Cum procedăm cu mincinoșii?

Foto: DigiPD

Acest text mi-a fost inspirat de o conversație auzită în metrou. Una se plângea că boufriendul minte cum respiră. Că l-a prins de nenumărate ori. Că nu se poate baza pe el cu nimic. Și prietena ei o întreabă: Dar de ce nu-l părăsești? Răspuns: Pentru că m-am săturat de singurătate.

Toți cunoaștem genul de individ – sau de individă. Mint de îngheață apele, și nu pot altfel. Și iată cum procedăm cu ei / ele.

1. Întâi, te asiguri că ai relația adecvată pentru a pune întrebări, sau că întrebările pe care le pui te privesc.

Se mai nimerește câte un băgător în seamă aiurea care îmi află numărul de telefon de la cunoscuți comuni și mă sună direct cu video, pentru că atâta educație a primit de la madam mă-sa. Eu am uneori telefonul pe silenzio stampa, și atunci apelul se oprește de la sine. Sau dacă îl am cu sonor, dau reject. Unii se prind că treaba nu funcționează așa și abandonează, dar sunt și cretinii în formă deosebit de gravă. Ăia cu „de ce nu rasp????”

NIMENI NU ARE OBLIGAȚIA SĂ RĂSPUNDĂ, DACĂ NU TE CUNOAȘTE!

În caz că nu ai înțeles-o din prima:

Acum, dacă ești o fată cu educație tradițional – pastorală (de oaie, adică), tinzi să te scuzi, să pierzi teren în fața unui băgător în seamă aiurea și să inventezi pretexte. Alea nu mi se par minciuni. Pur și simplu, ăla NU e în relația adecvată să-ți ceară socoteală pe timpul tău și pe ceea ce preferi să faci, respectiv să nu faci. Bine, și aici, eu pun piciorul în prag. 1. Cine sunteți? și 2. Cum vă permiteți să mă apelați video fără consimțământul meu acordat în prealabil?

Întrebările impertinente de la necunoscuți trebuie tratate cu hai sictir detenmorțiitei, la exact nivelul lor. Bine, nu pe Facebook, că acolo îți iei tu restricție.

***

Abia acum intrăm în materialul propriu-zis al articolului: Ce ne facem cu mincinoșii din viețile noastre.

Ești într-o relație de iubire RECIPROC STABILITĂ. Nu, nu una de „Geta e nevastă-mea, dar încă nu știe asta”. Sau de prietenie RECIPROC STABILITĂ. Sau într-una profesională, unde contractul stipulează ce ai de revendicat și ce întrebări ai de pus. Atunci:

2. Vei începe să remarci diferențe notabile între ce spune persoana și ce face. Și atunci, în loc să te păcălești tu pe tine că e ok, merge și așa, și să închizi ochii, începe să pui întrebări de baraj. ”Nu te supăra, dar ai zis că o să.” Dacă omul îți spune deschis: „măi, am încercat, dar au intervenit factorii x, y și z, îmi pare rău”, e posibil să spună adevărul. Dacă te ia cu „ești nebună, eu nu am zis niciodată așa ceva”, e clar că ai de a face cu un mincinos sau o mincinoasă.

3. Vei începe să remarci variațiuni în poveștile pe care ți le spune. În versiunea 1, învinge Făt Frumos, în a doua zmeul, și peste două zile, Făt Frumos nici nu părăsise palatul părintesc.

Din nou, e momentul să pui întrebări de baraj. Dar stai, ieri ai zis că… Și peste trei ore, ca din întâmplare: auzi, dar cum a fost de fapt cu Făt-Frumos și zmeul?

Variațiile minore sunt acceptabile, pentru că, la rememorarea unei întâmplări, îți amintești și tu mai multe detalii: că zmeul purta șapcă albastră și Făt-Frumos tricou cu Metallica, și înainte de bătaie, zmeul l-a întrebat pe Făt-Frumos când are de gând să-i dea suta aia înapoi. Asta nu înseamnă că minți intenționat, ci că memoria ta dezvăluie noi și noi amănunte. În schimb, șirul evenimentelor e aproximativ același.

Dar când povestea e o dată hăis și a doua oară cea, ȘTII că asiști la un exercițiu de improvizație la liber. În general, mincinoșii își uită minciunile și improvizează în alb a doua zi.

4. Și dacă subliniezi diferențele între variante, mincinosul sau mincinoasa o să se lepede rapid de caracter și o să înceapă să te acuze de toate tâmpeniile pământului.

Un lucru pe care îl urăsc mincinoșii e să fie expuși și luați la întrebări. Și atunci, tactica clasică e să ridice ei tonul peste tine, să ducă discuția hăt în boscheți și să inventeze acuzații absolut șocante.

NU cădea în capcana defensivității. Vai, ai înțeles greșit, nu e așa, etc. Atunci, ești ca o echipă de fotbal slabă, care a bătut în retragere și a lăsat mingea să-i intre în careu, și se strofoacă să apere poarta de gol.

NU. Îi spui sec și tăios: Lasă vrăjeala, nu mai inventa rahat, ne ținem de subiectul care într-adevăr creează probleme, și anume asta și asta.

Mă vezi cum fac cu comentacii care încep să bată câmpii că vai, Loreno, eu nu am auzit de tine, sub o postare care e despre orice altceva. Întrebarea mea e mereu formată din trei cuvinte, și numai trei. Legătura cu subiectul?

Așa și cu tentativele de contratac pe bază de BS. Legătura cu subiectul? Și o ții pe subiect până când primești un răspuns verificabil, bun sau rău. Pe care îl și verifici de față cu mincinosul, și dacă verificarea nu coincide cu versiunea lui, îl întrebi ce propune.

5. Dacă își dă seama că l-ai citit / ai citit-o, se va răzbuna inventând o serie de acuzații mincinoase, de data asta total din senin, ca să creeze o narativă în care și tu ești la fel de jigodie.

„Ai zis ieri că facem cutare.” (Conversația NU a existat, iar dacă îi spui că nu a existat, triumfă: Vezi, și tu minți, și tu mă scoți pe mine vinovat(ă).

„Am stabilit că nu știu ce.” (Tu nu ai stabilit absolut nimic de genul.)

„Dar ți-am trimis banii, pe cuvânt! Recunoaște că vrei să mă faci să plătesc de două ori!”

Evident că home bankingul tău arată negru pe alb altceva. Iar când tu scoți extras de cont să arăți că n-a venit nimic, și-i ceri extras de cont cu dovada plății, afli că ești materialistă, teroristă, comunistă și securistă.

Singura soluție: un șut amplu și glorios în partea dorsală. Dacă e iubit sau prieten, e simplu. Cine recurge la un asemenea comportament nu îl va schimba pentru tine. Probabil că are probleme mintale sau emoționale pe care nu e sarcina ta să le rezolvi și nu ai competența s-o faci. Iar dacă e angajator / colaborator, singura soluție e ruperea definitivă a contractului și a contactului. Oricum, nu te poți aștepta la nimic bun de la acest gen de om. În jocul de iluzii al unui mincinos, nu faci decât să pierzi timp, resurse, respect de sine, încredere în oameni, și să-ți umpli viața de negativitate și de furie.

Singura excepție e dacă ai un job la care ții, banii vin la timp, patronul e ok, dar ai o japiță de coleg. În acest caz, tratezi japița ca pe mobilier, nu întrebi nimic, pentru că e clar că vei primi doar manipulare și minciună, menții interacțiunea cât poți tu de distantă și de concisă, și dacă ai de interacționat, soliciți ca discuțiile să aibă loc numai în scris, ca să ai dovezi, în caz că auzi că „ați stabilit nu știu ce”. Ceri dovada scrisă a respectivei stabiliri, respectiv mailul care să arate consimțământul tău. Și explici: gigel aici de față are tendința să confunde realitatea cu ficțiunea, prin urmare, colaborăm doar în scris, să-l ajutăm să le separe.

Nu uita: există putere în adevăr.

***

Dacă îţi plac articolele, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading