Tentativa de sinucidere la metrou

Cum am menţionat fugar, ieri, pe la ora 19, eram în Piaţa Unirii şi mă pregăteam să iau metroul spre casă. Îmi doreaaaam să ajung acasă. Mă luase o oboseală teribilă, de zici că am cărat saci cu cartofi toată ziua, şi, în plus, începuse o ploaie măruntă şi rece ca gheaţa, de zici că era început de noiembrie la munte.

Când am ajuns însă pe pasarela de la M1, m-am prins că e ceva dubios în aer. Multă, multă, multă lume, înghesuită buluc, uitând complet faza cu distanţarea socială, se holba ca de pe balcon la ceva deosebit de interesant care se întâmpla jos, în staţia propriu-zisă de metrou.

Printre ei, un fenomen de o deosebită perversitate. Poliţişti acostau cetăţeni cu masca sub nas, îi interogau deosebit de antipatic şi presupun că totul se finaliza cu amendă. Ceea ce în contextul dat era o inepţie crasă. Nu faci nimic să spargi bulucul, dar amendezi câte un amărăştean că îşi ia şi el o nară de aer.

Ajung eu jos. Pe linia 1, exact cea care mergea spre vastele mele reşedinţe, metroul era oprit la jumătate şi gol. Not a good sign. Apoi, pe la mijlocul staţiei, observ cerculeţ de jandarmi şi poliţişti. Pe un scaun, în mijlocul cerculețului, stătea aşezată o domnişoară intens plânsă, cu sânge bulbucând din ambele nări şi o vânătaie mare pe frunte.

Tipa încercase să se arunce în faţa metroului, dar mecanicul avusese prezenţă de spirit şi reuşise să frâneze. Un om norocos. Cred că ar fi fost nimicitor să ai pe conștiință viața unui om, și nu, argumentul cu “dar omul a ales” nu amuţeşte vinovăţia. Aşa, ea scăpase cu viaţă, doar cu faţa făcută zob şi probabil nişte vânătăi sau chestii pe sub haine.

Cum gestionau forţele de ordine faza asta?

Stăteau în cerc şi se holbau ca tâmpiţi la ea. Aia stătea pe scaun, bocind, şi se holba la ei. Dacă n-ar fi fost tragică intenţia de a-şi pune capăt vieţii, scena ar fi fost de un ilar de nedescris. Filme cu proşti.

Ăştia se uitau aşa miraţi, ei la ea, ea la ei, şi Metrorexul anunţa din cinci în cinci minute: Din motive independente de voinţa noastră, trenurile pe linia M1 vor circula cu întârziere.

Practic, aţi recoltat doamna dintre şine. De ce mai staţionează tot? m-am întrebat eu într-o doară. Doar pentru a vă holba voi la ea şi ea la voi, şi tot poporul de băgători în seamă în direcţia voastră generală? Incompetenţi.

Pe mine mă chinuia o oboseală feroce. Drept care, i-am arătat foaia de vaccinare unui băiat drăguţ şi l-am rugat frumos să-mi cedeze locul, pentru că sunt ruptă. Omul, foarte cumsecade, a sărit prompt, iar sora voastră copleşită de crunta dramă şi-a tras gluga peste ochi, masca până sus de tot, să nu mai apară poze de retardaţi pe Facebook, şi a băgat un somn clasa I.

Da, eu sunt omul care doarme în metrou şi se trezeşte fix în staţia de destinaţie. Omul care doarme pe peron şi se trezeşte fix când vine metroul. Omul care doarme tot filmul şi se trezeşte fix când aflăm că ucigaşul era de fapt dădaca cea bună pe care o iubea toată familia. Şi tot aşa. Dar e un somn iepuresc. Şi aud în jurul meu voci:

-Bă, dă-le dreacu de curvele dreacului. Se sinucid că nu mai vine p*** la p**** lor tăbăcită. Măcar sinucideţi-vă dreacului de curvele dreacului undeva unde nu încurcaţi, nespălatelor. Mor pe curvele astea proaste. Dacă nu încurci un oraş întreg, nu eşti destul de băgată în seamă, fi-ţi-ar mă-ta a dreacului de curva dreacului. Nu era mai bine când puteai bate femei proaste? O băteai pe asta până îi băgai minţile în cap şi nu mai încurca oameni. Curva dreacului.

OK, Pleacă ăla, se duce la taxi, sau autobuz, sau ceva, se opresc în dreptul meu nişte mămăi.

-Ce-o fi, făi, fată, cu tineretul din ziua de azi? Toţi e nişte drogaţi şi nişte nebuni care se aruncă la tren. Noi pe vremea lui Ceauşescu aveam toţi casă şi servici, şi nu ne mai aruncam.

-Nu ştiţi dumneavoastră, că nu se zicea la ştiri, dar se murea şi atunci, intervine un cetăţean.

-Se murea de avort, făi! o taie o prietenă de aceeaşi vârstă.

-Dar nu trebuia să faci avort. Făceai doi copii şi nu te mai culcai cu bărbatul. Îl certai că e porc şi nesimţit, şi-l ocărai că e prea bătrân să se mai gândească la aia, şi nu mai stăteai. Eu nu m-am mai culcat cu bărbatul de la 27 de ani!

-Şi nu şi-a găsit pe alta, făi, fată? intervine amica.

Probabil că bărbatul implicat în conversaţie s-a ruşinat să pună întrebarea.

-Nu ştiu, dragă. Să se descurce ea să nu rămână gravidă, de ce să mă chinui eu? Dar pe vremea lui Ceauşescu s-a trăit bine. Aveai cele necesare. V-a trebuit revoluţie, acum aruncaţi-vă la tren!

În cele din urmă, o fi venit o ambulanţă, ceva, să ia fata. Probabil că era ambuteiajul sinistru de la Unirii la ora 19, şi asta era explicaţia non-acţiunii. Nu ştiu, că eu dormitam pe mine. M-am trezit când a venit metrou de Anghel Saligny. Şi lumea s-a înghesuit ca sardelele. Apoi, m-am trezit peste cinci minute, când a venit şi metrou de Republica.

În metrou am dormit mai bine, n-am mai auzit conversaţii revelatorii despre caracterul uman.

Aşa se explică numărul de votanţi AUR.

 

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Morbo says:

    e plin de experti in votanti AUR care nu auzisera de partid pana in ziua alegerilor. scuze daca tu ai auzit dinainte. eu am votat cu USR, dar AUR ar fi fost optiunea 2. altii au cazut in prapastie, eu am fost pe marginea ei. si asta se vede din faptul ca psd a avut cu doar 100 mii mai putini alegatori decat cu 2 luni inainte, la locale. deci restul de 400 mii aurei noi de unde au aparut? mai ales ca prezenta la vot a fost cu 2,5 milioane mai mica decat cu 2 luni inainte. din fericire, zic eu. ca altfel…
    o fi si ca cei pe care i-ai auzit, o fi si complet opusul. dar pe care i-a deranjat o singura chestie intamplata in cele 2 luni, care continua si acum.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: