10 august nu trebuie uitat

Ieri, m-am dus să protestez echipată cu tot ce trebuia. Mască de vopsitor cu filtre pe buze şi nas, ochelari de protecţie pe ochi. Apoi, m-am uitat la mine în oglinda retrovizoare a maşinii prietenei care mă aducea şi mi-am dat seama că arătam a Michael Jackson sărit de pe fix din ultimii lui cinci ani de viaţă.
Aşa e normal să se deplaseze un cetăţean liber într-o ţară care, deocamdată în acte, e liberă şi democratică? Să-şi pună chestii pe faţă, de teama propriilor autorităţi?

Desigur, veţi spune voi, ieri protestul a fost paşnic. Jandarmeria avea un aer spăsit. Ca masculul dintr-un mariaj abuziv, care şi-a caftit prima oară nevasta, dar încă nu ştie la ce să se aştepte, deci încă face pe umilul după primele violenţe, până instaurează rutina comportamentului violent.

Se vedea din costumaţie – că, de data asta, aveau doar uniforma pe ei, nu echipamentul de bubuială, pe care pasămite pe 10 august îl avuseseră preventiv, că le ghicise Urania în horoscop că va fi caft, iar pe 11, erau doar în bluza albastră, că Neti Sandu le zisese că astrele prevăd pace în lume – cum ziceam, se vedea din costumaţie că plimbările noastre prin Hornbachurile şi Dedemanurile patriei vor fi fost în van – pe moment.

Subliniez: pe moment. Pentru că violenţa abia a început.

Probabil că va fi linişte şi în seara asta, probabil şi în următoarele, până când acest val de proteste se va stinge singur, că pleacă lumea în Grecia, Turcia şi Bulgaria, în ultimul val de concedii – dar se va repeta, cu bonus de 20%, la următoarea lege nesimţită, care să mai justifice un abuz sau să dezincrimineze o infracţiune. La următorul motiv legitim de protest.

Ce putem noi face – pe moment?

Să luăm toate măsurile legale pentru ca aceia care au abuzat să plătească.

Ai urme vizibile ale bătăii jandarmilor, sau probleme respiratorii în urma gazelor? Mergi imediat la IML, să existe un certificat care să ateste lucrurile astea. Apoi, contactează pe minimum unul dintre avocaţii care oferă consiliere juridică în această situaţie. Am văzut trei oferte pro bono pe Facebook numai ieri. Procurorii de la Tribunalul Militar Bucureşti s-au autosesizat şi deja anchetează situaţia. Depune plângere penală, şi insistă să ţi se facă dreptate.

Nu permite ca violenţa pe care ai suferit-o alaltăieri că capete caracter de rutină şi NU o trece cu vederea. Recunosc, abia aşteptam ieri să dea cineva în mine fără motiv, să îi târăsc până-n CEDO, dacă era cazul.

Nu te lăsa intimidat. E şi ţara ta, nu doar a lor, iar dreptul de a protesta este deocamdată liber. Nimeni nu are dreptul să-ţi însceneze circ ieftin cu ultraşi, să atenteze la integritatea ta fizică.

Foto: capital.ro

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. AdrianS says:

    Intrebarea mea este daca stiti ca se poate depune plangere si daca nu ai urme care sa necesita interventii medicale sau certificat IML.

    Daca ai fost intr-o zona unde crezi ca nu se justifica folosirea gazelor si ai fost gazat pana cand te-ai gandit serios sa-ti cumperi masca, parerea mea ca ar trebui sa depui plangere oricum.

    Procurorul care analizeaza interventia s-ar putea sa poata folosi aceste chestiuni pentru a condamna disproportionalitatea masurilor, chiar daca in cazul tau nu prea au cu ce sa te despagubeasca, cine a decis in mod arbitrar sa faca asta, tot va avea de suferit consecintele. Daca asteptam pana cand luam bataie sa ne sesizam… pai… nevermind, just a thought.

    Eu de exemplu, cand era inca lumina eram in zona aia cu gura de metrou de pe kiselef. S-a dat si acolo, as avea justificare, dar era cam aproape de zona unde reclama ei incidente. Dar in mijlocul pietei sau in partea cealalata, la muzeu, ce justificare mai are? Forta asta excesiva este si ea ilegala si o problema in sine, chiar daca ar putea fi justificata altfel. Pe 10 nu poate fi justificata.

  2. Lorena Lupu says:

    Aşa este.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger