Nici nu e un prieten, pentru că îl cunosc de prea puţină vreme. Nici nu-l pot numi cunoştinţă, pentru că nu poţi numi cunoştinţă un tip cu care te cunoşti de câteva zile şi deja vă citiţi gândurile sau gen. Şi nici amor la prima vedere, pentru că am stabilit de comun acord că avem o comunicare mai profundă şi mai specială decât banalul şi plictisitorul futut
(După care principala preocupare devine cum să-l faci pe om să înţeleagă că faptul că v-aţi futut nu înseamnă că te-a câştigat la belciuge şi poate să te fută la cap cu cretinătăţi şi/sau să-i subliniezi în mod repetat că nu o să-i faci vreodată ciorbă, iar în asemenea condiţii, comunicarea magică dispare definitiv şi iremediabil. Absolut neinteresant.) Deci, e aşa, o chestie nedefinită, drept care nu o definim. Dar mie îmi place să fac chestii pentru oamenii cu care am chestii nedefinite, de aceea îi fac publicitate – pe – un – suc.
Ideea e că băiatul ăsta e în anul II de masterat la coregrafie şi dansează cam aşa.
Bun, pe lângă aptitudinea de a se răsuci armonios şi supranatural în jurul propriei persoane, Vlad (aşa îl cheamă) are încă ceva: ştie, nu ştiu cum dracu, să te înveţe să te răsuceşti şi tu armonios şi supranatural în jurul propriei persoane. Pe bune: chiar dacă arăţi ca un sac de linguri de lemn sau ca un munte de osânză. OK, şi face un workshop concentrat de 10 zile, special pentru începători. Amănunte şi înscriere aicişa.




Yep, he’s gay. Si ma’ndoiesc sincer ca mai sta asa erect la poza daca’i fac io saltu’ vrabiutei in spate cu rasucire pe stanga.
ai fi surprinsă cât de erecţi stau unii în pofida intemperiilor vremii.
cine-a avut ideea sa nu va futeti?
Io, desigur.
ca de obicei, te-ai amestecat in viata lorenei. pizda intruziva!
Da, ma. Imi place s’o atac la persoana de fiecare data. Ma susprinde sensibilitatea ei de vagin de fata mare si nu ma pot stapani.
sau eşti pur şi simplu ofticată şi atât. tu, marghioalo, faci parte din aceeaşi categorie de luzări penibili căreia îi aparţine şi manţog. şi anume: pe voi nu vă interesează să faceţi lucruri noi cu voi înşivă, să vă autodepăşiţi limitele şi să vedeţi ce vă poate oferi viaţa. nu vă interesează decât să vă minţiţi pe voi cât sunteţi de mari şi de tari. de aceea iubiţi şi toleraţi proştii autentici şi vă oftică la culme inteligenţa altora, pe care ştiţi că nu-i puteţi domina.
şi cum încercaţi să le daţi în cap? combătându-i intelectual? nu, că nu faceţi faţă. vă legaţi de prostioare infime, căcaturi mici, apoi când ăla se satură şi vă trimite-n pizdele mamelor voastre proaste, vă văicăriţi că nu vă savurează umorul. marş la tomberon.
bai, da explicati-mi si mie ce plm v-a innebunit baiatu asta? are breton si vorbeste cu perfectu’ simplu, e plinut si are un tata ca daddycool. treziti-va in pula mea. nu e ca si cand ar fi geisan statam.
MILF, nu eu m’am futut cu el. Numa Lorena nu era in perioada aceea a vietii in care nu dorea sa’si depaseasca limitele. Asta e, intelegerea e umana, iertarea e divina, fututu’i neasemuit. Sau ma rog, in cazu’ ei, a fost.
da, milf. pe mine una m-a înnebunit în sensul intoxicării, al insistenţei în mârlănii. după ce te intoxici cu ceva şi borăşti câteva zile nu te poţi abţine să nu-ţi aminteşti senzaţia. Şi uşurarea: I’m alive!
bai, daca borasti sunt 2 cauze: ori esti gravida, ori nu ti-a priit ce-ai mancat.
făcusem o COMPARAŢIE. FIGURĂ DE STIL. Ştii, am presupus despre tine că, unlike Marghioala, eşti omul care poate procesa şi alte enunţuri decât cele de genul “Ana are mere”.
asa-i ca n-ai presupus si ca pot face ironii atat de fine incat numa’ un rebusist le-ntelege?
aşa-i că n-ai presupus că ironia mi s-a bărut retardă şi de căcat şi am taxat-o ca atare?
credeam că, văzând patternul urmat de marghioala, te-ai prins că e un drum pe care nu e indicat să-l parcurgi cu mine. dar nu, nu te-ai prins. deci eşti mai puţin inteligentă decât aş fi crezut. îmi cer scuze că te-am supraestimat.
nu. sa-ti zic sincer, am presupus ca n-ai inteles-o.
bai, da esti incorigibila, sa mor io. imediat te infurii. se vede in plm ca nu te mai intereseaza sexu de-o vreme.
chiar nu mă înfurii. casc. scoţi aceleaşi clişee plictisitoare legate de sex, borţoşenie şi muie care au făcut din prietena ta marghioala diva şorţului de bucătărie. you can do better than that, i hope.
Ana are două mere… 🙂
lotus, faci yoga?
cu tine nu cred..
băi, în ultima vreme nu mă mai interesează sexul. pentru că limitează şi banalizează relaţiile dintre oameni.mă interesează să încerc chestii noi.
dar nu despre mine şi sexualitatea mea retrogradă era postarea.
Ma, de’aia io nu ma fut cu parintii mei.
Lorena, ideea cu nefututu’ n’a fost buna. Io nu stiu ce limita vrei tu sa depasesti, da’ dumnezeu sa ma fereasca, n’am fost acolo si nici nu vreau s’ajung. Totusi, chestiile mici conteaza mult. Fututul este una din ele.
am cu cine să mă fut.
vreau să depăşesc limita acelui raport bărbat – femeie care înghesuie o afinitate în matca tradiţională care, în cele din urmă, nu face decât să distrugă magia tatonării iniţiale.
poti sa te faci duhovnic.
Ie oameni cu care te futi si ie oameni cu care nu. Viata’i simplu, gandirea’i periculos.
ca de obicei, n-ai înţeles nimic. insist: nu despre mine era postarea.
Tu scrii ce poti, io’nteleg ce vreau.
trucul clasic: “maschez incapacitatea în intenţie”. sooo predictible.
Bine, ma. Nu era despre tine. Era despre el. El care se incadreaza in categoria oamenilor cu care nu te futi. Prin nelimitarea ta la nefutut, l’ai limitat ca prezentare printr’o chestie care te defineste pe tine mai nou. Ce legatura avea faptu’ ca nu te futi tu cu el cu descrierea? Spuneai simplu ba, asta e un om si face cutare. Si’atunci era despre el.
But vanity, oh vanity…
dacă scriam doar cine e şi ce face, ar fi apărut fix 3 comentarii de la 2 elitişti. aşa, am atras atenţia asupra postării, ai făcut gură, ai urcat-o în zelist şi în best of the day la wordpress. ţi-ai făcut treaba, poţi să iei o pauză,
Lasa, ma, comentariile, ca la cate countere de vizite ti’ai pus, aia era, nu erau comentarii da’ oamenii citeau. Totu’ e despre tine, Lorena. Chiar si’atunci cand n’ar avea de ce sa fie. Da’ dupa cum ai zis tu, care’am facut gura, am atras atentia asupra subiectului mai mult decat ai fi facut’o singura. Cu placere, Vlad. Te’as fute.
“Şi după aia te-aş teroriza cu telefoane, te-aş pune să faci piaţa şi aş găsi zilnic un motiv să te pisălogesc cu ceva.”
Nu, Vlad, nu vrei asta. 😀
io am banuit ca ai niste mici deviatii de cand ziceai de JRM si bendeac. acu’ si cu vlad. scuza-ma, la faza cu hotaratu’ sa nu-l futa, mi se pare mai normala Lorena.
Ei scuza’ma acu’ daca nu ma’ncadrez in limitele normalitatii. Scuza’ma. Draga, ipotetic te’as fute si pe tine. Practica imi omoara chefu’.
apai pentru marghi ii bun asa mobil ca ar putea sa dea mai incet focu la sarmale cu picioru in timp ce da limbi.
milf, da tata-so lu jason statham cum ii?
Stie el, Ostap, ce stie. E bine sa ai deschiderea larga, ca barbat. Mai ales la portofel. Nu de alta, da’ inca e sezonu’ de vara, greturi si pretentii. Oala de sarmale mai pe la pomana porcului incolo.
ba, nush, ca nu scrie pe blogul lui. da’ banuiesc ca-i dumnezeu.
io din postu’ asta am inteles ca numa’ cu tipu’ ai stabilit sa nu te futi. da cu tipa ce-ai?
n-o cunosc.
Totusi, de ce danseaza cu Harry Potter?
pentru că Lord Voldemort nu era disponibil pe moment. 🙂
Ba nefututilor, numai pula si pizda aveti in cap, tragu-va pula-n mamicilile voastre de ghertoi intelectuali!
“faptul că v-aţi futut nu înseamnă că te-a câştigat la belciuge”, pai asta in lumea animala este normalitate. Dupa, leoaica isi vede de treaba ei, face pui si ii mai si apara sa nu-i manance tatal. In privinta experimentatului, incearca si tu “o comunicare mai profundă şi mai specială decât banalul şi plictisitorul futut”, poate reusiti 🙂
gata, băi. am înţeles, introducerea aia e f. bună că atrage atenţia, dar e mult prea bună în sensul că vă rămâne creierul lipit acolo şi nu citiţi mai departe, ca un popor de creiere neoxigenate care nu procesează mai mult de o singură idee.
io am citit si finalu’, sa stii.
mi-a placut aicisha.
ei, bravo.
Sotu are la firma vreo 4 baieti din astia care cara materiaele si cu sticla aia e complict ca s-o urci pe platforma si fac o groaza de pozitii din astea. Daca ramane fara servici sincer pot sa vorbesc cu sotu sa il ia la noi la firma ca au cam inceput oamenii sa isi puna iar termopan sincer.
Dar sa stie o treaba.Munca e munca gagicile sunt gagici! Noi nu ne in curcam aicea!
Azi fac friganele.
Ai dreptate, da’ mai deschide si tu fereastra, sa ajunga oxigenu’ la popor. Si, vezi sa fie fereastra aia buna, nu cea care da in spate. Cu usile, nu-ti recomand, trebuie sa te uiti cu atentie pe vizor 😀
Altă remarcă de o inteligenţă rară. Să deschid eu fereastra aici, să-ţi ajungă ţie oxigenul acolo. Ce zici? Ce-ar fi să mănânc eu aici, să te saturi tu acolo? Sau să iau eu salariul tău aici, să trăieşti tu acolo?
Era vorba sa dai, nu sa iei.
A, deci dacă ridic eu toporul aici, ţie ţi se fisurează craniul acolo. Bine, mă duc să-l caut.
Mircea Popescu are dreptate. Dacă eu îi dau lui o muie, plăcerea e de partea ta.
de unde ştii? la câte inepţii a debitat azi, cred că dimpotrivă.
Hm, daca n-ar fi existat un precedent (dsoara-dimpotriva.weblog.ro) te-as fi botezat cu numele asta 🙂
“aicişa” n-ar trebui scris “aici-şa”? Adică nu e format din “aici” şi “aşa”?
Forma corecta e “aciişa”