Râzi garantat

Specia umană e oribilă, ştim cu toţii. Dar parcă niciodată nu e atât de oribilă ca în momentele acelea părăsite de Dumnezeu şi batjocorite de soartă în care îţi dictează ce reacţie ar trebui să ai la gesturile ei.

“Râzi garantat” e luat de pe un tabloid şi pe referă la un film  embeduit de pe youtube.

Şi dacă nu râd, cum funcţionează garanţia? Decont la abonamentul pe Internet, o lună? Bomboane gratis? Un voucher de cafea într-o cafenea cu fiţe?

“Da, bun, e tabloid, ce dreq vrei?”, îl aud acum pe trollul hater care vine zi de zi să mă urască în loc să se ducă în morţii lui să caute pe cineva demn de dragoste.

Păi tocmai. Tabloidul nu e decât reflectarea preocupărilor, metehnelor şi defectelor omului prost. Tabloidul publică zvonuri dubioase pe un ton conspirativ pentru că asta face şi prostul, seara la o berică şi-o sămânţă, preferabil pe un ton superior. Dacă tabloidul n-are zvonuri dubioase pe ziua în curs, le inventează. Pentru că asta face şi prostul, când n-are ce bârfi. Tabloidul publică bârfe de aşternut, prezumţii legate de onorariile unora şi altora, bârfe seriale, de tip “ce-a mai făcut…” şi ocazional o povestioară lacrimogenă. Reflectarea perfectă a unui creier de prost.

Şi tot creierul de prost are nevoia imperativă să i se dicteze cum să reacţioneze la o chestie sau alta. Că e greu să iei decizii când eşti prost. E greu să te prinzi la care cotitură a poveştii se râde şi la care se plânge. Şi da, folosesc diateza reflexivă intenţionat. Pentru că prostul nu înţelege ideea de individualitate. “Se râde” în turmă, “se plânge” în turmă.

Şi tot creierul de prost simte nevoia să-ţi dicteze şi ţie ce reacţie ar trebui să ai tu la ceea ce spune el.

“Vă voi spune ceva foarte frumos”

Am început să urăsc discuţiile cu publicul. Pentru că în publicul oricui se strecoară, din cele mai greşite motive, un anumit număr de cretini.

La o astfel de discuţie, se ridică la un moment dat o pizdă năucitor de retardată şi exclamă: “Vă voi spune acum ceva foarte frumos”. Şi spune, cum mă aşteptam din partea cuiva care dictează ce trebuie să simţim legat de spusele lui, o banalitate perfect uitabilă.

Nu era mai simplu să nu ne amăgeşti cu promisiuni, vaca dracu’, să nu ne excităm de-a valma aşteptând ceva foarte frumos, ca după aia să ne dai cu cărămida peste dinţi? Dacă promiteai că ne spui o banalitate, ne deveneai brusc simpatică.

“Eu nu te jignesc”

Nimic nu se compară în coeficient de detestabilitate cu jegul care face afirmaţii insultătoare legate de tine, apoi declară “eu nu te jignesc”.

Insulta o decide receptorul, nu emiţătorul. Şi insulta nu e neapărat “X e o vacă”. Adeseori, complimentele unui prost sunt mai insultătoare decât tachinările unui deştept. Şi, da, când ai în faţă un om căruia i-ai adresat o replică şi, drept răspuns, ăla îţi ia toţi morţii în pulă, e semn că ba da, jigneşti. Eventual poţi spune “n-a fost intenţia mea să te jignesc. Eu voiam să zic că…” În nici un caz “Eu nu te jignesc”. Pentru că prin asta îl mai calci în picioare o dată.

“De ce nu te bucuri când te sun?”

Ca să se mire proştii. Sau pentru că nu mă interesezi nici cât negru sub unghie şi nu am chef să mimez absolut nimic. Şi pentru că cu cât te strofoci să îmi dictezi ce reacţie ar trebui să am la ce faci tu, cu atât obţii opusul acelei reacţii.

***

NU, NU RÂD GARANTAT. Dar dacă îmi spui gluma pur şi simplu şi o faci aşa cum trebuie, s-ar putea să râd spontan. Fără garanţie.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. De aici vine si boala stilistica aia cu punctele de suspensie, gen “eu acum o sa fac o… poanta nesarata, si pun puncte de suspensie ca sa se vada ca e poanta, ca altfel nu rade nici… dracu’, asa macar poate rad…prostii”.

  2. Lorena Lupu says:

    daaaaaaaaaaaa.

  3. Paranoid says:

    Astfel de tehnici se utilizau cu mult inaintea erei tabloidelor. De exemplu, prin anii ’80, se duc parintii mei on a date la cinematograf. Inaintea difuzarii fiecarui film doamna Director (care doamna si-a cumparat biblioteca noua si s-a dus la librarie cu ruleta pentru ca avea nevie de x metri de carti care sa se incadreze frumos in rafturi) facea o mica prezentare a filmului. In seara respectiva prezenta o comedie: ‘Este un film frumos, veti rade mult…’. La care tata: EI, UITE CA EU N-O SA RAD!

  4. Lorena Lupu says:

    păi da. prostul nu s-a inventat o dată cu tabloidele, ci invers.

  5. jademan says:

    Nu, mă, tabloidul a venit DUPĂ prost! De la un… om normal. 😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger