Şi restul e Ovidiu Niculescu

De la un timp, încerc să-i găsesc defecte scenaristului Nae Caranfil. Nu reuşesc. Rectific: are unul singur: că toate filmele lui au un erou pămpălău şi tolomac, foarte inteligent în sinea lui dar aprig futut de şmecherii din jur, care-s mai puţin valoroşi ca persoane, dar mai şmecheri, deci îl lasă fără bani şi fără muiere.

Pffff, ce frază lungă. Hai să concretizez. Într-o dimineaţă, îşi bea Vizante liniştit cafeaua, când sună telefonul.

-Alo, Mariusică?

-Aaaa, bună, Nae. Nu spune nimic, ştiu! Diaconu n-are timp, şi iar pică pe mine măgăreaţa să joc rolul “tu”.

Bun, dincolo de asta, scenaristul Nae Caranfil e Dumnezeu. Fiecare scenă, cât de mică, din Restul e tăcere e o minusculă capodoperă de dialog briliant. Cu twists, turns, poante neaşteptate, tot ce trebuie.

Partea patetică, aia cu “da’ ce face regizorul, oameni buni?” e singura care mi s-a părut cusută cu aţă albă, aşa, să mai scoatem orgoliul artistic la populaţie, cum scot exhibiţioniştii din IOR ce au ei mai valoros. Dar nu e ceva supărător.

Ce i-a ieşit şi mai mişto în “Restul e tăcere” a fost personajul lui Ovidiu Niculescu. Un personaj de boier – investitor în film, care bagă toţi banii la buzunar. Nu exagerez dacă spun că rolul lui Ovidiu Niculescu – şi modul în care acesta şi l-a interpretat – reprezintă prestaţia actoricească cea mai vecină cu perfecţiunea din toată istoria filmului românesc. O interpretare care reuneşte parşivenie absolută şi umanitate înduioşătoare, satira fină a tuturor clişeelor despre boieri pe care le ştim cu toţii şi momente de nobleţe autentică, născută, iară nu făcută, grosolănie dozată fin, după epocă şi rang, forţă, cabotinaj şi adevăr. Eu când mă voi face mare vreau să mă fac Ovidiu Niculescu.

Aici voiam să pun trailerul dar – boala tuturor filmelor europene – trailerul e mai mult antireclamă decât reclamă pentru film.

.Despre ce vorbeam? Ah, da. Pe Ovidiu Niculescu l-am văzut în nişte piese mediocre la Teatrul Mic, prestând mediocru şi cam atât. Pă persoană fizică, nu-ţi ia ochii cu nimic, nu pare nici cel mai frumos, nici cel mai special, nici cel mai inteligent actor din urbe. Dar poate ăsta e adevăratul talent actoricesc: să combini ce ştii tu despre rol + intenţii, situaţii, indicaţii regizorale + încă ceva (o anumită magie, care să le unifice pe toate astea în ceva mai presus de toate astea) şi atunci iese un rol de neuitat.

Pe bune, stau şi-mi amintesc toate filmele româneşti bune, toate prestaţiile lui Bucur, Vasluianu, Ivanov. Pur şi simplu, nu se compară. Ba da. Victor Rebengiuc în “Moromeţii” e singura prestaţie românească mai tare decât a lui Niculescu în “Restul e tăcere”.

De ce scriu abia acum? Că acum am revăzut filmul. Nu scrisesem nimic despre el când l-am văzut prima oară, pentru că aveam o carte de tradus şi nu avusesem timp.

PS. Luaţi de citiţi materialul meu despre SlutWalk.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. lezbianu obosit says:

    cer iertare ca nu sunt deloc ontopic. nu am ce sa zic ontopic, deoarece tu zici ce ai simtit tu si e cam al&ala sa vina careva si sa zica: da, simti bine sau: nu, nu simti bine. da’ in schimb m’a facut curios vorba cu exhibitionistii din IOR. chiar exista si la noi (romanika) astfel de oameni? io mi’am imaginat ca sunt putini rau de tot la nivel planetar si ca viiaza in tarile unde te mai si poti plictisi din cand in cand, nicidecum in locuri cu mare agitatie socio-politico-financiara, adica unde oamenii cam sunt ocupati sa nu moara de foame. stii din sursa sigura ca ei exista si au activitate?

    • lezbianu obosit says:

      e drept ca e putin fortat “te mai si poti plictisi”, da’ cand am scris mi s’a parut ca are mai mult farmec decat corectu’ “te mai poti si plictisi”. sper sa nu se prinda nimeni.

  2. Mister Doooh says:

    Mai digerabil materialul despre SlutWalk, decit stropseala despre IQ-ul fragil.

    Apropo de romanasi (indiferent de sex/orientare geografica, apartenenta religioasa, bacalureat, sapte ani de-acasa) cretini, exista o categorie aparte de emancipati care daca aud ca in Vest cacatul, neprelucrat termic, e delicatesa, nu doar ca servesc entuziast, dar cer si portie dubla.

    Nici asta n-ar fi o problema, poa’ sa pape si tripla!, dar daca ai tupeul sa nu servesti… cretin, IQ fragil.

  3. goodman says:

    “De ce scriu abia acum? Că acum am revăzut filmul. Nu scrisesem nimic despre el când l-am văzut prima oară, pentru că aveam o carte de tradus şi nu avusesem timp”

    nu ne intereseaza.

    “niște necunoscuți m-au servit cu ciocolată After Eight”

    si eu tot in After Eight pun cantarida.

    “un tataie dubios: „Ţi-ar plăcea să-ţi dau limbi?” ”

    ne intereseaza daca mosu’ a primit raspuns favorabil au ba.

  4. goodman says:

    de Steve Jobs 1955 2011 de ce nu scrii ?

  5. Isa says:

    bai, sunteti toti niste prosti.

  6. goodman says:

    ATENTIUNE !

    avand in vedere si tinand cont de scaderea drastica a economiei de postaci pe acest blog, incepand din acest moment preiau conducerea.

    JOS LORENA, SUS GOODMAN !!!!

  7. goodman says:

    Decret 1.

    Eu, Presedintele Lorenalupudotwordpressdotcom, in numele plm hotarasc:
    Articol unic – incepand din acest moment, @nedormitul este declarat persona non grata, si va fi futut integral de comunitatea de poponari din Europa de Sud-Est, Asia, Africa, America Latina si eschimosi.

  8. goodman says:

    Decret 2.

    Art.1 Marghioalei i se va permite accesul decat pe baza favorurilor sexuale oferite Mie.
    Art.2 Lupu Lorena idem.

  9. Gheara says:

    Stiati ca Mihai Viteazul s-a nascut in Targul cu Floci ? :)) Da, da. Nu radeti. Este un vechi oras romanesc disparut. Cam ca Atlantida asa :)))

    Floci, numit şi Oraşul de Floci sau Târgul de Floci este un oraş dispărut din Ţara Românească. A fost situat la vărsarea râului Ialomiţa în Dunăre, pe un curs vechi al râului, azi secat (Ialomiţa Veche, curs azi vizibil în teren). Numele vine probabil de la lâna care se comercializa în evul mediu acolo. Oraşul este atestat în prima parte a secolului XV, dar probabil exista ca loc de schimb din secolul anterior.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C3%A2rgul_de_Floci

  10. goodman says:

    @Lorena

    iesi putin pe blog c-am sa-ti zic ceva.

  11. Gheara says:

    Goodman:

    Cu alte cuvinte, ma trimiti la culcare sau ce?

    Fii atent cum vine peste tine ! Partea finala din simfonia I in do minor de acelasi Brahms.

    Auzi cum vine !

  12. boemul says:

    Mulţi din cei care au văzut “restul e tăcere” au zis exact ca tine 🙂

    Încă ceva:
    “Cine identifică obiectul gălăgios din mâna fetei ăsteia are o bere din partea mea. Nici ea nu ştia ce e, dar îi plăcea că păcăne frumos.”

    castanietăăă!!! la plural castaniete 🙂
    dacă o să ne întâlnim vreodată ţine minte că îmi datorezi o bere 🙂

    • goodman says:

      castanieta pe ma-ta! e tamburina.

      ps: chiar de ghiceai, obiceiul locului > bere pula

      • Lorena Lupu says:

        nu e nici, nici. mai încercaţi.

        • goodman says:

          ie un cacatzel de minitoba/tobitza/tobishoara cu maner care, complecta, are doi atze cu bile la capete. o freci stanga – dreapta, bilutzele face poc poc. as paria ca pisda (?) din poza si-a procurat-o pentru maner. decat.
          deci ie o chestie de bataie (percutie), deci un fel de tamburine, deci tobitze africane !

      • boemul says:

        goodman, ca să-ţi răspund în acelaşi registru, tamburină e mă-ta, c-o scutură cine vrea (şi o plăteşte) :))
        aş fi jurat că e castanietă, mă las păgubaş 🙁
        niciodată nu reuşesc să beau gratis…

  13. lezbianu obosit says:

    http://www.kaboodle.com/reviews/india-musical-percussion-instruments-handballa-3

    altii zice ca e de samba:
    http://depositphotos.com/5479707/stock-photo-Percussion-samba-instrument.html

    eu cred ca e indienesc si ca poate fi folosit si la samba, da’ mai greu, asa…

  14. George says:

    Rebengiuc în Moromeţii e ză best. Pe locul doi vine Ilarion Ciobanu zis Gerula.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: