Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată, contra cost.
Scrisorica de azi zice așa:
A fost flow conversațional excelent la prima vedere cu omul care urma să îmi fie șef. M-am angajat la el după a doua întâlnire (i-am fost inițial clientă), și de acolo am dezvoltat o legătură, colaborare, compatibilitate, nu știu cum să-i zic. Eu am 35 de ani, el 43. Eu căsătorită, fără copii, el necăsătorit, fără copii. Dar nu despre statutul meu civil vorbim.
Patru luni de zile cât am stat la el, îmi spunea mereu că regretă că nu a făcut copii, că jelește faptul că ar putea fi prea târziu pentru el, că nu știe unde să caute, la vârsta lui, o femeie. El are ceva relație, dar din ce am observat, e de umplutură. Mi-a povestit că și-a luat casa lui la munte unde vrea să își crească copiii dacă i-o face, îmi zicea că ar trebui să merg să-l vizitez acolo unde stă singur (wink) și unde are pace alături de câinele său de 11 ani, care l-a ajutat prin depresie. Cel mai mult timp el stă în apartamentul său în oraș, pentru a fi aproape de muncă, munca fiind afacerea familiei sale. Totul s-a schimbat de când eu m-am angajat acolo, din nervi și tensiune, cum a fost inițial când m-am angajat, s-a făcut calm și veselie: asta pentru că eu am fost foarte fericită să muncesc acolo, după zece ani de stat la calculator și după ce am avut ca tot omul probleme personale și depresii, acest job mi-a redat sănătatea mentală înapoi, sau mă rog, o parte din ea. Echipa s-a completat minunat cu mine si eu cu ei. Pe lângă că șeful îmi tot povestea despre depresiile sale, despre regrete și despre cum în tinerețe a stat zece ani în Europa numai să nu fie în preajma familiei sale – care era foarte strictă cu el și nimic din ce făcea nu era bine – lucru care îl băgase în depresii și în terapii cu anii, era foarte umoristic față de mine; avea un umor negru și sexual care este fix genul meu. Oricât de negru și sexual era, nu jignea nimic, o făcea cu inteligență și gust… și tupeu. Odată, când eram cu clientul și trebuia să fiu profesională, m-a făcut să râd atât de tare încât am făcut puțin pipi pe mine… bine, nu am râs efectiv, am făcut pe mine de la cum m-am abținut să râd în fața clientului. Doar eu știu despre asta, din fericire 😃
Îmi lua apărarea în fața clienților, mă lăuda profesionist și îmi dădea putere. Lucram foarte bine cu el, nici nu trebuia să îmi spună ce preferă să facem pentru că eu gândeam ca și el, ceea ce făcea totul rapid și ușor la muncă. Nici nu s-a simțit ca “muncă” pentru mine.
El mai are un frate de 40 de ani (șeful numărul 1, pentru că el e mereu acolo și ia deciziile majore). Și cu el m-am înțeles super, dar relația a rămas mult mai profesională.
Ăstalalt devenise sentimental, îmi punea porecle “Frodo”, “little tomato”, “little rocket” și era drăgăstos cu mine fără rușine, lucru de care m-am bucurat. Odată când am fost doar eu cu el în birou, mi-a zis ceea ce zic toți bărbații, probabil cel mai penibil lucru pe care îl poți zice, dar am ignorat asta și mi-am zis că e doar condiția masculină; a zis că are pula mare, dar cu ocazia asta am avut ocazia să văd cum mă simt lângă el dacă devine sexual și răspunsul a fost IA DĂ SĂ TE CAUT 😃
Pe lângă puterea pe care mi-o dădea la muncă, pe lângă intimitatea mentală și destăinuirile pe care, CRED EU, le faci în fața cuiva care îți inspiră încredere și pe lângă hipersexualitatea verbală pe care CRED EU o faci în preajma cuiva care te atrage – l-am surprins adesea cu ochii la mine în buci sau în sâni.
Acum… pe lângă sentimentul de “I got your back” pe care mi-l dădea, am observat și părți negative sau nu neapărat negative, dar care dau de gândit.
De exemplu: uneori se înfuria maxim pe fratele său și pe clienți, la fratele său țipa ca un turbat, iar cu clienții era cel mai dulce om, dar după ce ei plecau, el își arăta furia pe chestii mici: pe un pix care nu era la locul său și alte nimicuri, și devenea super nervos, nu se mai putea vorbi cu el. Când era nervos, pleca de la muncă și mai venea înapoi abia după câteva zile. Se uita uneori după femei și după ce ele plecau din birou, ofta melancolic după ele sub formă de glumă. Pe Desktopul lui tot vedeam reclame la site-uri de dating pentru 40+, dar nu îl vedeam niciodată ever să stea pe telefon, are un Social Media mort cu 3 poze și nici alea nu-s cu el. Mi-a zis odată că la vârsta lui, se simte ridicol să caute o femeie și că nu știe unde să caute. Am mai observat că nu-i plăcea să îi RĂSPUND la glume cu aceeași monedă, de exemplu când mi-a zis că o are mare și am zis că vin să stau pe ea, s-a blocat. Sau îi ziceam în glumă “mai repede” la muncă – căci el mereu zicea că e bine să fac treaba mai repede, să scap de client înainte să izbucnească un conflict acolo. Ideea e că se bloca şi mă bloca şi pe mine când reacționam pe măsura provocării lui. Ceva de genu “gata, gata opreşte-te”.
Deși, evident, mie mi se pare acum cel mai hot și fit și deștept om de pe planetă… a mai zis un cretinism; că s-a prins devreme că drumul în pantalonii unei femei, este prin urechile ei – gen să îi spui ce vrea să audă. Nu dezbat adevărul din asta, ci faptul că mi-a zis asta mie, este de prost gust. Și finalmente, se crede cam Casanova, a zis că a stricat liniștea multor femei și că a fost un idiot – dar că la vârsta asta nu mai e idiot și regretă că a fost de multe ori tâmpit (vorbele lui).
După 4 luni mi-am dat demisia căci în turele de seară, când eram singură la birou, am fost agresată de un client tâmpit și m-am speriat. I-am cerut șefului (șeful principal) să mă pună doar ture de zi, însă a zis că nu poate, și am demisionat.
După ce am anunțat că plec, Casanova al meu tot după mine era, făcea lucru în locul meu, nu mă lăsa să fac nimic, umbla singur și trist prin parcare și fuma țigară din țigară. Îmi tot zicea “nu pleca, o să fie bine”, m-a întrebat dacă mi-am găsit alt job, dar nu m-a întrebat ce s-a întâmplat de fapt, deși i-am spus că mă tem să mai lucrez noaptea singură. El era fixat că merg să lucrez pentru altcineva. Ceea ce m-a cam iritat adică i-am spus clar ce modificări vreau ca să mai stau, dar s-a făcut că nu mă aude sau e atât de îndoctrinat cu felul în care se munceşte la ei în familie, că nu percepe să modifice vreodată ceva.
La 2 săptămâni după plecare, când îmi era dor de el de mă durea capul, i-am scris ce mai face și mi-a răspuns cu o tonă de text, că îi e dor de mine, că nu-i place că nu mai știe nimic de mine etc., și să ieșim la o cafea.
Am ieșit la o cafea, dar el nu a fost confortabil la cafea, nici eu… s-au născut niște discuții superficiale, dar printre altele, mi-a zis iar că vrea copii, că nu e bine, că e iar deprimat și se simte ridicol că nu știe unde să caute. Mi-a zis că mă invidiază că eu măcar sunt căsătorită. Eu nu i-am zis că eu cu soțul fuseserăm în pragul divorțului și că relația noastră șchioapătă, nu pentru că e secret, dar am avut un blocaj… și eu vreau copii, dar soțul meu actual nu e pasionat de subiect din motive cretine ceea ce mă înfurie la maxim în ultima vreme şi nu ştiu cât mai rabd. Probabil nu mult.
Apoi mă simțeam cam nașpa că m-a invitat la cafea, era evident că voiam să mă iubesc cu el și în legătură cu asta i-am dat toate semnele de pe lume, așa cum și el mi-a dat, și mi-a zis să îl vizitez la el acasă… apoi în loc să mergem la el, cum a zis inițial, mă cheamă la cafea, serios? Cafea? Lol.
După ce am plecat de la cafea, mi-a zis că vrea să ne vedem iar, dar a trecut mai bine de o săptămână și nu a mai zis nimic. Apoi eu, într-un moment de criză de timp, pentru că urma să încep un job nou care îmi lua timpul liber, căci între timp găsisem job, i-am scris așa, în engleză că el nu e român:
how are you, will there be a baby in your life soon? 🥰
Am întrebat pentru că mi s-a părut că asta e prioritatea lui în viață și, având în vedere tăcerea lui, mă gândeam că e ocupat în acest sens de nu mă mai invită la el odată, aşa cum a zis… ideea este că am vrut un răspuns, fie da, fie nu, dar nu să mă lase să aștept în aer. Apoi, fără să zică nimic, mi-a dat block.
Evident au urmat 2 luni de gânduri pentru mine: “m-a plăcut, sau m-a ținut entertainuită ca să continui să vin la muncă?”. Și-a mângâiat doar orgoliul cu mine? E impotent? Îi e frică de bărbatul-meu? Îi e frică de mine că am tupeu? (deși, ce tupeu, frate, vrei sau nu vrei, doar fii clar). L-a lovit moralitatea că nu vrea totuși să aducă o femeie căsătorită care îi e și fostă angajată, acasă la el? A suferit că am demisionat și low-key m-a urât pentru asta? A pierdut controlul firesc asupra mea și și-a băgat piciorul? S-a detașat pur și simplu? E un gunoi manipulator? E un fricos? Mă pedepsește? Chiar aşa de jignitoare a fost întrebarea mea despre copil având în vedere că am vorbit despre asta de nenumărate ori?
Oare nu m-am destăinuit eu suficient în fața lui şi a simțit că vorbeşte la perete? etc etc
La două luni după marea tăcere, fratele său îmi scrie un mesaj; îmi spune că fac angajări și să vin înapoi dacă vreau, căci sunt un agent excelent, că am plecat prea repede și am făcut o greșeală, că sunt așteptată. Eu nu știu dacă fratele lui (șeful șefilor) știe că între mine și ăstalaltu a existat “ceva”. Eu i-am spus că vin înapoi dacă dă un salariu un pic mai mare, să îmi dea ziua liberă determinată (că nu e niciodată determinată) și să-i ceară acordul și lui frate-său (am fost profesională în cereri, nu i-am dat detalii în legătură cu dinamica dintre mine şi frate-so).
Dar normal; salariu mai mare nu dă, ziua liberă va fi tot nedeterminată, voi lucra iar noaptea, singura chestie (vai Doamne), este că amândoi mă așteaptă să vin înapoi. Deci “blocatorul” a fost de acord să mă întorc, dar tot nu m-a contactat direct sau să mă deblocheze.
Precizez ca blocatorul meu Casanova nu decide salariile.
Din păcate sau din fericire, în zilele mele bune, am avut și eu 2 angajați în mica mea afacere, și știu că nu am vrut să le dau salariu mare, i-am plătit la fel… deși unu era mai bun, căci nu am vrut să apară discuții. Așadar înțeleg faza cu salariu… plus că afacerea este a părinților lor, și le-am cunoscut părinții; Doamne ferește ce oameni acrituri. Cred că de fapt ei decid salariile și condițiile. Sunt destul de sigură; ei doi (frații) sunt doar executanți.
În fine, ideea este că m-aș întoarce la muncă, dar recunosc, sper la o continuitate între mine și domnul respectiv – nu bruscă, nu rapidă, dar să existe.
Am o întrebare strict pentru bărbații trecuți de 30, cu experiență de viață: de ce credeți că a dat block?
Este paranoia să gândesc că a închis orice cale “riscantă” sau “inutilă” de comunicare pentru a mă provoca să merg înapoi la muncă dacă chiar vreau să fiu alături de el pe bune?
Sau un block e un block și gata, aia e?
(Mi-a dat block pe un singur canal, pe celelalte nu, îl pot contacta acolo dacă vreau, dar nu o voi face, oricum nu stă activ pe Media, nu postează, nu nimic: el face sport mult, citește, e pasionat de cinematografie și în rest… nu știu. Poate mă înşel, dar cred că e rătăcit mental. Repară casele la oamenii din satul unde are şi el o casă super modestă, deşi familia lui e milionară. Uneori îl auzeam cum îsi exprimă disprețul pentru lucrurile materiale, spunea mereu că totul – “scump sau ieftin” se transformă în petrol – şi noi oamenii, la fel). Ideea este că gândea negru şi personal, mi se părea că suferă, are ceva nervi adânci pe viață, probabil pe viața lui. Mi-a spus că nu suportă să nu fie în control…şi în ultima vreme nu prea mai e. Nu avea încredere în nimeni, în oameni, în intențiile lor. Spunea mereu “don’t give me bullshit”. Cumva am înțeles, lucrează cu multi oameni si adesea ei creeaza probleme din nimic.
La nivel personal, şi eu sunt obosită, mă gândesc să divorțez oricum pentru că tot aştept minunea, dar soțul meu nu consideră că vrea minuni. Am tot urmat calea logică în viață, nici eu nu am vrut minuni la 20 de ani, dar m-am schimbat… am obosit şi dacă logica inițială m-a băgat în brusturi, parcă vreau să văd în ce fel de brusturi ajung dacă îmi urmez inima 🙃 Iar inima îmi spune să merg înapoi, pe salariu penibil, adică standard – doar să mai stau în preajma lui. Simt ca acolo îmi e locul, dar mă tem că mă amăgesc singură. Sau dacă nu e locul, cred că e măcar un sens giratoriu pe care trebuie să îl parcurg.
***
Dragă X.,
Tu îl priveşti pe băiatul ăsta prin aburii atracţiei s*xuale şi tot ce face ţi se pare drăguţ şi simpatic. Eu citesc ce scrii şi mi se pare cringe. Atitudinea lui faţă de femei mi se pare cringe.
Şeful ăsta al tău mi se pare un beta male, adică un individ fără iniţiative, incapabil de decizii ferme şi constructive. Dar există două tipuri de beta male. Cel care îşi asumă că e beta male şi se lasă condus de alţii fără să facă drame, şi cel care urăşte cu spume faptul că e beta male şi are o frustrare de nedescris pe restul lumii, cei ce-l ajută şi fac lucruri în locul lui, pentru că sigur fără ei ar fi alfa. Case in point: îți dă nu știu câte semne că vrea ceva, dar nu face nimic în privința asta, și nici nu-i place că iei tu inițiativa. Dacă ai ajunge să trăiești în casă cu unul ca ăsta, ți-ai blestema zilele.
Să zicem că se strică mașina de spălat. El nu o repară, că e un domn și-și strică manichiura, dar nici din partea ta nu apreciază că o repari sau comanzi alta, pentru că „nu se simte bărbat când faci tu lucruri”. Și atunci, stați cu mașina de spălat defectă și faceți glume nihiliste și anarhiste despre cum nimic material nu contează.
„Are o relație cu o femeie, dar nu înseamnă nimic” e refrenul tuturor tipelor prinse într-un flirt cu bărbați însurați. Bărbații au un talent înnăscut să mimeze că actualele partenere sunt irelevante, când li se pune pata pe cărniță proaspătă. Singurul mod de a verifica cum e de fapt relația e s-o întrebi pe ea. Dacă ea e super happy și îți arată cum el a mai dus-o chiar weekendul trecut la mare și au băut vin sub clar de lună, ai și tu niște fact checking la dispoziție.
”Am p*** mare”. Serios? Dacă unul trebuie să enunțe asta, declarativ, înseamnă că e zero în materie de tehnici și seducție. Și nu e exclus ca atunci când tu te-ai oferit să stai în ea, el s-o fi luat drept o ironie și un sarcasm, în complexele lui de betalău angoasat.
Ți-a dat block pentru o glumă? Vai de p*** lui aia mare. Dacă vă combinați și aveți o divergență de opinii într-o seară, ce face? Te încuie în hambar, să te înveți tu minte că singurul răspuns corect e „da”?
Și apoi, îl pune pe frati-su să te cheme înapoi, pentru că nu are sânge în instalație să recunoască faptul că s-a purtat ca un b0u, el pe persoană fizică? Lololol. Dacă aveți o ceartă de cuplu, îl chemați pe frate să vă fxtă pe amândoi și să vă cânte nani nani la culcare?
Și ăla te cheamă înapoi, fără o ofertă rezonabilă de mărire a salariului care să îți justifice să te întorci?
RUN, FORREST, RUN.
E ușor să luăm decizii infantile când ni se pune pata pe cineva. Dar eu îți recomand să cauți altundeva un job care să nu vină cu un șef horny la pachet și să nu-ți mai bați capul încercând să îl repari pe ăsta. Dacă se voia reparat, se repara singur.
Sper că ți-am fost utilă,
Lorena.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Stiu ca probabil mă fixez pe detalii, dar in tot timpul în care am citit textul ăsta, in background era doar “femeia asta e măritată”. Înțeleg singurătatea și nefericirea într-o relație, dar tot textul ăsta sună de parca soțul era cantitate neglijabilă în toată povestea asta.
Nu rezolvăm întâi subiectul căsniciei? Și poate se rezolvă și alte frământări?
În rest, da, tipul sună a om mic cu multă putere, nu toți oamenii sunt capabil să gestioneze relația de putere între angajat și angajator mai ales dacă e vorba de un bărbat și o femeie. S-ar putea sa îl atragă mai mult controlul asupra ei decât o eventuală relație.
Păi, nu mi-a cerut povețe despre căsnicia ei, ci despre situația asta. Eu răspund la întrebare, nu la alte lucruri, că nu sunt politician român.
Sfaturi exceptionale. Pacat ca nu vor fi urmate…
Nu avem de unde să știm.
Bărbat trecut de 30 de ani: bărbații sunt cea mai bizară specie. Mult mai idealiști și mai puțin pragmatici decât o femeie, capabili de cele mai non-intuitive raționamente și decizii. Chestia asta se rezolvă printr-o discuție față în față.
Dar: este suspect faptul că nu i-a păsat de motivul pentru care ai plecat. Dacă mi-ar fi dragă o femeie colegă cu mine (sau subalternă) care și-ar da demisia, primul lucru ar fi să caut să înțeleg ce a determinat-o să facă asta și cum o pot ajuta. Empatia e esențială aici. Aș urmări să vorbesc cu ea, să o fac să se deschidă, sau dacă nu, sau aflu ce are pe inimă. Faptul că a plecat (partea de job sau profesională) e una. Și mai important decât asta ar fi cum se simte și ce problemă are (de a decis să plece). M-aș îngrijora pentru ea. Mi-ar păsa. Dacă țin la ea. Aș căuta să vorbesc cu ea. Să o rog să mi se destăinuie. Ori tu spui că i-ai menționat motivul și condițiile, iar el s-a făcut că nici nu le aude. Mie asta îmi sugerează un posibil comportament obsesiv (în direcția chestiilor pe care le tot repetă, cu copiii și depresiile) dar fără deschidere reală și profundă față de tine. Fără grijă, fără implicare sentimentală. În cazul ăsta, cum ar arăta o relație serioasă alături de el? Când în viața ta apare o altă problemă, lui să nici nu-i pese și să meargă iarăși pe pilot automat, sau pe modul robot, văzându-și doar de preocupările lui? Oamenii își ies din ritm când iubesc. Dacă condițiile de muncă nu țineau de el și nu le putea schimba, cel puțin îți era dator să-ți spună asta. Măcar să simți la nivel emoțional că îi pasă și e alături de tine, chiar dacă în situația asta concretă nu te poate ajuta cu nimic.
Acuma, despre poziția lui privitoare la revenirea ta la job: este posibil să-și fi dat acordul că i-a cerut frati-so dar să nu mai vrea să vorbească cu tine, sau e posibil să vrea să reia legătura cu tine dar să fie prea orgolios ca să te deblocheze (gen să nu facă el primul pas) și să aștepte să se regleze lucrurile de la sine odată ce revii.
Cât despre tine, dar fiind că vrei să revii acolo mai mult pentru el, cel mai bine ar fi să inițiezi o întâlnire cu el față în față și să vă clarificați. Ce ai de pierdut că faci tu pasul ăsta? Măcar știi o treabă, decât să îți faci tot felul de gânduri în continuare sau să iei o decizie greșită privitor la job (dat fiind el e motivul tău principal). For better or worse, discută cu el, ca doi oameni adulți ce sunteți.
Și încă o chestie: dacă vă plăceți unul pe altul, puteți avea o relație și fără să lucrați la aceeași firmă. Iar dacă asta nu se poate, din cauza cui nu se poate: a ta sau a lui? Deci, vorbește cu el înainte să iei decizii majore și apoi vei avea la dispoziție mai multe informații pe baza cărora să iei respectivele decizii.
Eu nu aș mai purta încă o discuție, pentru că e clar câți neuroni are personajul. Dar mi-a plăcut și m-am regăsit în prima parte a comentariului tău. Da, când unul își dă demisia, întrebi ce se întâmplă și ce simte.
Buna, X,
Barbat peste 30 de ani, cu experienta cantitativa putina (am avut exclusiv relatii foarte lungi), cantitativa, substantiala – aici bifez. Unde nu bifez este ca nu am dat block niciodata vreunei femei, pt ca daca cineva ar fi dorit razboi cu mine, eu sunt adeptul (din toate pdv) al stilului musulman: imi dai un glont, s-ar putea eu sa-ti dau o mitraliera :). Deci hartuit nu am fost – ma rog, am fost, dar am raspuns mult mai rau si nu sunt genul sa ma duc la politie, imi fac dreptate singur.
In cazul tau / vostru (omului “tau” – Doamne ajuta sa fie chiar al tau pe bune) – din punctul meu de vedere, v-ar trebui o discutie serioasa, posibil mai lunga, matura, fara sa bagati sexul in conversatie, ca nu prea are ce cauta la acest moment. Nu e practic si nici pragmatic sa ganditi cu organele genitale, acum, ca nu va rezolva problemele (nici macar in pat nu e ok asta, ca daca nu puneti inima, suflet si sentimente, nu tine pe termen lung).
In Biserica Ortodoxa (de care eu apartin si careia ii sunt fidel trup si suflet): unul dintre PUTINELE motive de divort acceptat este acela cand una din parti nu-si doreste / refuza sa faca copii sau, mai grav, comite crima numita “avort” – care este acceptat intr-un SINGUR caz: daca pune viata femeii in pericol sau sarcina este rezultatul unui viol, altfel categoric nu. Tu ai dreptul de a divorta de un barbat care nu vrea copii si, la fel, barbatul de o femeie care nu-si doreste / refuza sa aiba copii sau, si mai rau, face ceea ce tocmai am spus. Asta insa nu va rezolva problemele – vrea copii cu adevarat ? Vrei copii cu adevarat ? Iti spun instinctele ca e om pentru toata viata, si nu doar ca sot si sotie, ci MAI ALES ca buni parinti ?
“Profita” de situatie astfel incat sa iei legatura direct cu el (nu prin intermediari – fratele lui), sa stai de vorba cu el pe indelete, chiar si o zi intreaga, sa-l descosi, cu finete cu adevarat feminina. Vezi ce are, de unde i se trag toate astea. Bag mana in foc ca in adancul lui e ceva dureros, o rana categoric nevindecata, ceva ce-l face sa se simta extrem de nesigur pe el.
Ar cam trebui sa te asiguri ca daca vei divorta de actualul barbat cu scopul de a te casatori cu omul asta, va face si el acelasi lucru cu actuala sotie (care nu-i da copii, cum ar fi normal – ma rog, nu stiu atunci de ce s-au casatorit, ca o casatorie fara copii n-are niciun rost – este o simpla parere personala). Cumva divorturile ar trebui sa se petreaca simultan, insa lucrurile decurg repede, daca nu sunt copii sau prea multe bunuri in comun dobandite pe perioada casatoriei.
Omul are frici, temeri si sensibilitati extrem de puternice, adanc ascunse
Parinti acrituri (e vorba ta) – asta inseamna un comportament rece, glacial, insensibil, de tip iceberg, lipsit de umanitate. Faptul ca parintii lui decid absolut tot in ceea ce priveste partea financiara, tot ce tine de salarii si, in general, de aspectele pecuniare denota oameni care pun mai mult pret pe bani si pe lucrurile materiale decat pe sufletul celor din jur, INCLUSIV al propriilor copii. Foarte posibil dominatori dar care, la fel de probabil, nu i-au oferit afectiune sufleteasca sau daca da, foarte putina. Un copil caruia nu i se ofera o cantitate VASTA de iubire, dragoste, afectiune, gingasie, mangaiere, caldura sufleteasca poate ajunge cu lacune serioase pe interior. Daca la astea se mai adauga si un comportament plin de reprosuri si critici conform carora nimic din ceea ce face nu-i bine, reteta pentru un om ciuntit sufleteste (cel putin aparent) e gata.
Experientei de viata cu oamenii – spui ca nu are incredere in oameni, ca e paranoic, etc. – cred ca astea se pot intelege de orice om, si cu cat ne frigem cu mai multe ciorbe, suflam si intr-un iaurt care a stat la congelator. Intr-un mediu de afaceri unde tu esti patronul (sau cel putin sef cu atributii de conducere), te lovesti de tot soiul de oameni care vor cauta neaparat sa scoata profit maxim cu investitii / pierderi minime. Posibil si alte experiente care l-au naucit.
Multi oameni actuali, intr-o lume a egoismului si a individualismului, in care sacrificiu nu mai exista decat in putine cazuri, afirma ca nu sunt vinovati pentru trecutul unei persoane dinaintea noastra. Da, asa este, dar in momentul in care vrem CU ADEVARAT sa fim cu o persoana, ne asumam sarcina (altminteri, destul de ingrata uneori) de a vindeca ranile care ne preced la acea persoana. Ideal sa faca si ea la fel cu noi, daca e cazul. Trebuie rabdare (aspect la care majoritatea celor de acum stau execrabil de prost), rabdare, rabdare x 100. Personal, consider ca daca am ajuns impreuna cu o femeie sunt 100% responsabil sa incerc sa o vindec de orice rana dinaintea mea. Si ea la fel cu mine, daca e cazul. Si nu importa ce ne convine sau ca nu-i drept. Cine se asteapta la dreptate, crapa cu dreptatea in mana, cum se spune. In viata nu joci cu cartile pe care ti le-ai dori, ci care ti-au picat si cu care incerci sa scoti ce-i mai bun. E frumos sa fim cu capul in nori, dar e bine ca picioarele sa ramana pe pamant….
Povata mea, draga X, este sa NU te iei sub NICIO forma dupa aparente: faptul ca spune ca “o are mare” sau ca a cucerit o tona de femei (lucru mai mult sau mai putin credibil – iar asta reiau un pic mai jos) sunt aparente si forme de comportament care ascund multe. Frica de esec, teama de un posibil fiasco pe termen scurt / mediu / lung. Sigur ca societatea actuala a pizdificat barbatul (imi cer scuze pentru exprimarea non-academica) si a masculinizat femeia, dar in aceste conditii traim si cu ele luptam. Intr-o lume unde barbatii sunt cu adevarat masculini si femeile clar feminine (lumea musulmana, cu precadere), un barbat nu are nevoie de confirmare decat daca, eventual, ar incalca fie si putin normele religioase sau ale societatii. Un Casanova e rareori un alpha real, daca ar fi, i-ar ajunge o singura femeie, neavand nevoie de confirmari de la nu stiu cate. O singura femeie alaturi este de o infinitate de ori mai importanta decat alte 100 pasagere.
Uita-te la reactiile lui defensive, ca spun totul. Omului ii e frica, ii e teama de orice fiasco, iar cand i-ai raspuns cu aceeasi moneda (inclusiv sexuala), a dat inapoi – si sunt convins ca nu din cauza unor probleme de dimensiune. Foarte posibil sa-i fie frica si sa se implice sufleteste, daca a fost ranit. Multi barbati care n-au avut parte de dragostea parinteasca asa cum ar trebui si care, mai grav, au plecat in viata cu anumite frustrari / complexe din casa parintilor ajung sa faca tot posibilul sa se “dovedeasca” pe ei insisi, ori prin afirmatii copilaresti, totalmente infantile de tipul “o am de X cm” ori prin cuceriri pt a-si dovedi ei “capacitatea” (in fapt, a-si infrange sau reprima fricile).
Faptul ca si-a luat casa la munte unde sta singur doar cu un caine care l-a ajutat prin depresie confirma tot. Casa la munte = singuratate, rupere de lume (poate chiar scarba de ea). Animal = fiinta NET SUPERIOARA omului, sufleteste, afectiv, emotional, etc. E total de inteles aici. Ca sta in oras pt a fi servitor afacerii familiei lui, asta l-a adus mental uneori in sapa de lemn, iar cu asemenea parinti e posibil – spui aici de nervi, tensiune, etc. Normal ca s-a facut calm si veselie, la urma urmei, te atragea si il atrageai, si sanatatea mentala de care zici, tot de aici provine. Fluturasii din stomac au putere imensa.
Revenind la familia lui: sa pleci din tara doar ca sa nu fii in preajma parintilor tai spune iarasi totul. E aiurea pt copiii ai caror parinti sunt vesnic nemultumiti de ce fac odraslele.
Mediul in care ai lucrat cu el a fost asa datorita atractiei reciproce. Tupeul e sexy daca e impartasit. Lauda in public, puterea pe care ti-o da un om care te place cu adevarat sunt greu depasibile. Iar gandirea similara / identica te-a si facut sa nu percepi munca intr-un mod negativ (ca si corporatist din totdeauna si ajuns nu neaparat la semi-burnout, dar la un sictir total, stiu ce-i aia sa te duci la munca cu un chef zero, doar pt ca e bine platit postul, corporatiile fiind o forma de prostitutie si sclavie impusa din vest, sub forma unor salarii relativ ridicate). Si pentru cei care nu sunt spalati pe creier de mirajul occidentului si basica de sapun a UE si a intregului vest, lucrurile de tip “corporate bullshit” nu tin. Cu atat mai mult cu cat le zic uneori pe fata, fara menajamente si fara teama de a fi “offensive” sau “non-compliant”.
Faptul ca fratele lui, desi mai mic, ia deciziile majore, afacerea fiind a familiei, poate presupune si o incredere mai mare a parintilor lui in fratele lui care, probabil, e mai apropiat de si ca si “caracter” decat omul tau, mai cu capul in nori. E normal sa tipe la frati-su, in conditiile in care, din ce spui, s-ar putea trage concluzia ca acela e seful cel mare si, cel mai probabil, si copilul tinut mai mult in brate de parinti (copilul mai mic si care seamana mai mult / urmeaza mentalitatii parintilor). Astea se aduna si ies la suprafata cu scantei. Nu e negativ ce facea el, pur si simplu iti da toate informatiile de care ai nevoie despre familia lui :). Restul ? Detalii. In plus, e normal ca, fiind afacerea unor oameni care nu ti-au dat aproape deloc suflet asa cum are nevoie un copil, cu un frate mai mic sef peste tine, doar pt ca se aseamana parintilor si are avantajul copilului mai mic, sa pleci si sa nu mai vii cu zilele intr-un mediu care te termina pe interior.
Multi oameni singuri isi fac conturi pe site-uri de dating doar de forma fara sa le foloseasca vreodata. Doar acolo, sa le aiba asa, ca panoplie virtuala. Esti sigura ca omul este cu adevarat un Casanova ? Care nu stie unde sa caute si i se pare penibil sa caute femei la varsta lui ? La 43 de ani un barbat e in floarea varstei, si, a propos de asta, intre voi, tu avand 35 de ani, e diferenta de 8 ani, e foarte ok, nu sunt 20.
E normal sa se blocheze cand ii raspunzi cu aceeasi moneda, in situatia lui. Iar initiativele lui raman doar asta…initiative. Cand e vorba sa treaca la fapte, pauza. La fapte trebuie acum sa treci tu, si fara prea multe vorbe dupa o discutie initiala 😉 Un om ca asta trebuie luat prin surprindere (in cel mai bun si mai frumos mod), chiar un pic de soc, fara sa spui nimic. Pana atunci, insa, e de vorba.
Dar asta NU la o cafea in exterior. La tine, eventual, daca poti sa-l atragi pe teritoriul tau. Ce Doamne iarta-ma, un Davidoff bun sau Julius Meinl se pot bea si intr-un apartament :))) Si cand se asteapta mai putin, ce-ar fi sa-i sari in brate si sa nu-l mai lasi sa scoata o iota ? You got my point, i’m sure…dupa, s-ar putea sa decurga altfel discutia 🙂 Iar cand l-ai facut sa se deschida, ataca-i fricile si temerile, sunt principalul tau dusman de moarte in relatia pe care vrei s-o ai cu el. I-ai rezolvat fricile si temerile ? Vine curajul pe care s-ar putea sa-l aiba si sa nu-l banuiesti. Are curaj ? O infrunta si pe femeia cu coasa.
Si da, femeia pune botul la ce aude si barbatul la ce vede. Suna cinic, suna rautacios, dar e pura realitate, indiferent cui ii convine si cui nu. Ti-a zis asta tie ? Sau poate doar a facut o afirmatie generala bazata pe experienta lui de viata ? ….You might wanna think again…
Se crede Casanova dar considera penibil sa caute pe site-uri de dating si nu stie unde sa caute o femeie…hmmm…mie ceva imi da cu virgula aici, mai ales la partea de “Casanova”. Saracul Casanova, daca era asa, murea virgin :))) Presupun ca se considera idiot ca nu s-a asezat “la casa lui”, cu casnicie, familie, copii, asa cum trebuie, de mai de timpuriu – daca da, nu ar fi neaparat idiot, cat poate maturizat mai tarziu. Insa mai bine mai tarziu decat niciodata.
Presupun ca i-ai spus omului tau ca acel client te-a agresat 😉 Trebuia sa-i dai un scaun in cap nenorocitului :))))) (clientului, adica), sau cu orice prindeai la mana. Intotdeauna daca ramai singura noaptea la birou cu vreun posibil client incoming, cumpara-ti un cutit mare cu zimti si daca escaladeaza “afacerea”, ameninta-l cu voce tare ca-i faci fermoar la gat. Cel mai probabil, o va rupe pe usa la fuga. Alternativ, daca lucrezi pe un laptop, poti sa i-l faci palarie pe cap – cu riscul sa platesti ulterior laptopul. Prost este atat ca nu i-ai spus exact ce s-a intamplat cu boul de client, si la fel de prost (pt el, de data asta) e ca nu te-a intrebat. Eu daca as fi femeie, nu m-as duce la politie pt un agresor, l-as omori direct – e legitima aparare. Astfel, mai scapi lumea de gandaci.
Faptul de a crede ca mergi sa lucrezi la altcineva, poate insemna si gelozie (asta e in avantajul tau). Fii sigura ca te-a auzit perfect ce vrei, la capitolul schimbari, si nu, nu e indoctrinat de familia lui si de felul in care se munceste la ei, doar supus propriei familii – aspect care il detroneaza din pozitia de posibil sef cu toate haturile in mana. Il vrei ? Il rupi de ei.
Nu e ok sa-i scrii doar tu prima, iar faptul ca ti-a raspuns cu o tona de text, cum spui, iarasi spune multe. Stii cine scrie mult ? Omul singur (nu e intotdeauna asa, insa si clar nu in cazul de fata). Ma rog, dorul de cineva se arata, prin fapte. Si nu dupa 2 saptamani, poate fi si dupa 2 ore…:) Deci vrea copii, si stie si el singur ca nu e bine, dar iarasi e ridicol ca nu stie unde sa caute. Vai de capul nostru de Casanova. Sincer, in locul tau, as da “discard” din start la subiectul “Casanova”. Mai curand ajung eu sa-mi placa de progresisti, de modernisti, de UE si de beta-male-ul prezident al Romaniei decat e omul tau casanovist. Mai curand stahanovist, judecand dupa munca fata de familie.
Cand mai vorbesti cu el, taie-i orice posibil blocaj din cauza faptului ca esti casatorita. Eu nu te indemn sa inseli, ca sa fim BINE intelesi, ci sa vezi ce-ti doresti. Vrei copii ? Ei devin prioritatea nr 1, inaintea oricarei persoane, a sotului si a ta insati. Cand apar copiii, parintii trec pe planul 2 – asigura-te ca esti capabila de asa ceva si el la fel. Oricum dorinta de a avea copii e un subiect atat de important incat in mod clar trebuie discutat inainte de orice altceva – ce spun poate suna ca un troc, dar astfel poti evita amaraciuni, reprosuri, critici si posibile meschinarii ulterioare. Cat priveste faptul ca sotul tau nu vrea copii din motive cretine – daca ma intrebi pe mine, majoritatea motivelor de a nu dori copii e cretin, dar, si aici, e parere strict personala. Oricum traim intr-o lume in care toti sunt plini de mofturi, ifose, fasoane, toane si alte mizerii importate din afara, dar putini mai sunt buni sa ia taurul de coarne – si nu in sens carieristic, ca asta poate oricine, daca e muncitor si profesionist. Toti vor cariera, afirmare profesionala, de parca asta iau cu ei pe lumea ailalta. Casa, familia, casatoria, de astea se uita. Cand vine vorba de camin, mariaj, casnicie, etc, ce-i aia ? Hai sa dam bir cu fugitii, ca responsabilitatea e grea.
X, iti va fi greu, omul e fricos si de umbra lui. Familia lui l-a terorizat pur si simplu iar experienta de viata probabil si mai rau, plus mediul de a lucra in afacerea familiei si de a avea contact cu oameni care i-au facut (ma gandesc?) mai mult rau decat bine, cel putin la nivel sufletesc. Stii vorba lui Tipatescu ? “Zoe, fii barbata!!!”. Si cam asta trebuie sa fii tu acum, macar pentru moment, daca il vrei cu adevarat, trebuie sa iei haturile in maini si sa lupti. Pentru el si posibil un pic si CU el. Pune gheara pe el in cel mai feminin mod si nu-l mai lasa sa scape, daca vrei, ca ti-a alunecat printre degete. Ti-a dat block de frica si de teama. Sigur ca e rusinos pentru un barbat, e destul de off-turning / off-putting, dar s-ar putea sa scoti un om foarte ok la suprafata daca stii sa spargi gheata.
Instinctiv, consider ca te-a placut sigur. Si te place. Nu-i e frica de barbatul tau care este suficient de barbat cat sa nu-si doreasca copii 🙂 Ma scuzi pt duritate, dar toate pana la copii. Si da, este un pic impotent comportamental. Problema nu e ca esti fosta angajata, e perfect normal sa se cupleze oamenii in felul asta, daca exista reciprocitate. Ca esti casatorita, ok, asta e o problema, dar daca unul nu-si doreste copii…E greu de spus daca a vrut control asupra ta – daca il placeai cu adevarat, ce control mai mult sa vrea ? Gunoi clar nu este, cu nimic, dar fricos, din pacate, da. DIN PLIN. You take over and let him do the same when the car is running smoothly. Sa fii sigura ca nu e nicio pedeapsa si categoric nu poti jigni un barbat care vrea copil daca il intrebi despre asta.
Ca nu-ti da salariu mai mare, nu ma mira. Piata fortei de munca e moarta in Romania si in multe tari din UE. Iar zile libere determinate, astea pot fi date la marile corporatii, daca si numai daca nu afecteaza businessul. Sa stii ca nicio afacere nu face acte de caritate. Dar cu lucrul noaptea…bine, lucrezi noaptea dar daca ajungeti impreuna si mai faceti si un copilas, cand Doamne iarta-ma stati unul cu celalalt, ai / are / aveti grija de copil IMPREUNA si mai ales va F***TI ? Ca de la distanta, mai greu ? Scuzati exprimarea dar retineti continutul 🙂
Daca e atat de “curajos” incat sa nu te contacteze direct sau sa te deblocheze, profita de situatie si spune-i lui frati-su mai mic (al de 40 de ani) sa te sune omul tau direct si sa vorbiti live. E normal ca nu decide salariile – parintii lui grijulii au lasat banii pe mana cui stie sa scoata profit maxim, nu unuia care e si om. Ai zis ca e strain. E evreu ? Musulman ? Indian ? Desi barbatii evrei si mai ales musulmani nu prea se comporta asa, doar indienii sunt atat de cacaciosi in fata parintilor. Intreb si eu…
Eu inca ma gandesc cum o fi, ca barbat, sa dai block unei femei. Ok, odata am fost si eu agresat de una pe care n-o dorea nimeni, dar nu i-am dat block. M-am dezbracat de orice caracter si i-am spus ca daca vrea razboi, o sa aiba bomba atomica de tip rusesc – metaforic vorbind, evident (oricum, am multe, ca fel de a fi, si de rus si de musulman, asa ca imi era simplu). Dar NU e cazul vostru.
Spui ca citeste si e cinefil. Deci prost n-are cum sa fie. Sigur, depinde si ce citeste si la ce gen de filme se uita, dar in lumea actuala, chiar sa citesti Sandra Brown si e ceva. E un simplu exemplu, chiar daca e low-level. Spui ca e ratacit mental – nu, nu te inseli. THIS is where you take over, dear X. Ca e nevoie, daca-l vrei. S-ar putea sa scoti un om superb la suprafata, dar actualmente suprafata e varianta psihica a Hiroshimei.
Faptul ca are o casa modesta, iarasi, spune multe, mai ales ca provinde dintr-o familie instarita. Spui ca are nervi adanci pe viata si pe el insusi – sa fii 100% sigura de asta – cu parinti ca ai lui si cu oamenii de care te lovesti uneori oricum nu poti avea incredere usor in nimeni si nici in intentii. Nu e cu nimic de condamnat.
Nu astepta copii de la cine nu e capabil sa-i ofere ( = impotent sufleteste pentru a da viata si a creste copilasi cum se cuvine). Daca inima iti spune sa risti, fa-o. FARA ezitari. Daca si tu eziti, se duce totul pe apa sambetei, iar daca nu o faci, vei regreta ca n-ai facut-o. Daca te amagesti si / sau nu e locul tau langa el, asta doar Dumnezeu o stie, insa da, ai dreptate, intersectiile giratorii nu pot fi ocolite. Si poate nici nu trebuie…
Ca si concluzie: il vrei ? ti-l pofteste inima ? Iei haturile in maini, faci primii pasi (10 sau 100), frumos, feminin, te prinzi tu cum sa-l atragi in mreje, fara sa-l faci sa fuga. Obligatoriu o discutie ampla si serioasa mai intai, in care sa-l descosi, feminin, duci munca de informatii un pic. Si s-ar putea ca o mare parte din cele pe care le-am scris mai sus sa vezi ca asa sunt (desi orice om se poate insela). Sub NICIO forma nu iei legatura cu nevasta-sa, daca aia e femeie abila si vicleana, se duce totul de rapa si, oricum, e vai si amar cand femeile intra in conflict intre ele – noi, barbatii, avem mai putina ranchiuna si resentimente, dar femeile pot fi piranha unele pentru altele. Omul tau e sursa majora (si bogata) de informatii iar tu esti cea care se baga pe sub pielea lui (e mai simplu, ca e barbat, iar tu femeie, deci te-ai nascut cu darul asta pe care el il are la un nivel mult mai scazut), vezi ce e cu el si pornesti de acolo.
Sunt situatii in viata cumulate in care omul nu mai poate fi reparat singur, iar psihologii sunt buni fix ca economia Bangladeshului. O femeie iubitoare si dragastoasa poate face cat 1000 de psihologi. Te prinzi tu, ca esti fata desteapta. Il adulmeci ca un animal salbatic, insa care nu vrea sa ucida prada, ci s-o aduca in barlogul ei pt protectie – initial, ulterior, odata pus pe picioare, va fi probabil o investitie profitabila. Nu esti barbat, deci n-ai cum sa stii cum gandim – uneori avem nevoie de protectie mult mai abitir ca voi, pt ca la noi se pune problema inclusiv de protectie de propria persoana, noi neavand nivelul vostru de auto-conservare.
Ai urmatoarele variante:
1) nu risti si regreti pe viata ca n-ai facut-o.
2) risti si te alegi cu inima franta, nu pentru ca ar fi el vreun porc, ci pur si simplu a fost anihilat
3) risti si dupa ce-l repari constati ca e omul pe care l-ai cautat din totdeauna 🙂
The choice is yours. No pain, no gain (a spus-o Benjamin Franklyn, nu eu)
Nu sunt avocatul lui. Ci al vostru.
Dumnezeu sa va ajute sa fiti impreuna, casatoriti, cu copilasi si fericiti pana la capat! 🙂
Nu regreți toată viața, regreți câteva săptămâni, apoi treci la altele. Și după comportamentul lui, inima aia frântă e garantată.
Sincer, sper ca am putut-o ajuta daca vreodata va citi romanul de mai sus :))) Nu stim de unde sare iepurele, uneori poate iesi ceva (f) bun, alteori… Cei “sifonati” de viata de regula au si o parte buna din asta. Ce-o fi, o fi. Dumnezeu sa-i ajute pe amandoi, indiferent de calea pe care o vor alege 🙂