Doar cei născuţi în micile oraşe înecate în conformism şi plictiseală, unde toate luminile (sau aproape) se sting la 22:00 pot aprecia impactul exploziv al albumelor “Appetite for Destruction”, respectiv “Use Your Illusion I & II” asupra unui creier visător de 13 ani, care intuia că viaţa e mai mult decât ne-sculăăăăăm-de-dimineaţaaaa-bem-ceiuţuuuul-mergem-la-şcoalăăăă/servici-venim-acasăăăă-băgăăăăm-în-saaaac-ne-uităm-la-serialeeee-ne-culcăăăăm, practicat de familie.
I-am adorat pe Guns N Roses, am adorat explozia de energie şi adrenalină, senzaţia de deplină libertate şi viaţă dusă până la extrem, am ascultat casetele contrafăcute RAKS pe care noi, provincialii, le cumpăram de la un magazin ca vai de sufletul lui, până mi-am făcut casetofonul praf. Chiar aşa… Îi mai ţineţi minte pe copiii rebeli pre-grunge ai rockului american?
După excelentul “Use Your Illusion o dată şi înc-odată”, dinspre Guns N Roses nu s-au mai auzit decât certuri, circ, scandaluri, băgări în origini, invitaţii reciproce la sex oral şi alte balcanisme de acest gen. Şi zvonuri despre viitorul album, numit “Chinese Democracy”, atât de amânat (din 1992 în 2008, my god!) încât intrase în limbajul de zi cu zi al glumeţilor ca un fel de “când o face plopu’ pere” în engleză. Adică, dacă tu, ca traducător, întâlneai într-un roman “Chinese Democracy”, deja ştiai să traduci “la sfântu-aşteaptă”. 🙂
Parodia Wikipediei, Uncyclopedia, care e un fel de dadatroll al Enciclopediilor online, zice:
“To date, 23.831 Guns N’ Roses fans have died from ass cancer, while waiting for Chinese Democracy.” De fapt, vă puteţi delecta cu întreaga băşcălie, aici.
Pentru ca nostimada să fie completă, compania americană de răcoritoare Dr. Pepper a anunţat că va da fiecărui american câte o cutie gratuită de suc, dacă “Chinese Democracy” se va lansa anul ăsta. Cunoscând temperamentul membrilor GNR, compania se cam aştepta la “Invităm întreaga companie Dr. Pepper, de la manager la femei de serviciu, să ne sugă pula!” Spre surprinderea lor, pe site-ul GNR a apărut un comunicat scurt: “Mulţumim companiei Dr. Pepper pentru sprijinul pe care ni-l oferă pentru promovare.” Apoi, în câteva zile, s-a anunţat oficial: Chinese Democracy SE VA LANSA pe 23 noiembrie! Luna viitoare pe vremea asta! Ceea ce înseamnă că nu o să fiu cel de-al 23.832-lea fan Guns N’Roses care să moară de. 😀
Mai mult! Melodia care dă titlul albumului poate fi ascultată în întregime AICI . Nu mai are energia nebună de altădată. Şi leaderul GNR are o talie cam dublă. Dar încă merge, zic eu.
Şi hai să facem un pic de reclamă şi companiei care va împărţi o grămadă de suc gratuit anul ăsta 😀
Later edit: Surse neoficiale zic că poate GNR ne vizitează la anul. nu pot spune decât atât: AXL, WE WANT YOU LOUD AND PROUD IN BUCHAREEEEST!
daca vrei albumul integral da un semn
mulţumesc mult, F!
He-heeeeeee! Ce vremuri! Ce muzică! Eu eram cu Maicăăăăăăăăăăăăălllllll dar cea mai bună prietenă a mea de atunci era cu Axlllllllllllll şi ne înţelegeam de minune amândouă, fiecare cu demenţa ei. Mai ales că eu o convertisem la Guns’N Roses după ce îi povestisem cu încântare videoclipul de la “Don’t cry”, plus că Slash cânta pe “Dangerous”. Analizam amândouă textele melodiilor şi toate nuanţele de prin videoclipuri, cumpăram fiecare câte o revistă muzicală – că de, banii de buzunar erau şi ei câţi erau, adică nu prea mulţi – şi le citeam cu schimbul şi, ocazional, făceam mişto una de idolul ăleilalte dar aşa, finuţ, ca să nu doară.
De chefurile la care se punea obligatoriu GNR nu are rost să mai vorbesc, nu? că se înţelege de la sine.
Şi acuma mai am clasicele băieţilor de la Guns pe ipod, chiar dacă în momentul de faţă nutresc o pasiune dementoidă pentru Tom Waits. Acuma să vedem ce au produs, că single-ul pe care l-am auzit nu m-a dat pe spate.
Cât despre prietena mea, între timp s-a măritat, a făcut copii şi lucrează în sistemul bancar. Ceea ce eu nu. Şi ultima dată când ne-am întâlnit nici nu am avut despre ce vorbi.
apropo de pasiuni, era o distincţie fină: Axl îmi plăcea de la distanţă, îmi plăcea prin energia pe care o emana, în schimb cu Maicăl mă visam sărutându-mă prin ploaie în moscova.
dar nu ai de gând să intri totuşi pe messenger?
LoooooooL Super raspuns al GnR :))
La noi e concert Eisidisi pe 28, pe care l-am ratat, si mai e Metallica in decembrie..daca n-am ratat si biletele pt ala :-S Cica la AC/DC s-au dus biletele in ~6 minute (n-am verificat amanuntul asta, dar cine si-a luat belete, si le-a cam luat de pe ebay 🙁 )
Si tocmai ma uitam pe site-ul de unde am aflat…cine a scris stirea habar n-are sa le scrie numele… Bine macar ca a scris Metallica corect :))
Si-acuma ma uit dupa belete la metalicosi si vad ca si astea s-au vandut… nu mai e nimic sub 250 (de unde toate beletele erau sub 100.00) mda… asa e cu astea…imi fac sange rau degeaba, ca oricum n-am cu cine sa ma duc si singura nu-mi vine 😛 Dac-as avea cu cine, zau c-as da 250 pe bilet.
Eu, dacă mă interesează cu adevărat evenimentul, prefer să merg singură. să nu îmi distragă nimeni atenţia cu blablablablabla şi să tot rog: frate, pe mine CHIAR mă intere!
Vai cum şi-au luat-o ăia de la Dr. Pepper. :))
Mie mi se pare o strategie inteligenta de publicitate. Oricum, inainte sa se lanseze intr-o asemenea afirmatie, au calculat riscurile, ca doar sunt economisi destepti.
Eu mă refeream mai ales la răspunsul celor de la GnR. 🙂
Dar dacă tot suntem aici… Da, publicitatea care rezultă din asta e incontestabilă. Şi bineînţeles că şi-au asumat riscurile. Dar asta nu înseamnă că le pică bine acum să dea peste 300 de milioane de cutii de suc (dacă e să presupunem că se vor ţine de cuvânt). Pentru că până la urmă, puteau gândi o altă campanie eficientă şi mai ieftină.
Ah, “You Could Be Mine”, melodia suprema ENERGICA BESTIALAAA (plus un videoclip unde Linda Hamilton face tractiuni la bara si Arnold calca pe trandafiri.) Toate elementele ma fac sa vad aceasta piesa ca si supremul shot de testosteron pe care o fata poa’ sa il aiba in vene.
Loren, daca dupa GNR, scrii shi un articol despre Nirvana, te iau de nevasta:-)
andhra: au zis ca se vor tine. si, in fond, e bugetul lor de publicitate si ei stiu sa-l gestioneze cel mai bine.
zana: iar daca asculti albumele lor “appetite for” si “UYI I & II” o sa remarci ca fiecare melodie e o injectie de adrenalina cu ritmuri dementiale.
What about Nirvana? Si stii de ce zic asta si o leg de GNR? Pentru ca hair metal derivat din glam rock a avut motto-ul “Worship your idols” iar grunge-ul a avut mottu-ul “Kill your idols”.
Si mi se pare extrem de hot comparatia asta:-) Te pup.
formatia ca formatia, albumele ca albumele, da’ cand ai adus vorba despre casetele “Raks” de pe vremuri m-ai atins la coarda sensibila !
vai, si de cate ori s-a zvonit ca Axl a murit… ha ha
zâna: prima oară când m-ai întrebat am ocolit răspunsul, pentru că între mine şi Kurt Cobain n-a existat nici un fel de chimie. Niciodată. Nirvana Unplugged cel atât de adorat de fani mi s-a părut insipid şi nu mi-a spus nimic, Kurt mi s-a părut că avea un aer răpănos şi banal, circoteca permanentă cu oribilitatea aia umflată şi neapetisantă de Courtney Love mă îngreţoşa. Iar “Kill Your Idols”, – it’s a really pathetic thing to do.
credeam că dacă ocolesc răspunsul o să te prinzi că nu mă pasionează tema. Îmi pare rău să fiu brutală, dar mă obligi.
lawrencesoft: lol!
teodora iacob: o fi murit… de râs, de plâns, de plictiseală. 😀
de nervi, ca nu-i putea domina pe colegii lui de formatia, asa cum voia el. nu i-a spus nimeni ca nimic nu e perfect? si tocmai aia-i fain 😉
sincer, axl nu mi se pare un dominator. din contră, dacă te uiţi la clipurile GNR din perioada UYI, vei vedea că de fiecare dată există momentul “solo-ul lui slash” când toată povestea se opreşte, totul se întrerupe, şi ecranul se umple de plete negre şi chitară – faza asta mi se părea chiar funny.
pe de altă parte, dacă ai urmărit concertele lui michael jackson cu slash, o să vezi să şi acolo, pe slash îl uită dumnezeu în scenă. numai că mj punea security să-l salte.
concluzia?
A fost odată o performanţă comună a celor doi, Michael şi Slash, la un MTV Awards, cred că în 1995, când Slash a intrat pe scenă la mijlocul piesei, cu ghitara de gât, cu ţigara în gură parcă, aşa, cu un pas lejer, s-a proptit în faţa publicului, şi-a cântat soloul şi, cum a terminat, cu acelaşi pas a şi plecat. Nu tu “salut public”, nu tu “păzea că vine eu, vedeta”. Aşa de casual de parcă venise omul să bată un cui, îşi făcuse treaba şi se dusese. Mi s-a părut atât de cool!
Nu ştiu cum a fost exact treaba cu Slash şi Axl şi cine pe cine a vrut să domine, eu doar relatez faza pentru că mi-a plăcut al naibii! (Deşi şi genul ăsta de atitudine presupune o aroganţă, doar că de alt tip).
eh, stai linistita ca nu esti “brutala”. din contra:-)
concluzie – toate momentele erau bine calculate de axl si peste tot trebuia sa apara punctul forte – chitara si slash. cat despre mike, pana si el si-a dat seama ca slash stie (daca nu era slash, era chitarista lui blonda – cel mai multi o stiu din videoclipul cu Dirty Diana). nu stiu daca era dominator, dar perfectionist era sigur. nu trebuie sa fi perfectionist ca o chestie sa sune bine (ex. din aceeasi breasla Thin Lizzy si altii, da’ gata ca asta urasca cel mai mult – sa compar formatiile).
aaa… si intr-adevar, “energie debordanta” e cel mai bine spus.
dreaming jewel: înseamnă că nu se simţea slash bine în ziua aia. de obicei, făcea un show total şi un circ pe măsură.
zâna: ok.
teodora: altceva încercam să spun: că axl nu era un tiran, nu era ME-ME-ME, ci le lăsa tuturor libertatea de a-şi etala carisma. dacă, dincolo de toate astea, cerea rigoare – asta nu e tiranie, e condiţie sine qua non a oricărui efort de grup.
cred ca ei ca “grup” trebuiau sa ajunga la concluzia “cum e mai bine”. nu sa vina doar unul din ei sa le dea cu liniarul in palma daca au gresit sau n-a fost cum ziceal el ca trebuie sa fie. nu tiran, nu dominator, perfectionist 😉
foarte fain topic s-a pornit hehe
aşa cum orice orchestră are un dirijor, aşa fiecare trupă are un frontman. Adică unul care coordonează şi conduce. Dacă poporul s-ar putea manageria singur, nu ar avea nevoie de preşedinte.
şi repet, axl nu mi se pare genul care să dea cu liniarul la palmă – mai degrabă slash mi s-a părut genul care face fix ce şi cât vrea, fără să ţină seama de grup. Şi crede-mă, când ai unul ca ăsta într-o gaşcă, fie adopţi metode ferme de a-l ordona, fie se duce totul pe copcă.
a manageri duce la alte chestii. vorbim strict muzical. a coordona, perfect de acord, e nevoie. dar fara exagerari, genul “tragem 1 milion de variante pana cand sol se aude perfect”, poate ca suna mai bine cand nu e asa slefuit.
ba uite că eu sunt fana chestie ăsteia: facem o mie de variante până când sunt mulţumită. şi nu m-a deranjat niciodată – mă refer la cele câteva filme şi piese de teatru la care am colaborat – lucrul la nuanţă. şi nici faptul că cineva mi-a cerut asta.
Iar în romanele mele – şi chiar şi pe blog – dacă nu îmi place un cuvânt într-o frază, îl rescriu de o sută de ori până când găsesc ceea ce trebuie.
singura cale spre “mai bine” e căutarea. şi efortul…
dar nu obsesia pentru perfectionism. ci pentru frumos 😉
păi bine bre, dar astea merg mână în mână. nu e nimic mai frustrant în creaţie – ca şi în sex – ca momentul când tu simţi că eşti aproape de ceea ce trebuie, iar ălălalt – fie el slash, sau gigel ghindă, actor – să întrebe: ok, când pula calului mergem acasă?
Gizas mey numai poate omu sa intoarca capu cum zice neamtu ca pac apare pe blog. Vorba aia.
troalo, tu ştii că eu nu exagerez cu vorba aia – de obicei. dar dacă ai fi ascultat GNR, ai fi văzut câtă vorbă din aia au ăştia în textele lor, şi ce sexy e vorba aia în gura lor. deci, consideră că vorba aia e un fel de omagiu pt. înaintaşi. 😛
cu cat te streseaza cineva sa faci o chestie cu atat se transforma in ceva mecanic, auster si rigid. am lucrat cu vreo 30 de oameni la albumul meu (de la dirijor si cvartet pana la trompetisti si altele) si nu a fost vorba nici macar o clipa de constrangere. fiecare a facut cum a vrut si cum a stiut, nu i-am tinut de dimineata pana seara in studio ca sa iasa asa cum vreau EU. sigur, daca eu nu am fost multumita de mine, mi-am dat una dupa cap si am repeteat pana MIE mi-a iesit bine. ca slash e nonsalant, asa-i, o formatie implica si o oarecare seriozitate, implicare, munca, toleranta, dar tot ce-i prea mult strica. una peste alta gnr is foarte faini, o sa ii urmaresc intotdeauna cu placere, si pe axl si pe slash. a… imi pare bine de cunostinta! 😉
şi mie îmi pare bine de cunoştinţă, dar hai să-ţi şi răspund:
dacă eşti artist creator, nu ai cum să-ţi percepi arta ca fiind ceva mecanic, auster şi rigid. (aici nu mă refer la tine, ci în general.) Dacă simţi că treaba e mecanică, austeră şi rigidă, înseamnă că ceva nu e în regulă – fie cu produsul artistic, fie cu autorul lui.
Tu îmi scrii mai sus că ai avut norocul de a da peste o gaşcă faină. Norocul tău. Dar, de vreme ce Axl nu a avut acest noroc, a trebuit să impună o disciplină. La tine nu a fost cazul, pt. că oamenii şi-au impus-o singuri. Să te văd cât de lejeră ai fi fost dacă ai fi dat de impertinenţe gen Slash. Până la urmă, au făcut amândoi the right thing: au rupt colaborarea.
Poate am avut noroc. Probabil ca daca dadeam de un miserupist ca Slash, as fi facut in asa fel ori sa-l schimb ori sa am o discutie cu el. Dar in nici un caz sa-i supun pe toti ceilalti la un tratament doar din cauza unuia. Daca nu s-au inteles, atunci de ce s-au luat in primul rand ;). Atatea as mai avea sa zic… da’ …in fine. Scuze ca m-am pornit 😛
mess?
Nu e nici o problemă că te-ai pornit, mie îmi place polemica, atâta vreme cât nu se ajunge la “da’ a mă-tii ce-are?”
Eu presupun că la început, a încercat să-l disciplineze între patru ochi, şi abia când n-a ţinut, a crescut circul până când a devenit vizibil şi de aici.
În primul rând, s-au luat pentru motive simple de înţeles – Axl e carismatic pe scenă, Slash idem, şi arată minunat împreună. Asta le-a adus succesul. Apoi lui Slash, datorită succesului, i-au mai crescut cinci perechi de testicule, şi toate grele… nu s-a mai putut lucra cu el, dar el a fost, totodată, cel care îl denigra peste tot pe Axl. Şi eu am cunoscut oameni pe care succesul i-a transformat în monstruleţi, numai că eu m-am depărtat repede de ei, nu am stat să mă bălăcăresc cu ei la infinit.
Si Axl a fost modest si cuminte si si-a vazut de treaba pana la sfarsit? Nu vreau sa-l desfiintez pe Axxxl si nici sa-i acord toate creditele lui Slashy boy. Dar nici invers. Amandoi au exagerat. Si dupa cum spuneam, ce e prea mult, strica… nici prea multa disciplina, nici prea mult talent. (ymsg d****6, desi banuiesc ca no mess 😛 )
Nu am spus că Axl ar fi fost modest şi cuminte, am spus doar că acuzaţiile de tiranie la adresa lui sunt oarecum nejustificate, atâta vreme cât omul şi-a pus în valoare cum trebuie fiecare membru al grupului, şi nu a încercat decât să impună un mers al lucrurilor, când toţi ceilalţi se drogau de rupeau.
(iar cu mess, aceeaşi remarcă de mai sus, de la zâna carabină. când omul încearcă să sugereze diplomatic că nu are de gând să facă o treabă, de ce trebuie să-l forţezi să fie mai puţin diplomatic decât şi-ar dori? ce rost are mess-ul, când se poate discuta cât se poate de bine şi de frumos aici?)
vezi ce bine e sa te forteze cineva sa faci ce nu vrei? cred ca intelegi acum ce vreau sa zic cu fortatu’ si impusu’ 😉 ma bucur
păi n-am înţeles de ce compari mere roşii cu prune mov. slash era chitarist la guns n roses împotriva voinţei lui?
cât mi-ar fi mie de antipatică ideea flecărelilor interminabile pe mess, îi am pe mess pe cei cu care colaborez regulat, pentru eventuale discuţii rapide şi la obiect, legate de munca noastră comună.
mi se pare aberant să compari o relaţie de muncă-creaţie comună, cu o chestie irelevantă cum e adăugarea pe mess pt. socializare.
daca slash si-a facut treaba, a facut solo asa cum i-a placut lui, de ce sa vina axl sa-i spuna ca nu suna bine, ca lui nu-i place si mai tre’ sa traga inca de 5 ori? la fel cum ai comparat tu “manageritul” unei formatii cu tendinta spre perfectiune, am comparat si eu chestia cu “atunci cand n-ai chef/nu vrei sa faci ceva” si cineva insista. si nu stiu de ce am deranjat asa, pentru ca pe mine ma incriminam in ultima parte… ahoy!
a, si inca ceva, chiar nu stiu ce fel de relatii (daca se pot numi asa… virtuale, bineinteles) intretii pe mess, si nici nu cred ca ma intereseaza, cat despre socializat, imi pare rau… dar imi vine greu ca unii folosesc mess-ul doar dpdv profesional. e ca si cum ai canta la chitara doar ca sa devii cel mai bun din lume, nicidecum si pentru tine 😉
treaba e următoarea: dacă Slash ar fi făcut solo pentru albumul “Slash’s Solos”, era normal să îl facă exact cum îi place lui. Câtă vreme solourile lui erau parte a unui întreg, numit Guns’ N Roses, era normal să le tragă nu de 5, ci de 80 de ori, până când acestea se integrau perfect în întreg. Asta înseamnă grup, iar dacă tu ai fost norocoasă ca muzicienii tăi să-ţi respecte orizontul de aşteptări, nu cred că eşti în ipostaza să judeci pe alţii care nu au avut acest noroc.
Da, tendinţa spre perfecţiune e normală pentru orice creator – exceptându-i pe cei care se complac în “merge şi aşa”. Da, rostul unui management bun e să încurajeze tendinţa spre perfecţiune. Nu prea văd problema aici.
Vizavi de ultimul tău comment, ale cărui răutăţi gratuite chiar nu le înţeleg: tu ai fost aceea care ai deschis subiectul messenger, şi eu nu am făcut decât să îţi explic de ce nu dau add pe mess decât celor cu care am de lucru.
În nici în caz celor care alunecă atât de uşor în atacuri, pentru că mă plictisesc crizele fără rost.
Şi, da: unii cântă pentru ei. Alţii cântă pentru public. Alţii cântă pentru virtuozitate – adică, pentru a fi cei mai buni. Care e problema?
ce inseamna perfectiune? sa fie sunetul cel mai clar? sau sa fie sunetul pe care vrei tu sa-l auzi? iar axl, cred ca a vrut sa fie cam multe deodata, f bun muzician, f bun manager, f bun compozitor, f bun tot. nimeni nu e perfect, si spuneam si mai sus, ar fi trebuit sa inteleaga asta. nu l-am facut tiran, ci doar ziceam ca din dorinta de a iesi totul perfect, exagera. daca lu’ slashy i-au crescut mai multe perechi, lui axl i-a incoltit ideea de sef. nu merge sa te alegi, sa te votezi si sa castigi. in fine. eu cu asta am incheiat, mi-a facut placere 😉
(despre mess, ok, am inteles, profesional si nimic mai mult. nu am vrut sa sune a rautati. cat despre crize, cred ca am ajuns la un nivel la care lipsesc, si imi pare rau ca au fost percepute asa. si de final, asa ca sa stergem tot prin muzica iti recomand Elliott Smith – Miss Misery, fara nici un fel de aluzie sau rautati sau crize sau cum vrei sa le spui, e o piesa excelenta)
si-un Guinness
Perfecţiune înseamnă adecvare. Adică, în momentul în care o operă de artă e deja conturată, perfectţiunea înseamnă stropul de geniu şi de inefabil care îi dă unicitate. Dacă nu eşti dispus să lucrezi mult cu tine (şi cu grupul, unde e efort de grup) şi să cauţi chestia asta, va ieşi un material ok, acceptabil, dar nu un breakthrough. şi asta cred eu că e diferenţa între un artist bun şi unul genial.
artistul bun zice: am făcut-o, merge şi aşa. (şi dacă atât vrea de la sine, da, merge şi aşa)
artistul genial zice: băi, ce anume mai lipseşte, ca să îi valorific întregul potenţial? hai să mai lucrez. (şi pe ăştia, eu îi admir al dracu’ de tare, pentru că reuşesc să te surprindă mereu).
asta nu e şefie, e dorinţa de autodepăşire. oricum, dacă unul o are, şi altul nu, colaborarea e vremelnică. după cum s-a şi văzut în cazul lor.
(în rest, nu îmi place nici mie să mă contrazic aiurea – considerăm chestia uitată şi bifată.)
Eu sunt fan IRIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIS
E super tare piesa. Mai ales primul minut. Apoi se cam strica treaba, dar primul minut e cel mai bun din toata istoria GNR.
numai tu şi deputaţii PSD analizaţi istorii pe care nu le cunoaşteţi.
Bine atunci din tot repertoriul GNR. E bine asa?
în care, tu, de altfel, eşti expert. nu?
mai cu GNR mai atins si pe mine dr kiar sau intors ca am mai auzit asta de vro 10 ori pina acum?in rest despre tine cred ca esti o fata faina si poate ca am avea ce discuta……sau nu pff sunt cam deprimat in ultima vreame ,ce sa’i faci vitza asta….apropo se pare ca te’ai trtezi si tu caci eu tocmai am facuto acum recent si miam dat seama ca suntem prosti “lor”.mai multe data viitoare poate