Azi, e ziua internațională a tineretului. O zi menită să atragă atenția asupra problemelor specifice celor foarte tineri. O inițiativă lăudabilă, pentru că mulți tineri se nasc în familii care nu-i susțin și nu fac decât să-i tragă în jos, și asta îi duce la opțiuni limitate pentru viețile lor, și implicit, la decizii greșite.
Noi nu suntem milionari, nu avem posibilitatea să deschidem școală caritabilă privată, dar putem face lucruri mici care, adunate, să creeze un mood diferit pentru tinerii noștri.
A) Nu le mai vorbi de sus
Da, ok, ai mai mulți ani. Dar dacă lucrezi tot pe minimul pe economie și patronul te cheamă când vrea din ziua ta liberă, fără să ți-o plătească, e dovada că mai mulți ani nu înseamnă decizii mai înțelepte legate de viața ta.
Și chiar dacă iei cele mai înțelepte decizii legate de viața ta, nu ai niciun motiv să o arzi arogant și superior față de persoanele tinere. Mai ales că și ei știu lucruri pe care tu nu le știi. Ei înțeleg, de exemplu, tehnologia modernă, cu o viteză pe care tu nu o vei putea egala, indiferent de ceea ce faci.
Nu te costă nimic să le arăți bunătate și să ai un pic de răbdare cu ei.
“Da, Lorena, dar am un clip cu tine care rantuiai la unul de pe Tiktok”. Păi da, dar nu pentru că era tânăr, ci pentru că era bădăran nesimţit.
B) Încurajează-i
E 2023 şi încă aud părinţi cu lozinca: N-o să se aleagă nimic din tine,
Pe bune?
Şi apoi te miri dacă te sună poliţia că a găsit droguri la el, la 17 ani.
Ce zici să nu mai tragi tinerii în jos, ci să le spui că pot să viseze la mai mult şi că pot realiza mai mult? Să-i încurajezi să înveţe, să-şi cultive îndemânările şi înclinaţiile naturale, să persevereze şi, pas cu pas, să ajungă să fie plătiţi pentru asta?
Comentariile aiurea nu fac decât să deprime şi să demoralizeze. Nu contează cine te-a rănit pe tine, dar uite o idee: ce zici să rezolvi problema cu ăla şi să nu-ţi descarci frustrările pe nevinovaţi?
C) Ajută-i cu abilităţile practice
Azi, mi-ar plăcea să pot face reparaţii casnice, să nu fiu nevoită să stau după un dorel. Dar tata nu a fost alături de noi în copilărie, iar bunicul era de părere că o fată nu are ce să caute cu scule în mână. Las’ că te măriţi şi face ăla.
Unu, nu presupuneţi că acel ăla, doar pentru că deţine cuc, are vreo îndemânare sau bunăvoinţă. Şi doi: nu porniţi de la ideea că trebuie să ne mărităm. Unele n-am avut această dorinţă niciodată. Învaţă-ţi fata să repare prize. Mai bine aşa, decât să ajungă să atârne de un bătăuş beţiv, care oricum nu face nimic pentru familie, şi să aibă şi prize stricate, şi ochi vineţi.
D) Discută cu ei despre cărţi, muzică şi filme
Ce incult e tineretul din ziua de azi, OMG.
Nu. Tineretul are propria lui cultură, cum s-a întâmplat în fiecare generaţie, iar adulţii nu înţeleg, pentru că se văd prea presus pe ei înşişi.
Acum, dacă vrei ca pe lângă această cultură specifică generaţiei să aibă acces şi la ceea ce numim cultură generală şi repere universale, am o veste pentru tine: nimeni nu se naşte învăţat. E cam treaba adultului să-i ghideze cu blândeţe. Am zis cu blândeţe, da? Că dacă o faci cu aroganţă, mai mult îi înstrăinezi.
E) Avertizează-i, când îi vezi în situaţii periculoase
Dacă vezi, să zicem, o fată tânără, într-o relaţie cu un individ abuziv şi manipulator, care o gaslight să creadă că oricum nu găseşte mai bine, discută cu ea. Nu de pe o poziţie de superioritate băşită, subliniez iar. Superioritatea băşită îi face pe oameni să-ţi respingă mesajul, chiar şi atunci când, ipotetic, spui ceva corect.
Comunică blând, empatic şi afectuos şi fă-i să înţeleagă că au dreptul la respect şi la cineva care să le preţuiască prezenţa. Mai bine o singurătate echilibrată decât un şir interminabil de abuzuri.
F) Şi la final, înţelege-i.
Cum să asculte la 16 ani manele cu cuvinte urâte? Fix asta făceai şi tu la vârsta lor. Ascultai BUG Mafia, sau Paraziţii, sau gangsta rap american. Nu auzeai cuvintele şi nu le procesai. Cât timp ritmul era catchy, ţopăiai pe el până dimineaţa.
Nu mai avea pretenţia ca tinerii să aibă maturitatea ta. Maii degrabă, aminteşte-ţi câtă minte aveai tu la vârsta lor şi ce tâmpenii monumentale făceai. “Dar eu nu făceam, Lorena.” Înseamnă că te ţineau tac-tu şi mă-ta sub papuc. Dar îi invidiai cu spume pe cei care plecau cu cortul în Vamă să bea bere şi să cânte la chitară până dimineaţa şi ai fi vrut să fii în gaşca lor.
***
Dacă îţi plac textele care nu cruță nimic, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.


Sh*t They Say