De ce botezăm iarna?

A murit un copil. Mai exact, un bebeluș.

A murit în spital, în urma unui stop cardiorespirator. De ce? Pentru că aceleași mămicuțe și bunicuțe care înfofolesc în exces odorul familiei, la orice pală de vânt, și țin casa neaerisită cu zilele, să nu cumva să-l tragă curentul pe puișor, consimt orbește și nu au nici o problemă cu ideea de botez, de obicei în apă rece de-ți face uretra țurțuri, în lunile de iarnă. Și mai era și Suceava. Zona în care iarna ESTE iarnă, nu o săptămână de zăpadă și trei de mocirlă, apoi apar concetățene de etnie conlocuitoare cu ghiocei, cum e în București.

E bizar, cum, în fața balivernelor religiei, orice spirit matern de conservare dispare ca șters cu buretele. Și, după cum o arată consecințele, nu e doar bizar. E tragic.

Eu cu religia în sine nu am nici o problemă, atâta timp cât se manifestă doar în componenta ei de empowerment. Da, e un Dumnezeu care te ajută să treci peste greutăți, care te vede când ești nedreptățit, care îți dă putere când primești o lovitură. Foarte frumos.

Dar am o mare mare problemă cu latura ei care spune unor oameni că sunt mai buni decât alții și sunt îndreptățiți să facă ce vor cu alții. Și cu latura ei care oprimă gândirea rațională și critică în favoarea prejudecăților bazate pe niște clișee construite pe interesele unui grup de oameni.

Mulți bebeluși nu mor dacă sunt botezați iarna. Dar nimeni nu face statistica bronșitelor, pneumoniilor, otitelor, meningitelor și a altor boli pe care, dacă le capeți la o vârstă atât de fragedă, rămâi cu sechele pe tot restul vieții. Așa am avut eu prima mea bronșită. Botez în februarie. Probabil că așa au avut-o și alții.

E unul dintre motivele pentru care scriu, iar și iar. Luați religia cu o doză sănătoasă de double check. Nu puneți botul la partea de tradiții ignorante, la partea care ăndeamnă femeile să tolereze abuz pentru o rușine congenitală by default, adeseori complet nemotivată. Nu vă mai puneți, vouă și copiilor voștri, sănătatea în pericol în numele unor obiceiuri ignorante care nu țin cont câtuși de puțin de socoteala din târg, respectiv realitatea terenului.

Copiii pot sta foarte bine nebotezați până în mai – iunie. Mai bine păgân și sănătos, decât creștin și mort.

Iar legat de popi, ce trebuie să înțeleagă ei e că rolul lor e de SLUJITORII lui Dumnezeu, nu de șefii oamenilor. Nu degeaba ceea ce fac ei se numește SLUJIT. Botezul scurtat, câteva rugăciuni esențiale, verificarea temperaturii apei, scufundare mai mult simbolică. Bebelușul e eroul principal al acelui ritual, nu voi.

Și da, îmi pare rău pentru familia îndoliată. Dar, în cele din urmă, prostia se plătește.

 

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: