Aceste clişee ne îmbolnăvesc de ficat: “Bărbaţilor le plac femeile proaste”

Din când în când, mai răzbate pe cerul senin al mimesisului de comunicare pe care-l adoptă anumite dudui câte un clişeu despre bărbaţi, care te strepezeşte. Şi principalul argument cu care se consolează nişte duamne intens ignorate este că, pasămite, bărbaţii nu le suferă de deştepte ce sunt ele.

Rectificare: bărbaţii care sunt bărbaţi adevăraţi şi nu pulifrici meschini ADORĂ femeile deştepte. Mulţi tipi m-au combinat pentru că au crezut că am sâni mari, apoi mi-au dat sutienul jos şi s-au prins că e un push-up cu două perechi de şosete de lână înăuntru, apoi am intrat în vorbă şi m-au cerut de nevastă. Pentru că bărbatul adevărat e amuzat, sedus, fascinat de femeia cu personalitate şi creier. Ăla care vrea doar vagin şi supunere oarbă e de obicei prost de behăie. Şi nu poţi pretinde să nu existe şi proşti de behăie. Că doar mama proştilor lucrează în trei ture şi nu oboseşte niciodată.

Într-adevăr, există anumite simulacre de inteligenţă care enervează / obosesc un bărbat, dar acestea au acelaşi impact faţă de o femeie, un marţian, un perete sau o minge de fotbal. Şi acestea sunt:

a) Făcutul pe deşteapta.
E câte una care ţine neapărat, într-o singură seară, să-ţi facă expozeu de cultură generală, locotenentă şi soldată, de la Alexandru Macedon la temele şi motivele lui Ulise de James Joyce şi de la zeităţile Mesopotamiei la teoria geniului pustiu la Eminescu. Deşi tu te înscriseseşi la o bere şi o piţă.
Sentimentul “mai taci, fă!” e unanim.

b) Divagaţia
E o categorie de duamne care, aşa cum omul beat nu ştie să ţină linia dreaptă, nu ştiu să-şi ţină argumentul ţintit. Pornesc spre Mecca, apoi cotesc spre Medina şi ajung la Damasc. Şi uită de la A la B ce voiau să demonstreze, dar o fac cu cuvinte frumoase.
Sentimentul “mai taci, fă!” e unanim.

c) Criticatul de soacră.

E câte una care crede că se impune dacă are mereu observaţii de făcut şi ceva de reproşat. Dacă ăla se va da constant peste cap să bifeze o listă de obligaţii şi, când s-o gate, “băăi, vezi că n-ai şapcă”, sigur, viaţa lui va căpăta un sens.
Sentimentul “mai taci, fă!” e unanim.

d) Limbariţa

Fie că eşti bărbat, fie că eşti femeie, te prinzi când interlocutorul are nevoie de o pauză. Se vede pe om. Cu condiţia să te uiţi la el. Dar chiar să te uiţi. Deşteptul / deşteapta cu limbariţă însă n-are mamă şi n-are tată. Focusul lui nu e pe “cum se simte interlocutorul meu” ci “cum să-i demonstrez interlocutorului meu ce tare sunt”.
Sentimentul “mai taci, fă!” e unanim.

e) Datul de directive

Îi ştim cu toţii pe oamenii ăia, îngrozitori indiferent de sex, care au impresia că s-au născut cu un act de proprietate asupra universului. Şi care ţi se adresează direct poruncitor, chiar dacă nu te cunosc şi nu ai nici o datorie faţă de ei.
În mod bizar, dacă un bărbat face asta, e categorisit direct şi corect drept un “căcat cu ochi”, pe când o femeie este considerată frecvent inteligentă. Poate pentru că lumea vede rar femei care bat cu pumnul în masă şi e uimită. Dar în esenţă, o dovadă de inteligenţă e să te prinzi până unde ţi se întinde plapuma.
Şi, da, sentimentul “mai taci, fă!” e unanim.

f) Nerecunoştinţa

Nerecunoştinţa nu e specifică unui singur gen, ci unei tipologii de caracter. Dar, pentru că tratăm femei care se dau deştepte, nerecunoştinţa lor e aşa: “Ce dacă Vasile mi-a făcut / mi-a adus / mi-a aranjat / mi-a etc. MI SE CUVINE!”
Din punctul meu de vedere, misecuvenismul, indiferent dacă e bărbătesc sau femeiesc, dovedeşte o infirmitate sufletească teribilă. Incapacitatea de a aprecia eforturile altuia nu e şi nu va fi niciodată o dovadă de inteligenţă ci, invers, una de prostie hâdă, neagră şi densă.
Concluzia?
Categoric, sentimentul “mai taci, fă!” e unanim.

Şi da, bărbaţii inteligenţi iubesc femeile deştepte. Nu doar că le iubesc; uneori li se abandonează periculos.