Anii tăi cei mai buni

Am văzut glumița asta sharuită pe Facebook. Și mi-am adus aminte cum, până pe la 25 de ani, mă stresa și pe mine lumea cu faza asta: “Nu te plânge! Ăştia sunt anii tăi cei mai buni. Niciodată nu vei mai fi ca acum!”

Şi eu, în mintea mea, eram like: Frate, sunt o ruină. Am kilograme în plus, zero energie, nişte complexe de inferioritate paralizante şi nu mă simt în stare de nimic. Dacă mai încolo e şi mai rău, plm, unde e un război să mor vitejeşte pe câmpul de luptă asap?

Adevărul este că, poate, tehnic, e vârsta la care organismul tău e în cea mai bună formă. Îmi amintesc cum lucram în tură de noapte în timpul facultăţii, într-un call center, să îmi permit viaţa de Bucureşti – da, ăsta e unul dintre motivele pentru care am făcut reclama la videochat. Suntem mulţi copii ai căror părinţi nu se gândesc mai departe de scutece şi, dacă vrem să facem şi o facultate după liceu, trebuie să robotim şi într-un job pe lângă – şi, după tura de noapte, dormeam două ore şi petreceam toată ziua la cursuri, la facultate.

Asta nu înseamnă, neapărat, că sunt şi anii tăi cei mai buni.

Acum, deşi nu mai duc cât duceam pe atunci, pot spune că am mai multă energie, şi iată de ce.

Am învăţat să-mi aleg războaiele.

Ca orice copil care venea dintr-o familie severă, care făcea din tine tot ce voia, că altfel ştergea pe jos cu tine, aveam respectul de sine al unui tomberon din Rahova, drept care, de câte ori mă băga cineva în seamă să-mi ceară ceva, mă dădeam peste cap să ofer pe tavă ce voia.

Prin urmare, risipeam multă energie în slujba viselor altora şi nu îmi rămânea nimic pentru mine. Am făcut extrem de puţine să realizez lucrurile pe care le doream cu adevărat, şi prin urmare, nu am nimic notabil de raportat până pe la 25. Înainte, influenţată de modelul maică-mii, văicăritoare profesionistă, învinuiam oamenii ingraţi, care nu oferă oportunităţi, condiţia femeii, viaţa, lumea, vremea şi aşa mai departe.

Realitatea era că singura vinovată eram eu şi sistemul meu f**-up de priorităţi, bazat pe cum să plac altora, nu pe ce e cu adevărat important pentru mine.

Din momentul când mi s-a limpezit în ce ordine trebuie să abordez problemele, au început oficial anii mei cei mai buni.

Am învăţat să îmi conserv energia

Oricât eram de obosită, sau oricât aveam de lucru, dacă vecina de vizavi sau cititorul de blog nr. 45753 de pe Facebook, ăla care nu susţine blogul nici măcar cu un eurocent, aveau chef de cineva care să le asculte palavrele, mă simţeam obligată să le stau la dispoziţie.

The idiocy.

Cât timp valoros, pe care nu mi-l va returna nimeni, niciodată, şi în care puteam lucra la toate skillurile şi proiectele mele.

Sau dacă cineva avea nevoie de ceva, lăsam totul de-a valma, să mă pun ca fraiera la dispoziţie. Ca un bun suflet creştin. Lol.

Evident, că nu-ţi mai rămânea energie pentru ce voiai tu, dacă te lăsai pe ultimul loc. Şi evident că dacă tu te lăsai pe tine pe ultimul loc, de ce te-ar fi plasat alţii mai sus?

Din secunda în care am ajuns să respect capitalul timpului şi al energiei mele, să le investesc strategic doar în lucruri care merită efortul şi dau roade, au început anii mei cei mai buni.

Am învăţat să nu îmi mai fac griji.

Nu vreau să vă spun cât procrastinam, blocată în frici, anxietăţi, “dar dacă” şi “dar dacă nu”.

Multe lucruri de care mă apucam rămâneau în stadiul de proiect pentru că, din cauza filmelor interioare horror pe care mi le proiectam fără încetare în cap, nu îmi rămâneau timp şi energie pentru ele.

Din secunda în care am învăţat să nu îmi mai pese, să îmbrăţişez riscul, exact cum vine, şi să investesc timpul alocat grijilor în ceva mai mult efort constructiv, pentru că sunt suficient de puternică să roll with the punches, and even to punch back, if needed, au început anii mei cei mai buni.

Am învăţat să dorm.

Mare parte din calitatea vieţii şi starea de fericire a omului e dată de cât e de odihnit în momentul respectiv. Sună a no brainer (aici simt venind comentariul cu “vaaai, dar câtă romgleză”. OK, superofertă: când îmi demonstrezi cu chitanţe de Paypal că ai donat peste 1000 de euro cumulat să susţii blogul, promit să scriu un articol în română pură, virgină, special pentru tine. Până atunci, marş voios în direcţia generală a plm.)

Sună a no brainer, cum spuneam, dar foarte mulţi oameni dorm extrem de puţin, fie că muncesc prea mult, fie că stau în exces pe internet, fie că sunt sclavii unui joc, fie că au copii, fie că au familie sau partener(ă) extrem de demanding.

În secunda în care înveţi să spui: “Acum sunt obosit(ă) şi o să dorm, iar restul chestiilor pot să aştepte”, încep oficial anii tăi cei mai buni.

Pentru că, adeseori, o oră de somn şi o cafea te resetează să fii mai plin de energie decât chinuiala în gol cu bateriile descărcate, piuind a roşu.

M-am îndrăgostit de mine.

Nimic nu te umple de complexe inferioritate mai grave decât educaţia severă, lipsită de afecţiune. La care se adăuga şi sentimentul că sunt mai prejos pentru că nu pot fi femeie în sensul clasic în care sunt femei altele.

De aceea cred că e importantă educaţia referitoare la identitatea de gen. Nu toţi suntem bărbaţi adevăraţi, respectiv femei adevărate, chiar dacă ne naştem cu detaliul anatomic aferent, iar pentru aceia dintre noi care suntem pe spectrul transgender, stresul interminabil cu “femeile TREBUIE SĂ facă asta, asta şi asta!!” şi “TREBUIE SĂ fie aşa şi pe dincolo!!” e un drum dureros spre ură de sine, negare şi suferinţă.

Din secunda în care am învăţat că nu sunt o “femeie feminină”, că sunt perfect ok aşa cum sunt, şi am început să lucrez cu asta, nu cu femeia ideală din mintea altora, şi am început să fac lucruri care îmi vin mănuşă şi care se nasc în mod natural din felul meu de a fi, au început anii mei cei mai buni.

Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. E.O. says:

    Vrei 1000 de euro doar ca sa vorbesti romaneste?!
    Acum, pe bune, ai idei bune, dar cand cineva scrie in romgleza da senzatia ca nu este in stare sa se exprime in propria limba.

    • Lorena Lupu says:

      Nu, răhățel. Eu deja vorbesc românește. Mai corect decât tot neamul tău de căcați cu ochi.
      Cei o mie de euro îi plătești pentru privilegiul de a-mi spune ce să fac.
      Iar dacă treceai clasa I, ora de citire, partea de deducție a ideilor textului scris pe merit, și nu pe șpaga plătită de tac-tu și mă-ta învățătoarei, izbuteai să și procesezi diferența.

  2. Nicu says:

    Nu, nu e deloc pe bune, nici acum, nici mai târziu. Ultimul lucru de care poate fi suspectată autoarea este incapacitatea de a vorbi corect limba română. Dacă ești dac verde și suveran și te zgârie romgleza la ochi, marchează banu’. Aaaaaa, nu vrei?! Vrei doar conținut gratis, în română pură, că așa ți s-a sculat ție cucul mic și stafidit și ai impresia că alții îți datorează chestii imaginare?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: