Poșta redacției: Părinții mei nu înțeleg că sunt adultă

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Iti citesc demult blogul si te urmaresc pe facebook. Nu stiu daca o sa imi raspunzi la ce scriu acum, dar eu incerc. Te-as ruga totusi daca postezi ce am scris mai jos sa nu mentionezi numele meu. Multumesc!

Am 25 de ani si m-am mutat in strainatate cam de 7 luni. Relatia mea cu parintii este destul de toxica, emotional vorbind. Pe scurt, tatal e fiinta autoritara care da ordine si mama le respecta cuviincios. Am incercat recent sa le explic ca nu mai sunt copil si ca trebuie sa existe niste limite in conversatiile noastre. Nu au acceptat si mi-au spus ca le impun iubire conditionata daca nu le zic tot.

Sa incep cu partile lor bune. Sunt foarte muncitori, au avut copilarii traumatizante si totusi s-au luptat cu morile de vant si au facut ceva cu viata lor. Nu le sta nimic in cale daca vor sa faca ceva. S-au ridicat financiar extraordinar de mult. Din punct de vedere emotional au ramas la varsta adolescentei.

Pentru ca ai lor nu au avut grija de ei au vrut sa-mi dea mie totul, sa faca totul pentru mine si practic sa ma faca un copil mamaliga, care daca vrea sa respire, are nevoie de aprobarea lor. In acelasi timp mi-au scos ochii despre cat s-au sacrificat pentru mine. Bun, dar eu nu am cerut sacrificii. Am incercat sa fac pe cat posibil sa nu le fiu povara si sa-mi vad de treaba mea. Cand eram in facultate mi-am gatit singura, la fel si in timpul masteratului. Am tinut la bani, numai sa nu le cer, si cheltuiam doar pe chirie si mancare. Numai sa nu mai imi scoata ochii. Acum am loc de munca si nu le cer niciun banut. Maica-mea s-a suparat cand nu i-am zis exact cat castig.

Ei sunt sufocanti emotional si se baga cu bocancii in sufletul meu. Vor sa le spun tot ce gandesc, sa le trimit poze si sa le raspund la vesnicul “ce faci?” in fiecare zi. Doar ca nu fac ceva care se merita discutat in fiecare zi.

Mama e depresiva si am sustinut-o moral de la 13 ani, de fiecare data cand i se facea rau. Tata imi spunea tot felul de intimitati de-ale lor, lucruri care nu-i conveneau despre mama mea. El nu a respectat-o niciodata, practic. Doar recent are grija de ea, pentru ca are artita de cativa ani. Bunica mea l-a controlat toata viata si a fost obsedata sa nu cumva sa piarda atentia baiatului ei. Bunica mea a fost practic o cotoroanta care a incercat mereu sa ii desparta. Cand am invitat-o la un spectacol unde trebuia sa cant si trebuia sa dea 10 lei pe biletul de intrare, a zis ca mai bine isi cumpara o sticla de vodka. Cand am luat note bune la bacalaureat bunica mea nu a vorbit cu mine o saptamana si a zis ca sunt “o rasfatata, in care baga tac’su bani”. Ultima data am vorbit cu ea acum 4 ani, cand a urlat la mine, a scuipat in directia mea si a aruncat cu papucii dupa mine,pentru ca i-am zis sa-si dea televizorul mai incet sa pot sa dorm.

Bun, sper ca asa a creat o imagine de ansamblu. Cand am fost mica, taica-miu a dat in mine, pentru ca minteam si asta e pacat. Care era minciuna mare si grosolana? O data am spart un pahar si mi-era frica sa nu vada el ca sa nu urle la mine, asa ca am ascuns, dar el a descoperit. Dupa cum stii si tu, daca bati un copil pentru un lucru atat de nesemnificativ, o sa inceapa sa ascunda mai tarziu si mai bine.

Nu am facut nimic tipic adolescentin, nimic exagerat care le-ar frange increderea in mine.Nu am avut prieten pana la 21 de ani, pentru ca nu voiam sa intru in relatii toxice. Era drama mare in familie ca urasc barbatii, dar eu uram doar barbatii prosti. Intr-adevar, nu obisnuiam sa citesc si am avut sute de scandaluri pe tema asta. Spre sfarsitul liceului am inceput sa citesc ce imi place mie, nu listele plictisitoare de autori obligatorii pe care ni le dadeau profesorii la scoala. Dar, a aparut o problema, pentru ca am inceput sa citesc Freud si Kafka, pentru ca sunt evrei si satanisti. Apoi taica-miu m-a surprins uitandu-ma la “the Hobbit” si a inceput sa-si faca cruci: CUM TE UITI LA FILMELE ASTEA SATANISTE? Si a inceput sa ma ameninte ca ma da afara din casa. Nu m-a dat afara, dar m-a innebunit cu ore intregi de lecturi inutile.

El a inceput facultatea recent, la 46 de ani. Frumos, nu? Doar ca ii cunoaste pe toti membrii facultatii. Practic isi cumpara examenele de cele mai multe ori. A luat bursa de ceva timp. Dar crede ca faptul ca se duce din cand in cand la ore si copiaza notite de la cursuri, asta se numeste studiu. Bun, dar imi spune si cum Dumnezeu i-a pus oamenii necesari in cale sa-l ajute sa ia aceasta bursa. In acelasi timp imi trimite citate si poezii si videoclipuri cu tot felul de fanatici religiosi si imi spune sa fiu o persoana morala, in timp ce el face tot felul de prostii si imi spune sa trec peste pentru ca “suntem o familie.”

De fiecare data cand mi se facea rau si de-abia daca puteam sa mai respir, imi amortea mana stanga si ma intepa inima, ma durea capul si stomacul de imi venea sa ma urc pe pereti, imi spuneau sa trec peste. Ca mi se pare doar si sa nu mai inventez povesti. Ca ei ma iubesc cel mai mult de pe pamant si sa nu ma incred in nimeni. Toti imi vor raul, numai ei si Dumnezeu nu.

Cand mi-am facut prieten, au zis: in sfarsit. Asta e pentru ca ne-am rugat noi. Suprirza, prietenul si logodnicul meu e ateu si de o bunatate maxima cum nu am vazut in locurile natale. Imi scot ochii si cu acest lucru si imi spun ca “macar suntem de acord”. Ei considera ca trebuie sa imi dea “binecuvantarea” lor. Desi, uita ca parintii lor nu au vrut ca ei doi sa se casatoreasca si ei totusi au facut-o. Au facut sex inainte de casatorie. Ea a facut si avort la cerintele soacrei si ale tatalui meu. Pentru ca erau saraci. Desi toti o tin cu “familia si viata sunt sacre” si acum ii freaca pe toti la icre sa faca copii pentru ca se duce naibii natalitatea Romaniei.

Nu accepta faptul ca am gandurile mele proprii si ca nu le apartin. Recent i-am spus mamei sa nu imi mai zica “gurita” si alte diminutive gretoase si s-a atacat. Cand ii vorbesc despre cum ma simt in jurul lor neaga in totalitate si intortocheaza tot ce le spun. Au obiceiul sa ma faca sa ma simt vinovata pentru absolut orice, numai sa nu se simta ei responsabili pentru ceea ce fac. Cand spun ca asculta ce zic, de fapt doar le intra pe-o ureche si le iese pe cealalta. Inteleg numai ce vor ei sa inteleaga si vorbesc pentru mine, dar nu vor sa comunice eficient. Vor sa le citesc gandurile. Sa nu mai spun ca au impresia ca am venit pe pamant sa ridic blestemul de pe pamantul lor. Si ca i-am ales pe ei sa-mi fie parinti, pe vremea cand eram in ceruri. Cand taica-miu dadea in mine, ea se ascundea si il lasa pe el sa-si faca treaba de barbat. A avut un singur moment in care m-a aparat, restul s-a protejat pe ea in totalitate. Cand ii amintesc din cand in cand, se face ca ploua si-mi zice sa nu mai tin atata ura in mine. Nu ma lasa sa fiu eu, si ma critica pretudindeni “sa nu mi se urce” la cap. De parca mi-au oferit multa incredere si stabilitate. Taica-miu a fost recalcitrant tot timpul din cauza locului de munca si toate ii picau pe noi. Cand aveam scandaluri, incepeau din lucruri fara sens. Cand urla el la ea si imi tiuiau urechile, ani de zile, coborau in bucatarie si se comportau ca si cand “doar discutau”.

Ce crezi ca se poate face in asemenea conditii? In care trebuie sa stai mereu ca pe ace sa nu se isterizeze si sa nu mai santajeze emotional? Eu cred ca e timpul sa nu mai comunic cu ei.

Scuze pentru mesajul kilometric.

 

***

Honey,

 

Încercați să n-o mai dați – mai ales femeile – pe asta cu “nu ştiu dacă-mi răspunzi” că devine redundant şi plicticos. PLM, ba ştiţi că o să vă răspund. Mai schimbaţi şi voi placa. Aproape că mi-e dor de tipul de lunea trecută şi de încrederea lui că i se răspunde.

Legat de părinţi, există două categorii mari şi late: ăia care pricep că ai lor prunci au crescut şi ăia care încearcă metaforic să-i îndese înapoi în cărucior, să nu-şi piardă controlul asupra lor. Pierzi timp căutând să comunici cu oameni care refuză să comunice.

La vârsta ta, tu ai de parcurs o etapă de dezvoltare în care te defineşti tu ca adult, îţi faci o carieră şi o reputaţie, şi singurul lucru de care n-ai nevoie e să te frece cineva la icre cu frustrări de adulţi care nu pot procesa informaţia că nu mai poţi şterge de muci un om în toată firea cum o făceai cu un copil.

Realitatea e că mulţi părinţi nu ştiu să back off cu graţie.

Iar ai tăi sunt şi genul de persoane care nu par să priceapă noţiunea de personal boundaries. Se bagă peste tine ca steagul românesc pe crâncena redută, dar aşa fac şi unul cu altul. Taică-tu e satrap peste maică-ta, maică-ta aparent acceptă asta, dar acumulează oftică în timp şi, pentru că nu are curaj să-l tragă pe individ la răspundere, a somatizat în diverse boli.

Extrem de trist, dar not really your business. Cum şi-au aşternut, aşa dorm.

Prin urmare, rupe un timp relaţia cu ei, dă-le block pe social media şi spune-le că veţi vorbi la telefon exact O zi pe săptămână, sâmbăta, până învaţă să te respecte şi să te trateze ca pe un adult.

Dacă încep să se lamenteze, le închizi telefonul în nas.

Dacă sună, respingi apelul şi le dai SMS: Care parte din “sâmbătă” e neclară?

Dacă pun rude şi cunoscuţi să te frece la icre – cum face genul ăsta de om – le spui că nu e problema lor şi să nu se bage.

Fără justificări, fără staţi să vedeţi, fără miorlăieli. Unde vezi că nu ţine cu binişorul, scoţi artileria de b!tch la populaţie.

De-a lungul vieţii, vei întâlni nenumăraţi oameni lipsiţi de respect pentru timpul şi priorităţile altuia, ca părinţii tăi, şi va fi treaba ta să-i pui la locurile lor când toată interacţiunea va fi un lung “Tu trebuie să…”.

Probabil nu te vor suna sâmbătă, nici de-al dracu’, să-ţi arate ei cine e mai presus în relaţie. Dacă te sună duminică, le dai SMS: “Sâmbăta a fost ieri. O săptămână frumoasă, ne auzim sâmbăta viitoare”.

Nu ceda până nu vezi rezultate. Nu pierde timp dând explicaţii kilometrice. E dreptul tău la lăsare în pace, şi cine vrea să comunice cu tine, îl respectă.

Apoi, când vezi o schimbare în ton, le oferi mai multă afecţiune, dar numai până vezi toxicitatea iţind după colţ. Şi jeap din nou: Ne auzim sâmbăta!

Motivul pentru care oamenii abuzivi sunt abuzivi e pentru că încă nu s-au confruntat cu consecinţe. Fă-le clară ideea că există consecinţe.

Sper că am fost utilă,

Lorena.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. MusetteM says:

    Offf,parca am citit biografia mea.
    Subscriu în totalitate la sfaturile Lorenei, chiar voi adăuga un sfat care poate părea mai dur, dar la mine doar acesta a funcționat.
    Fata draga, daca părintii tai continua sa te distrugă,rupe orice relație cu ei..
    Eu asa am făcut la vârsta de 29 de ani,m-a durut, dar nu mai suportam ca proprii mei părinti sa îmi calce în picioare demnitatea și sa continue sa-mi distrugă viata,reproșându-mi ”sacrificiile” imense pe care le-au făcut crescându-ma,nu uitau sa îmi aducă aminte zilnic de rolul meu în acesta lume,cel de a fi sluga lor supusa în veci.
    Nu am simțit niciodată iubire din partea lor,sunt convinsa ca m-au făcut doar pentru ”celebrul” pahar de apa de la bătrânețe,.
    Îmi pare foarte rău ca doar la vârsta de 29 de ani am avut puterea sa închei orice relație cu ei.
    Singura diferență dintre povestea de mai sus și a mea este ca pe mine mama ma bătea crunt aproape zilnic (pentru nota 9 primeam bătaie cu coada de lopata,deși luam foarte rar nota 9) ,tata mai rar.
    Urmele bătăilor au lăsat semne fizice permanente,rănile psihice s-au estompat după ce am scăpat de sclavie.
    Pot spune ca am început sa trăiesc doar la 29 de ani.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: