Un ratatouille carnivor, vă rog?

Hai să vă povestesc pe ce am luat eu ultimul meu ban pe Facebook. Da, am ban as we speak. 30 de zile. 30 de zile în care nu pot posta, trimite mesaje sau utiliza rețeaua asta în care am investit atâția bani și muncă în niciun fel. Noroc că pe pagină nu sunt admin eu.

Am dat un status care spunea precum urmează;

Băi, și unde nu s-au năpustit veganii pe mine, ca turbații. Aoleu. Să mă frece agasant la icre că fac baie în sânge de animal nevinovat seară de seară, că sunt anticristul pogorât pe pământ, că așa și pe dincolo.

Sau să îmi explice superior că eu nu am papile gustative și nu am habar, domnule, cum au făcut ei drob cu ciuperci săptămâna trecută și că are gust. De parcă aș fi contestat eu pe undeva gustul mâncării vegane.

Asta înseamnă să fii analfabet funcțional. Dovada că ai trecut clasa I, ora de citire doar pentru că au dat mă-ta și tac-tu șpagă învăţătoarei. Citești “carbonara vegană nu e carbonara” şi înţelegi “n-are gust”, “mâncarea vegană e toată naşpa” sau “vreau să văd sânge de animal în faţa ochilor”.

Iar eu nu m-am putut abține, desigur, și le-am băgat o îmbujorată și bârzoetă pe gât celor mai iritanți dintre ei.

Părerea mea, dragi concetățeni, e că drepturile animalelor sunt date înapoi minimum 50 de ani de habotnicii ăștia enervanți, proști de împung, orbi la nuanță, și pe care nu ai cum să-i vezi altfel decât în formă de caricaturi umane.

Sunt genul de om care face efortul financiar să ia ouăle alea mai scumpe, de la găini crescute în coteț, brânza de oaie păscută la iarbă verde, și așa mai departe. Nu de alta, dar realmente, cu cât animalul e crescut mai omenește și îngrijit mai cu suflet, cu atât se vede în calitatea ouălor și a brânzei.

Carne mănânc o dată pe săptămână, și asta strict pentru că altfel, încep să am carențe de vitamine. Și aici o să intervină Marilou Vegana, care o să țipe că nu știu cu fitoproteine, cu cutare. Ba știu, DAR, spre ghinionul nostru general, sunt genul de om care are nevoie și de proteine animale uneori, altfel mi se accentuează carența de fier, oricâte suplimente cu vitamina C și cu apă cu lămâie și cu incantații buddhiste aș face.

“Dar, Lorena, eu ştiiiu mai bine. Eu, care nu am fost la urgenţe cu tine de x ori, ştiiiu mai biiine.”

Dă-te-n morţii mă-tii cu ştiutul tău mai bine cu tot. Asumă-ţi că nu ştii nimic despre oamenii cu care interacţionezi pe net şi că broşura ta de veganism semnată de doctor Oz nu e valabilă pentru toate organismele. Deja mănânc minimul absolut de carne pentru a funcţiona şi nu am nevoie să mă f tu la icre, mersi.

De ce am început să fac confesiuni, de zici că eram sub patrafirul lui Daniel Exagerat de Fericitul?

Ah, da.

Ca să lămuresc că nu, nu sunt însetata de sânge de animal nevinovat şi n-am fost niciodată. Dimpotrivă. Am luat tone de banuri pentru că m-am luat la muy (bien) cu braconierii când mai masacrau câte un animal nevinovat prin ţară. Şi că am tot scris despre respectul faţă de viaţa animalelor, şi despre îngrijirea lor responsabilă, şi despre importanţa consecvenţei, şi despre pericolul abandonului.

O lungesc. Ideea e că dacă toată lumea ar fi satana animalelor ca mine, animalele ar duce-o foarte bine, şi că, dacă eu mănânc boscheţi şase zile din şapte şi victime inocente ale setei mele de sânge numai o dată, procentual, cred că stau foarte bine. Nu la mine ar trebui să lătraţi, ci la Ion Ţiriac. Ăla se foloseşte de banii lui să împuşte animale lipsite de apărare şi savurează să le vadă murind, how about that?

Tot ce spuneam în acest status se referă la ideea de respect faţă de moştenirea culturală. 

Spre deosebire de noi, nişte imitatori jalnici, care am împrumutat toate reţetele din vecini, sunt popoare pentru care mâncarea e parte din cultură. Reţele sunt sfinte, nu se modifică, nu se înlocuiesc ingrediente. Sunt un concept cultural. De aceea, sub reţeta lui Gordon Ramsay, care a pus mazăre în carbonara, o să vezi mii de italieni furioşi. Nu te joci cu bucătăria clasică italiană dacă nu vrei să afli detalii inedite despre istoricul amoros al mamei tale.

Şi mi se pare corect. Când pretinzi că faci referințe culturale, e cazul să știi cu adevărat despre ce vorbești sau să taci în plm din gură. Nu, nu există carbonara vegană. Aşa cum nu există fish and chips vegane sau salată de boeuf vegană. Boeuf în limba franceză înseamnă, literal, VITĂ. Adică exact ce eşti tu când încerci să mă convingi că ai mâncat boeuf vegan la cină.

Nu, nu există salam vegan, ouă vegane sau brânză vegană și mi s-ar părea corect față de consumator ca acestea să aibă nume care să reflecte ingredientele reale.

Noroc că margarina există de mai demult, altfel, cu obrăznicia producătorilor de azi, care se folosesc de ignoranța și militantismul turmelor de boeufs cu buletin, poate mai auzeam și faptul că e unt vegan. Nu, cois, nu e unt vegan, e ulei hidrogenat. Așa cum mierea vegană e zahăr procesat cu arome. Marș de-aici.

Interesant, însă, că deși veganii se bat cu cărămida în piept cum sunt mai buni decât noi, restul, în continuare își numesc produsele salam vegan, brânză vegană, burger vegan și așa mai departe.

Cum se face că nu vedem reversul, aka ratatouille carnivor, mâncărică de urzici carnivoră și ravioli cu spanac carnivor?

Or fi mâncătorii de carne niște javre, dar măcar sunt niște javre asumate ca atare. Nu javre care se neagă pe sine, fac pe sfinții, apoi se răzbună reclamându-te la Zuckerberg, că e singurul mod în care îți pot face rău.