Niuzflash

1. Din această lună, m-am alăturat (şi) redacţiei revistei “Stare de Urgenţă” din Rep. Moldova. Pentru că ştirile de peste Prut îmi sfîşie inima, dar mie nu îmi place să plîng de milă, ci să ajut cu ce pot, unde pot.

2. În cadrul “Gay Fest 2009”, Asociaţia Accept are amabilitatea să îmi organizeze o seară de lectură din cele două romane ale mele, “Rondo Capriccioso” şi “Bătăuşu’ de Cîmpi”, pe data de marţi, 19 mai, ora 20.00, la Verde Cafe. Nu pot decît să mă bucur că pot contribui la acest festival după modestele mele mijloace. Îmi pare rău de un singur lucru: că sunt singurul scriitor tînăr ale cărui romane au gay-content, şi care nu respinge ideea de a îşi asuma public ceea ce a scris. Vă invit pe toţi să mă ascultaţi citindu-mă de una singură. 🙂

3. Iau o pauză voluntară de trei luni de la traduceri literare, pentru că am ajuns la o saturaţie soră cu tăierea venelor. Ieri am predat ultimul manuscris, apoi m-am dus şi m-am îmbătat. 😀 Traducerea literară este moartea lentă dar sigură a oricărui scriitor. Îţi mănîncă inspiraţia şi energia, şi te face incapabil (pe moment) de creaţii proprii. Iar eu am un “Hyde Park” de şlefuit şi finisat. Şi de trimis lui Sebastian Corn – pe care mi-l doresc de prefaţator, pentru că îi iubesc modul de a scrie. Nu vă pot spune despre Hyde Park decît încă un detaliu: are ca motto un citat din cine altcineva decît Guns N’ Roses. 🙂

4. Şi o întrebare-sondaj pentru numărul “Hai, România” al lui Maxim ce va să vină: Credeţi că românaşii au anumite obiceiuri sexuale care să-i definească? Ca naţiune, vreau să zic.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. cutza40 says:

    Lorena, raspund punctual:
    1. iti urez succes in activitati. e bine cand vrei sa ajuti.
    2. eu te-am mai auzit citind, iar daca te inregistreaza pe youtube, o sa te aud din nou si o sa te vad sigur.
    3. Abia astept sa citesc ultimul tau roman, Batausul l-am citit. Seamana?
    4. mai…nu m-as gandi la violatorii de la stirile de la ora 5 si la cei din Italia, NU VREAU sa ne defineasca asta, totusi.

  2. Lorena Lupu says:

    1. ok.

    2. asta nu depinde (doar) de mine.

    3. n-ai citit nici “Rondo”. Răspuns: “Rondo” nu seamănă cu “Bătăuşu'”, iar “Hyde Park” nu seamănă nici cu unul, nici cu celălalt.

    4. e ok, fiecare să spună primul lucru care-i trece prin cap.

  3. Lorena Lupu says:

    eu zic că le-a văzut. 😉

  4. thecreatrix says:

    2.Te felicit pentru curajul de a fi cine esti si de a spune mereu ce crezi. Eu incă nu am ajuns la nivelul acela.

    4.Obiceiurile noastre sunt ca ale tuturor oamenilor, aşa cred, cu o singură menţiune: suntem mai ruşinoşi şi să spunem ce ne place, şi să facem ce ne place. Exemplu “nu fac aia şi aia, că mă consideră curvă”. Bendeac are o postare mai veche, demenţială, în care spune clar “dă-ţi drumul, românco!”

    Am cunoscut vara trecută un cuplu de swingeri şi când am auzit ce fac ăia în societatea lor de swingeri, aproape am cazut eu de pe scaun. Prejudecăţi, prejudecăţi.

  5. thecreatrix says:

    Swingerii erau cât se poate de români, să nu se înţeleagă altceva, că despre români vorbim.

    Sănătate!

  6. cutza40 says:

    De vazut, le-am vazut. Dar ceva nu inteleg: sunt poezii? Cel putin asa imi face impresia. Sau proza poetica? Nu stiu unde sa le incadrez..poate e o surpriza

  7. Lorena Lupu says:

    thecreatrix:

    2. dacă nu spui cine eşti, nu le vei da niciodată ocazia altora să te iubească pentru cine eşti.

    4. din păcate, atitudinea româncei – aia rezervată – e perfect justificată de mitocănia urangutanului român. (şi aici intră cam 60 la sută din bărbaţi.) care nu dau doi bani pe femeile de lîngă ei, şi îşi bagă piciorul în priorităţile lor. nu ştii celebrul banc cu “e pentru tine, muisto?”

    cutza: acum, te întrebi numai tu chestia asta. în vară, toţi cititorii vor avea aceeaşi dilemă. 😀

  8. cutza40 says:

    Eram sigura ca nu ai sa imi spui, de fapt tu esti scriitoarea si zici ce vrei…normal ca daca spui acum, nimeni nu va mai astepta vara. Pana atunci, citesc Rondo, apoi musai Hyde Park

  9. cutza40 says:

    @fetelor – nu cred ca occidentalul sau americanul sunt mai putin urangutani.

  10. Lorena Lupu says:

    muuuult mai puţin urangutani decît românii – cel puţin în raporturile cu femeile din jur.

  11. impricinatul says:

    bine ca iei pauza de la tradus!
    scrie!

  12. Lorena Lupu says:

    oh, dulce Corn, mulţumesc de această vizită. am zis eu că am puteri paranormale, şi atrag irezistibil oamenii cu care am treabă. 😛

  13. thecreatrix says:

    Nu vreau să stârnesc o polemică nedorită vizavi de “românca timidă”. Cred, totusi, că este un lucru care ţine de educaţia noastră deficitară, părinţi crescuţi în timpul “regimului”, ruşinea de a vorbi despre sex cu copii sau societatea noastră plină de tabu-uri şi graniţe şi jenă. În care pentru cel mai mic “obicei neconvenţional” eşti pus la zid, că eşti pervers, poponar, nebun, aoleu, maică, vine sfârşitul lumii.

    Cred că tot din aceste motive ilustrate mai sus, e greu să vorbim despre obiceiuri sexuale la români, intrebarea ta. Din moment ce lumea tace, de unde am afla? Şi să nu uităm ceva ce zicea ultimul meu iubit, care era genial “the difference between what people say they do and what they actually do is enormous”.

  14. cutza40 says:

    Thecreatrix draga, nu-s de acord cu tine. Ce regim trecut??/ Aveam la colege gravide pe atunci si curvulici in clasa, mama-mama! Plus ca un baiat m-a lasat pt alta,spunandu-mi clar ca nu-i dau ce-i trebuia.La saispe ani am citit o carte intitulata “Adolescenta si sexualitatea”.Varu-meu mai mare ca mine cu zece ani era iubaret mare si imi dadeam eu seama ce face cu fetele alea. Atunci care e faza cu regimul? Nu de atunci sunt tabu-urile…cred ca de mai demult. Dar decat cu atatea vampe cu buricul gol…scuza-ma!Bine, nici eu nu le suport pe mironositele alea care fac pe sfintele si apoi si-o pun de nu mai pot. Dar e necesara un pic de decenta, totusi.

  15. Lorena Lupu says:

    păi asta e, că acum o gravidă involuntară = o proastă neinformată. numărul mare de gravide de atunci era tot un semn de inocenţă, să ştii.

    şi ce înseamnă “curvulici”? un adolescent / o adolescentă nu are cum să-şi descopere trupul decît făcînd sex. Safe sex. Însăşi eticheta de “curvăsărie” e o dovadă a mentalităţii retrograde de atunci.

    din cîte ştiu eu, o “curvă” e o persoană care oferă servicii sexuale pe bani. o femeie care face sex pentru că îi place nu este decît un om sănătos.

  16. thecreatrix says:

    Păi e diferenţa de generaţii şi de “epoci”.

    In anii, să zicem, 80, o fată de 17 ani care făcea sex era “curvuliţa”, in anii 90 era “liberală” iar in anii noştri, e “perfect normală şi sănătoasă”. Nu inseamnă că fetele de acuma sunt destrăbălate. E o altă generaţie, pur si simplu.

    Şi mai cred că din cauza educaţiei demodate, ne este, DA, ruşine să vbim despre sex.

    Şi Cuţa, băiatul ăla avea impulsuri perfect normale pt. vârsta, biologic vorbind. Era un băiat sănătos. Şi şi tu aveai impulsurile alea, ca orice fată normală. Şi de ce nu i-ai oferit ce vroia el? Răspunde-ţi la intrebare şi o să vină astfel şi concluzia mea.

    Pentru că nu imi place să offtopic-uiesc, m-am gândit la obiceuri de români:

    -media de incepere a activităţii sexuale este 16-17 ani.
    -femeile române, când sunt intrebare cu câţi au făcut-o, scad 3 parteneri, bărbaţii adună 5 “sirene” cu ţâţe mari.
    -bărbaţii români nu se jenează să discute deschis despre aventuri, ba chiar să recomande unui amic “pe tipa aia brunetă din Fratelli”, aoleu, frate, ce opturi face aia.
    -toţi bărbaţii români cu care am vorbit vor să şi-o tragă cu tipe foarte libertine, dar nu s-ar insura cu ele.
    -aceiaşi bărbaţi nu fac cu nevasta acasă chestii ruşinoase, ci se duc la “profesioniste” pentru treburi mai kinky. nu că şi-ar deschide gura să spună consoartei ce dorinţe are, ceea ce ar fi normal.
    -femeile române nu se omoară după ideea să şi-o tragă cu soţul şi cu incă o tipă şi multe o fac numai la insistenţele pinguinului de acasă.
    -din ce in ce mai mult, incep să observ, să aud, să văd că, să citesc că şi românii incep să se mai desţelenească, am vbit cu swingeri, sado-maso, oameni care au făcut-o in 2,3 sau 4.

  17. 4. Obiceiuri sexuale ale romanilor: Cand vine vorba sa asfalteze o sosea, de exemplu- sau sa faca un proiect pe bani europeni, fara mari posibilitati de tras vreo spaga, sau indeobste sa faca vreo treaba pe lumea asta, romanasul nostru o sa-si bage p#!@. Un alt obicei sexual- pe romani, la orice ora, ii f#%3 grija de ce fac vecinii lor- motiv pentru care adeseori sunt de gasit la geam sau la vizor, pe pozitii. In intreprinderile romanesti, sefii obisnuiesc sa ii f#%@ la cap pe subalterni, iar pe acestia ii doare in c#&. La romani se practica si necrofilia- e de ajuns sa te bagi in fata cuiva pe autostrada, ca persoana respectiva sa-si exprime (foarte) vocal intentia de a intretine relatii sexuale cu rudele tale decedate.Un politician roman, fost prim-ministru- fantazeaza sa i se numere ouale.
    Enjoy 🙂

  18. cutza40 says:

    ei, pai din clasa a noua? bine no, daca asa e…dar spu8ne si tu, la 14 ani ce poate sti o copila despre sex? bine, ar trebui educata. cu min e mama a vorbit orice, dar eram de o timiditate aproape patologica. ce te faci cu un copil din asta timid de pilda cand tu esti deschis si gata sa-i explici totul?

  19. ciri says:

    Felicitari!, dar pacat ca sunt atit de putini voluntari pentru o cauza atit de nobila si…vorba lui Stefan cel mare (parca aud vocea inegalabilului Calboreanu, in piesa Apus de soare):” Moldova nu e a mea si nici a voastra, ci a urmasilor urmasilor vostrii in veacul vecilor”.Care urmasi?????

  20. thecreatrix says:

    Cuţ, eu nu sunt psiholog. Zic că băiatu acela a avut intenţii normale dpdv biologic. Atât.

    Raluca Hippie, mă declar fana ta. Supertare comentariu!

  21. cutza40 says:

    Tu Creatrix, da ce castig io daca o fac cu 3 sau 4?

  22. Lorena Lupu says:

    ahaha, cuţa, acum cine are mentalitate materialistă? 😛

  23. cutza40 says:

    @Lorena – io nu-s materialista, numai ca nu mi-ar placea o experienta de-asta. Pai, eu cred ca totul trece prin inima si atunci cum pot iubi eu 4 deodata?
    @ciri – de ce tot comentezi aiurea? chiar nu vezi ca nimeni nu te baga in seama? fa-ti un blog sau da-mi adresa daca ai si te comentez io cand nu am somn noaptea, ok?”Felicitari!, dar pacat ca sunt atit de putini voluntari pentru o cauza atit de nobila ” – nu are legatura cu subiectul. Stefan cel Mare si Calboreanu, nici atat. Pa!

  24. thecreatrix says:

    BTW tot un român mi-a declarat sincer şi fără pic de vulgaritate “Ce bărbat spune că a făcut-o cu 3 femei şi că a fost de vis, minte. Cu 2 femei mai merge. Dar este MEGA obositor să o faci cu 3! Nu îţi mai simţi muşchii!”

  25. ciri says:

    ha…ha…de cite ori vine vorba despre cum fac barbatii sex, imi vin in minte vorbele unei cunostiinte care spunea despre sotul ei: sare pe mine ca un leu, da de doua ori din cur(pardon fund) si zice ca…face dragoste.
    Si apropo nu vedeti ca din frageda pruncie se practica sexul..verbal.De la putzanchini de gradinita si pina la cei cu parul nins, si-o baga , de zici ca sunt masini de cusut Singer,proaspat curatate si unse.

  26. cutza40 says:

    Mai, unui barbat normal ii ajunge o femeie si unei femei normale, un barbat…Asa cred eu. Restul sunt exagerari.Dar cine poate, poate si sa-i fie de bine.Acum eu ma duc in pat, ca mi-e somn. Noapte buna si voua! Mai scriem si maine!

  27. thecreatrix says:

    Muahahaha, leshin de râs!!

    “fa-ti un blog sau da-mi adresa daca ai si te comentez io cand nu am somn noaptea, ok?”

    Cuţa a fost monumentală!

  28. dd says:

    2. dar de Adi Schiop (pe bune/pe invers ) n-ai auzit?

    3. evident. o recunoaste si Gabriela Melinescu, in ultimul jurnal.

    4. NU

  29. vulpe vanator says:

    Pentru the creatrix:
    -vad ca te framanta chestia asta cu swingeri si partouze.Sincer, nu te cunosc si nu ma cunosti, ai fost pusa in situatia de a participa sau vorbesti asa, teoretic ?.
    Iti pun intrebarea asta pentru ca am trecut prin situatia asta , iar rezultatele au fost dincolo de mine.

  30. Lorena Lupu says:

    dd: mor de plăcere cînd cineva se apucă să îmi dea lecţii de literatură.

    evident că am auzit, nu am spus că sunt singurul scriitor cu gay-content, ci singurul care nu are o problemă să facă o astfel de lectură publică.

    şi o ultimă recomandare: de abecedarul limbii române ai auzit în clasa 1? foloseşte cunoştinţele căpătate de acolo pentru a citi ce scriu, înainte de a sări cu un comment total pe lîngă. mulţumesc.

  31. thecreatrix says:

    Vulpe, inainte să îţi răspund, sper că îmi pui aceste intrebări with all the respect. Nu ştiu de ce simt o ironie în discursul tău.

    Unu la mână, “mă frământă” este un verb cam tare, nu crezi? Nu am declarat nicăieri că m-ar frământa ceva, am scris 2 comentarii lejere care au incercat să fie on-topic.

    Doi la mână, evident că nu am participat dar am vorbit cu participanţi pentru că, nu-i aşa, unii dintre noi sunt oameni curioşi şi vor să afle cât mai multe despre oameni.

    Trei, atâta timp cât s-au aflat lucruri pertinente şi realiste, misiunea mea este încheiată. Nu ştiu printre care rânduri ai dedus tu că trebuie să plonjezi neapărat în “păcat” ca să poţi vorbi despre el.

  32. Lorena Lupu says:

    thecreatrix: nu te impacienta, mamă dragă. cred că asta-i atitudinea tipică a românaşului faţă de femeie.

    dacă nu te interesează sexul, te categoriseşte drept frigidă – prilej pentru el să se dea mare.

    dacă vrei doar o singură relaţie stabilă, te etichetează drept gîsculiţă idealistă – prilej pentru el să se dea mare.

    dacă vrei să experimentezi, te cataloghează drept curvă – şi iată încă un prilej pentru el să se dea mare.

    şi apoi vine bendeac cu postări gen “eliberează-te, românco!” personal, văd o singură modalitate de eliberare: să împuşti 60 la sută dintre bărbaţii români.

  33. thecreatrix says:

    Mulţumesc că m-ai inţeles, Loren.

    Următoarele rânduri nu le scriu vizavi de vulpe, pentru că nu ştiu poziţia dumnealui incă şi pt. ca dumnealui a scris respectuos până acum. Le scriu in general.

    Eu am scris nişte chestii on-topic, din respect pt. blogul unde îmi las urmele. Că eu numai aşa pot scrie, spre deosebire de atâţia “prieteni” care nu pot scrie un comentariu on-topic, nici dacă viaţa lor ar depinde de asta. Şi uite ce aiurea se pare că am fost înţeleasă.

    Deşi eram mândră de blogul meu thecreatrix, am ajuns să il ascund de 40% din oamenii din lista mea de YM, ca să nu mă trezesc cu “congratulări”. Că românul nu pricepe că una e literatura sau comentariul, şi alta e persoana care scrie.

    M-am săturat de ţara asta de mameluci care pupă poala preotului, după care se duc la curve. Şi care îţi scriu pe blog mizerii pentru că scrii despre dragoste sau pui câteva poze cu tine. Fi-mi-ar silă.

    Cred că cel mai mare obicei sexual al românului este să îl f… grija de intimitatea altuia.

    Cu respect,

    O gâsculiţă idealistă.

  34. Lorena Lupu says:

    părerea mea este că, din momentul în care îţi pui materialele pe net, conceptul de “intimitate” dispare. eşti la discreţia cititorului.

    acum: dreptul la opinie este liber în democraţie, şi chiar şi în idiocraţie. dar şi dreptul tău la replică este la fel de liber, aşa că nu ai nimic de pierdut. sau de ascuns. 😉

  35. Creatrix, multumesc de apreciere 🙂

  36. Lorena Lupu says:

    raluca hippie, simt o notă de reproş pentru că nu ţi-am răspuns la comentariu. da, e haios, şi nu comentariul era problema, ci eclipsa simţului umorului, de care sufăr eu uneori. Mai ales cînd dau iar şi iar de comments lipsite de rost, sare şi piper din partea cîte unui quasimodo sau ciri, care nu au nici o vină că nu le agreez eu stilul, dar nici eu nu am nici o vină pentru că mă irită.

    tot thecreatrix: eu nu mă pot băga în nici o categorie: am momente în care sunt frigidă, momente în care sunt gîsculiţă şi momente în care sunt curvă.

  37. vulpe vanator says:

    Pentru thecreatrix:
    Eram numai” respectuos curios daca vorbesti in cunostinta de cauza sau numai asa , platonic.Majoritatea oamenilor de ambele sexe se hazardeaza pe terenuri unde n-au pasit niciodata si nici nu au de gand sa paseasca, iarta-ma nu vreau sa te incadrez undeva, in sensul asta, dar sper ca-mi dai dreptate.Eu nu discut punctul meu de vedere, dar ii dau dreptate Lorenei , in legatura cu “romanasul” nostru , gen cocalar de mall,si nu numai,care are deja o relatie stabila : visul lui de aur e sa participe la orgie cu “de toate”,mai putin stie care o sa fie reactia lui, pus in fata faptului implinit, daca ar fi sa aiba “norocul” asta.
    E o medalie cu 2 “fete”.
    In rest, scuze daca te-am ofensat, a fost involuntar.
    In schimb , nu sunt de-acord cu frigiditatea, nu e o stare normala, provine din trauma.

  38. Lorena Lupu says:

    nu e adevărat, vînătorule. aşa e felul meu de a fi, şi aşa a fost de cînd mă ştiu. alternanţă exces/abstinenţă.

  39. vulpe vanator says:

    Cu respect, Lorena, poate n-ai intilnit inca persoana aia, pe care ti-a harazit-o destinul, dupa care sa te arunci si in fantana.

  40. Lorena Lupu says:

    ba da.

    dar, după cum zice david bowie: “it’s confusing these days.”

    sau poate aruncatul în fîntînă nu e specialitatea mea, who knows.

  41. thecreatrix says:

    Înţeleg, Vulpe, ce ai vrut să spui.

    Dar acuma daca nu mergi la orgii, asta inseamnă că nu poţi vorbi despre ele? Eu vorbesc si despre comunism, deşi nu l-am prins decât 7 anişori. Important este să nu vorbeşti tâmpenii şi presupoziţii, încolo, nu văd care este problema să te exprimi.

    Şi cu asta v-am pupat, măd duc în parcul sportiv să fug niţel!

  42. thecreatrix says:

    Referitor la fântână, fapt real (ardelenesc). S-a intâmplat in satul lui bună-mea.

    -Ioaneeee!
    -Ce-i, mă?
    -O cazt fiică-ta in fântână.
    -Da ce-o căutat acolo?!

  43. fireworks says:

    intrebarea cu ce obiceiuri sexuale au romanii imi aduce aminte de un banc:
    Se face un studiu mondial pentru a determina modul de viata la americani, rusi si romani (evident). Se iau un John, un Ivan si un Ion li se dau un prezervativ, o carpa de sters pe jos si o paine si cateva indicatii dupa care fiecare cu cate un observator se duc acasa.
    Ajunge americanul acasa si ii zice nevestei: “hai sa ne-o punem ca avem si prezervativ, hai sa mancam dupa aia si la final dai si tu cu carpa asta prin casa”. Zis si facut. Concluzia: la americani intai distractia si apoi munca.
    Merge Ivan acasa, da usa de perete: “Natasa, treci si spala”. Apoi se aseaza la masa si dupa aceea si-o trag. Concluzia: intai munca si apoi distractia.
    Ajunge Ion acasa si ii zice Măriei: “Mărie, treci in patru labe si spala” in timpul asta el o regula pe la spate mancand din painea primita. Concluzia: in Romania ca sa mananci o paine tre sa futi omu pe la spate cand munceste.

    Apoi nu odata mi s-a intamplat sa dau dreptate bancului in privinta obiceiului “sexual” romanesc:)

  44. cutza40 says:

    Creatrix draga, nu te supara pe Vulpe, ca e un om dragut si inofensiv, are stil si nu ofenseaza niciodata, desi la inceput si mie mi s-a parut. E interesant ca tu te superi prea mult anul asta fatza de cand te stiam eu de pe alt blog (stii tu care). Nu trebuie!

  45. cutza40 says:

    A, Lorena. ce am citit eu acum in Libertatea online: o pustoaica de 12 ani din Anglia a fost gravida, numai ca nu a stiut asta pana cand nu a nascut. Acum sa te intreb eu: daca noi, romanii, suntem inapoiati ca avem sechele din trecut etc etc, englezii ce au? De ce copila asta a patit asa ceva? Chiar numai de noi se face caz?

  46. thecreatrix says:

    Cuţ, unu la mână, nu m-am supărat pe Vulpe si am avut o discuţie decentă, ca de la om civilizat la om civilizat. Mie rar imi sare muştarul, oricum.

    Nu mai citi şi tu toate ziarele gen Libertatea, cum mama mă-sii să nu stii că esti gravidă, până când naşti? Era chioară fetiţa sau ce? Nu îşi vedea burta? Trăia in pădure? Oamenii din jur, părinţii, nu ai văzut că are burtă şi 20 de kile in plus? Nu mai citiţi toate tâmpeniile şi ziarele de scandal care scriu senzaţionalităţi! Când a fost Libertatea vreodată un ziar serios? Imediat o să credeţi, dragii mei, că a apărut fantoma Elodiei cu barca pe Dunăre!Probabil tot voi forwardaţi chain spiders de alea cu “maine yahoo se inchide, da mai departe!”până faceţi scurtă la mână.

    Române, nu mai fi credul. Setează-ţi filtru de bullshit!

    Singura chestie adevărată este că da, in UK, natalitatea la minore este covârşitoare. Acolo la 15 ani, au câte 3 plozi, ca ţiganii la noi.

  47. Quasi says:

    NEsarat,nepiperat?sunt dezolat,mai citeste comentariul dupa ora 17.52 la tertulia si cel banat cu casa de biscuiti.Jocul s-a terminat.

  48. vulpe vanator says:

    Pentru the creatrix :
    Stii de ce e natalitatea la minore asa de mare in UK? Au legi de protectie sociala aberante , daca o tipa de 16-17 este gravida, in luna mare nu i se mai poate face avort, se duce , se constata sarcina, i se da o asistenta sociala de genul, 2 asistente, una schimba scutecele, alta ii pregateste mancarea la sugar, il plimba , etc, ca deh, ea e minora. In majoritatea cazurilor, parintii fetei o gonesc pe strada, la genul :” du-te fa, sa te imbrace statu’ si sa te hranesca”. Statul le da locuinta sociala, stiinta lorde carte se opreste la 8-10 clase, nu au nici o pregatire profesionala, nu se casatoresc, se duc in parc cu carucioarele, se imprietenesc intre ele si isi deplang soarta asemanatoare, fumeaza de rup, tigari de contrabanda poloneze, ca la ei este 4-5 lire un pachet de tigari si mai beau de rup pamantul. Multe au si cate 2 copii, dintre care unul alb si unul negru sau indoeuropean, cu trasaturi de indian, pachistanez, etc.Telul lor in viata este sa se reguleze si sa prinda tipi care sa le faca cinste la PUB care sa le dea de baut gin cu bere sau cu whisky si carora sa le fumeze pachetul de tigari, asta e fapta de lauda, in cartier.
    Problema a devenit fenomen de masa in UK , dar nu numai, datorita nivelului de civilizatie scazut, lipsei de supraveghere a minorilor, proastei intelegeri a libertatilor sexuale.Multi copii sunt conceputi la chermeze transformate in orgii sexuale, unde nu prea se cunoaste donatorul de sperma.

  49. vulpe vanator says:

    Din acest motiv, dar si din multe altele sunt “pentru contra” la manifestari swinger, cu toate argumentele lor, de genul : “vai draga, de cand ne ducem la intilniri cu swingers, ni s-a imbunatatit relatia sexuala si iubirea, ce parea sa moara, vai ce bine ma simt cand ma penetreaza 2 odata si-l vad pe al meu facand analul si oralul cu tipa aia grasa cu sanii cazuti de la etajul 5 “.
    Ia ganditi-va ca din chestiile astea mai rezulta si plozi, care, ba seamana cu ala roscat cu corp de culturist, ba cu ala blond si cu barbutza de tzap batran, ca sotzul e brunet. Dar bolile venerice, dar mirosurile specifice, dar greatza care se instaleaza la un moment dat ?

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading