Andrew Tate, femeile şi traseul abuzului

Spre fericirea generală a tuturor fetelor şi femeilor din România, arestul lui Tate s-a prelungit vineri cu încă o lună.

Nu au ajutat deloc declaraţiile pe care le-a făcut la adresa victimelor sale: “femeile se folosesc de sistemul judiciar pentru a pedepsi bărbații. Sunt femei geloase care nu au știut decât să îmi ceară bani de cumpărături”.

Prin aceste afirmaţii, să ne înţelegem, nu se referă la simple iubite pe care, în virtutea mentalităţii lui de bărbat alfa care domină femeia, le ţine acasă şi le întreţine, să se poată justifica pretenţia de a le da ordine.

Sigur, nici aşa nu e ok să faci pe arogantul aiurea. Doar pentru că gagică-ta e casnică, nu e ca şi cum o deţii. De obicei, o casnică face toată munca domestică şi te aşteaptă cu ciorba caldă, rufele spălate, casa lună şi cămaşa fancy pentru şedinţa importantă de mâine călcată, iar aceasta e muncă şi valorează bani. Şi-l scuteşte pe tip să-şi bată capul cu întrebări de genul “ce mănânc”, “unde găsesc urgent o spălătorie” şi “am haos în casă”.

În cazul lui Tate, nu vorbim de acest quid pro quo, care pe mine nu m-ar interesa, dar care a funcţionat timp de milenii ca bază a familiei tradiţionale.

Vorbim de femei pe care le-a sechestrat în casa lui, le-a obligat să facă videochat la negru, fără contract, păstrând el toţi banii, şi “banii de cumpărături” sunt de fapt bani câştigaţi de femeile respective, dar, conform mentalităţii promovate de Tate online, femeia nu e om, ci un mijloc de producţie al bărbatului, şi toţi banii munciţi de ea i se cuvin lui. Abia aici intervine partea sinistră şi abuzivă.

Videochatul, cum am repetat în multiple rânduri, poate fi un job foarte profitabil. Cu nişte condiţii: să alegi un studio de bună credinţă, care să te respecte în primul rând ca om, să-ţi ofere condiţii civilizate, un contract just (iar procentul just din ce faci online e de 50-60%, pentru că tu eşti vedeta din imagine, iar banii lor se justifică prin mentenanţa studioului, eforturile pe care le fac să te promoveze şi să intervină în discuţii dacă tu eşti o fată care se sperie uşor şi intră în discuţie un bou abuziv şi agresiv, şedinţele foto şi video, stylingul) şi mobilierul, decorurile, aparatura, etc. care te înconjoară. Aşa cum nu e normal ca un bou să jignească un chelner care-l serveşte la restaurant, nu e normal ca un bou să jignească o fată care face videochat. Dacă nu-i place persoana ta, poate oricând să dea x din colţ sau să nu lase tips.

Indiferent ce ar minţi discipolii lui Tate, care vor să elimine de pe piaţă firmele de bună credinţă şi să rămână numai ei şi abuzul lor la adresa fetelor din domeniu, DA, CHIAR EXISTĂ STUDIOURI OK ŞI OAMENI OK.

În general, sunt cei care, înainte de toate, te pun să semnezi un contract cu condiţii clare, fără fine printuri şi dubioşenii, cu un salariu fix garantat, prevăzut în contract, şi care nu încearcă să-ţi vândă vrăjeli de tipul cazare gratuită (gratuită, dar cu control absolut asupra vieţii tale, timpului tău liber şi oamenilor cu care te vezi), operaţii estetice gratis (care devin operaţii estetice obligatorii dacă gigelul patron decide că nu-i placi lui, şi de obicei sunt făcute de mântuială, ca de exemplu, pungi de silicon care se sparg în câteva luni) sau mii de euro din prima lună (când tu încă te laşi intimidată de orice ţărănete cu tupeu şi tremuri mai tare decât ecologiştii în faţa încălzirii globale), penalizări pe întârzieri şi alte rahaturi abuzive pe care mi le-au povestit foste angajate ale lui Tate.

Vedeţi voi, dragii moşului, Tate e în videochatul românesc de mult timp, dar tot prin reprezentant. Sunt fete care mi-au povestit că l-au cunoscut personal la un mare studio de acum ceva timp, lăbărţat prin tot Bucureştiul: AVC Studio. Pe atunci, patronii de presă şi de online erau destul de ignoranţi legat de videochat, iar reclama AVC Studio, care promitea mii de euro şi operaţii estetice moca, era peste tot.

Dacă AVC vă sună a accident vascular cerebral, nu sunteţi departe de adevăr. Multe fete au fost pe cale să-l aibă, la modul cum erau tratate.

Fetele spun că Andrew Tate avea un obicei extrem de nasol: le penaliza pe gagici de câte ori i se trezea lui o idee – nu cu raport disciplinar sau altă sancţiune normală de muncă, ci pur şi simplu aşa, ai lăsat o cană în chiuvetă, 20 de dolari reţinuţi la salariu. Ţi-a intrat un cretin online şi âi-a cerut să te lingi singură în c**r, iar tu ai refuzat, penalizare 30 de dolari. Etc.

Evident că nimeni nu stătea în astfel de condiţii, şi, pentru că au fost nişte gagici cărora nu le-a convenit faptul că nu le-a plătit deloc ultimul salariu după demisie, acestea l-au reclamat la poliţie, la ANAF, în multe alte locuri, iar AVC Studio a fost închis. A făcut AVC, tot din cauza “femeilor geloase care voiau bani de cumpărături”, lol.

Au căzut nişte capete – sigur, nişte ţapi ispăşitori intermediari, pentru că nici un act nu-l lega oficial pe Tate de AVC Studio. Tot gigei bubuitor de proşti care pun botul la învăţătura misogină a gurului şi ajung să plătească în faţa legii. Şi, spun fetele, practicile lui abuzive au fost preluate de alţi gigei patroni de studiouri, de aceea, dacă vă angajaţi în domeniu, întrebaţi la interviu “există penalizări financiare?” (total ilegale, evident, dar multe fete nu-şi cunosc drepturile) şi “ce se întâmplă dacă mi se cere ceva ce nu doresc să fac?”. Dacă auziţi orice alt răspuns decât “Penalizările sunt ilegale, noi nu practicăm aşa ceva” şi “Faci strict ce decizi tu să faci”, fugiţi mâncând pământul.

***

Salut, ai ajuns cu lectura până aici? OK. E perioada aia a anului când avem de plătit hostingul şi restul cheltuielilor legate de site. În măsura în care textele de aici sunt interesante pentru tine, donaţia ta e necesară şi apreciată. Dacă donaţia este de 30 de euro sau peste, îmi poţi propune un subiect pentru un clip pe TikTok. Dacă donaţia este de 50 de euro sau peste, îmi poţi propune subiectul tău pentru un articol nonpublicitar. Donaţii, aici. PayPal.Me.

***

După o pierdere de mai multe milioane de dolari când autorităţile române au pus lacăt pe AVC Studio, Tate s-a prins că oamenii liberi (“femeile geloase”) vor accepta abuzul până la un punct, apoi vor pleca. Şi rotaţia asta excesivă a personalului e nasoală în orice firmă, d-apoi una de videochat, unde veniturile sunt generate de tine personal, de frumuseţea, inteligenţa, farmecul şi personalitatea ta, i-a venit ideea cu sechestrarea acasă.

De ce să recrutezi angajate conştiente de drepturile lor, măcar în oarecare măsură, care să ia măsuri dacă le abuzezi, şi să nu te apuci să racolezi copile naive prin metoda lover boy, să le minţi că le iei de neveste, apoi să le impui să facă videochat ca dovadă a iubirii lor faţă de tine? BBC a intervievat adolescente românce normale, de 16 şi 17 ani, care au arătat print screens cu mesajele lui Andrew şi Tristan. Vrăjeală proastă de agarici jegoşi. Nu a ţinut la tipele intervievate, desigur, dar la adolescente sărace din familii brutale şi neglijente, fete naive, crescute tradiţional să fie “ascultătoare”, se pare că da.

Sper ca toate aceste fapte să poată fi dovedite şi cei doi Tate să înfunde puşcăria mult timp. Şi sper să nu mai fie zeii tuturor rahaţilor nesimţiţi de pe net. Evident că pe mine nu mă mai influenţează niciunul din ăştia cu nimic, mă frustrează doar faptul că nu pot să-i bag în origini proletare din rărunchii tastaturii, că îmi iau zucc pe Facebook, block pe TikTok, demonetizare pe Google şi YouTube. Şi sunt extrem de iritanţi în interacţiune. Ca nişte muşte bâzâitoare de miză zero, care cerşesc atenţie prin cel mai neplăcut şi mai stupid zgomot.

Unele din gagicile videochatiste şi-au deschis studiouri proprii, unde respectul faţă de angajate e absolut, ratatul abuziv online e blocat din secunda în care devine nesimţit cu modelele lor şi contractul e după toate prevederile codului muncii.

Aşa cum ar trebui să fie.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

13 Responses

  1. crysti1980 says:

    nu toate femeile trebuie sa aiba drepturi zic din propia experienta am luat femeie la 20 de ani si am facuto cinstita iam dat numele meu ea nu avea nimic nici bani nici scoala nimic. da i place sa aiba telefoane scumpe sa mearga in excursie sa vorbeasca pe internet cu barbati si sa puna poze cu ea si am avut scandal cu ea iam si sters conturile online pe facebok si instagram si tiktok iam zis ca daca nu ai convine valea afara din casa sa traiasca an strada sa o vad atunci cum se descurca. acum lasa ciocu mic si ma respecta nu mai comenteaza dar inainte tot deschidea gura la mine gura care era plina cu dinti pusi din bani mei ca ea era in fundul gol cand am luato. de aia zic sa nu judecam pe acest om ca numai el stie ce greutati si probleme ia facut femeile care apoi se dau sfinte si inventeaza multe.

    • Lorena Lupu says:

      ba da, gigel. toate femeile trebuie să aibă drepturi. simplul fapt că ai ajutat o fată aflată într-o situaţie dificilă nu-ţi dă nici un drept s-o abuzezi, iar dacă eşti bou cu ea, sper să suporţi consecinţele.

      • crysti1980 says:

        Lorena nu am abuzat de ea nu nu am lovito niciodata doar ne am certat si nici ea nu ma lovit niciodata si nu era in nicio situatie dificila doar lenesa si nu ia placut niciodata nici sa invete nici sa munceasca. pai daca sta an casa mea pe banii la mine si o plimb cu masina mea ca fraieru face cum ai poruncesc eu ca ea e vanzatoare abia daca face salar minim iam zis ca zboara daca vorbeste cu alti barbati si acum e ascultatoare ca un caine dresat cu femeia ta trebue sa sti cum sa vorbesti ce recompense sa dai sau pedepse nu corporale pedepse morale de aia am explicat ca mereu ie lucruri ascunse an relatii care le are fiecare persoana si subliniez ca femeia mereu face pe sfanta dar anauntru relatiei este capu rautatilor

    • Bogdan says:

      Gigică, tu ai ales să o iei și să îi dai de toate, nu te-a forțat nimeni. Dacă ai făcut-o în ideea că ea devine proprietatea ta, atunci nu ești cu nimic mai breaz decît panarama de Tate.

  2. kitana says:

    crysti cu ygrec, daca nu esti troll imi pare foarte rau…..

  3. Adriana Ro says:

    cristy tati, cum ți-ar plăcea ca cineva să se poarte așa cu maică-ta? Sau cu soră-ta? Pentru că și ele sunt femei, fac pe sfintele, dar „anauntru relatiei e capu rautatilor”…

  4. Cleo. says:

    Am lucrat 10 ani in studiouri. Omul ala care ii spune fetei: domnita, nu mai zambi asa si pune-te si tu mai pe mijloc, stiu ca e frumix camera, dar oamenii astia poate ar vrea sa te vada pe tine.
    ‘nfine
    Am schimbat multe studiouri, dar concluzia mea este ca in 80% din cazuri aia care au cea mai profi reclama au cele mai mari sanse sa fie ok. Noi le invatam pe fete sa nu accepte nicaieri, la niciun interviu bauturi din pahare, doar din sticle sigilate. Aveam baxuri de apa/suc acidulate – tocmai ca sa se vada ca nu ne-am jucat cu ele inainte.
    Am fost in studiouri unde fetele erau atat de bete/drogate ca uneori nici nu stiau unde mai locuiesc. Unele din ele ajungeau foarte prietenoase la cantitatea de prostii care era bagata in ele si se profita la maxim de asta. Alea au fost studiourile din care am plecat cel mai repede si am lasat in urma mea niste reclamatii pe unde am putut. Din nefericire, n-am reusit sa fac mare lucru – dar pe bune c-am incercat.
    Sunt zeci ca el, din pacate. Dar e frumos de vazut ca justitia se arata, acolo unde e nevoie, cu rabdare. Stiu ca si oamenii aia cu care m-am intalnit eu vor avea o zi cand gaina nu va mai oua aur, este doar o chestie de timp.

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading