Să vorbim iar despre ce ne aduce vârsta matură: depozite adipoase localizate acolo unde, de obicei, nu ți le dorești. Și accentuarea celulitei.

Acest set constă din a) un ser tratament concentrat pentru drenarea și tonifierea corpului, cu minerale de la Marea moartă și fior di sale din Sardinia

b) două bandaje cu care îți legi zona tratată, pentru a asigura absorbția și acțiunea serului.

Uite așa:

Poți folosi setul pentru orice zonă care te nemulțumește: brațe, picioare. șolduri, abdomen. Bandajele se pot spăla și reutiliza.

***

Asta e selecția mea. Tu, desigur, ai libertatea să alegi ce te încântă pe tine. Vizitează site-ul Marionnaud aici, ca să știe și oamenii de unde vii și cine te trimite (reamintim: mai multe articole de îngrijire!!!), și fă-ți plinul de cadouri. Ofertă valabilă până pe 26 noiembrie.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading